Eduard Antonian

ALEXANDR KEMURDJIAN, un savant uitat?

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În 1921, într-o Uniune Sovietică încă sfîşiată de un sîngeros război civil între bolşevici şi albgardişti, lumea îşi urma cursul, iar oamenii se hotărau să se nască sau să moară fără să întrebe pe nimeni. În acest context s-a născut în Vladikavcaz Alexandr Leonovici Kemurdjian, cel care avea să devină unul dintre pionierii astronauticii mondiale şi care indirect prin geniul său a contribuit la aselenizare. Părinţii săi proveneau dintr-o familie de refugiaţi armeni de la genocid din Trabzon, iar soarta i-a dus mai tîrziu la Baku, acolo unde micul Alexandr şi-a petrecut anii copilăriei.

În 1940 a fost admis printre primii la Universitatea Tehnologică de Stat din Moscova „Nicolai Bauman“. Imediat ce a izbucnit cea de a doua conflagraţie mondială, tînărul armean mînat probabil de aspiraţii patriotice s-a înrolat voluntar pe front alături de mulţi alţii. A luptat efectiv în linia întîi, dar războiul l-a cruţat întorcîndu-se acasă încărcat de decoraţii, un veritabil erou. Imediat şi-a reluat studiile, pe care le-a absolvit în 1951 cu menţiunea „student Stalinist cu diplomă roşie“ echivalentul a ceea ce ar însemna astăzi „magna cum laude“. Încă din timpul studenţiei a lucrat ca tehnician în domeniul construcţiilor de maşini angajat la Institutul Sovietic de Cercetări Ştiinţifice. În 1957 şi-a susţinut cu brio doctoratul cu o tematică pe cît de inovatoare, pe atît de interesantă anume în concepţia şi construirea vehiculelor tractoare de tip „omidă“ pentru artileria grea pe teren accidentat. A continuat să lucreze la acelaşi institut prestigios, unde în 1959 a fost numit în funcţia de şef direcţie în departamentul principii noi ale dezvoltării.

Deja în anii ’60 bătălia pentru cucerirea cosmosului dintre americani şi ruşi începuse cu agresivitate mai mult sau mai puţin vizibilă. Alexandr Kemurdjian îşi concepuse încă din tinereţe un proiect pentru realizarea unui vehicul care putea merge (terestru desigur) pe orice fel de teren accidentat. Pentru tînărul cercetător acest proiect numit, chiar de către el „Lunahod“ – vehicul lunar, părea iniţial o utopie. Odată expus la instituţia unde lucra proiectul a fost imediat aprobat de către conducerea superioară şi i-au fost acceptate condiţiile pentru demararea şi realizarea cercetărilor acestuia, în 1963, ca director şi şef de proiect. În 1967 Alexandr Kemurdjian a realizat şasiul vehiculului, iar colegul său de proiect Babakin a construit motorul electric. Vehiculul avea opt roţi cu tracţiune independentă, motor electric, 2.3 metri lungine şi 1836 kg. În 1970 „Lunahod“ a fost îmbarcat pe nava „Luna 17“ decolînd de la baza Baikonur către lună. Deja americanii aselenizaseră. Vehiculul rusesc s-a dovedit inovator. Timp de un an, cît şi-a făcut misiunea, vehiculul „Lunahod“ care era dotat cu reflectoare laser, două antene pentru camerele TV, o acurateţe a camerelor de filmat de 20 cm şi-a îndeplinit misiunea cu brio. Pînă în 1971, cînd „Lunahod“ a fost oficial declarat pierdut în misiune, s-au realizat cu ajutorul său peste 20.000 de imagini, 200 de panorame ale satelitului pămîntului transmise la TV şi s-au realizat peste 500 de teste lunare. În total vehiculul „Lunahod“ a parcurs pe teren selenar 10,5 km pătraţi. Şi toate acestea datorită lui Alexandr Kemurdjian şi Babakin. Meritele lui Kemurdjian, cel care pentru prima oară în URSS a conceput de la vehicule deplasabile pe principiul pernelor de aer pînă la maşini performante de cercetare a satelitului marţian Phoebus, au fost recunoscute cu prisosinţă.

Astfel în 1973 a primit „premiul şi ordinul Lenin“ cea mai înaltă distincţie de stat. În 1989 a primit marea medalie sovietică „În semn de recunoştinţă“. A fost membru de onoare al mai multor academii printre care se numără „Societatea Planetară a Statelor Unite ale Americii“, „Societatea Geofizică Europeană“ din Germania, membru corespondent al „Comisiei pentru cercetarea spaţiului cosmic“ din Franţa. Este autorul a peste 200 de lucrari ştiinţifice, printre care se numără 6 monografii, multe dintre ele semnate sub pseudonimele Alexandrov, Leonovici sau Ugliov din motive pe care chiar nu le înţelegem.

În 1997 prin hotărîrea Uniunii Astronomice Internaţionale o mică şi nou descoperită planetă din sistemul solar N5993 a fost botezată după numele savantului Alexandr  Kemurdjian. De asemenea savantul armean figurează la loc de cinste în Enciplopedia Britanică a „oamenilor celebri ai secolului XX“.

Savantul armean în plină glorie, recunoscut de întreaga lume ştiinţifică s-a stins din viaţă la vîrsta de 82 de ani la Sankt-Petersburg împăcat cu tot ceea ce realizase pentru progresul omenirii. Pe masa sa de lucru, în jurnalul său s-a găsit o ultimă notiţă:

„Oricine este capabil să facă lucruri extraordinare în felul său. Însă unii sînt foarte fericiţi făcînd fapte bune, iar alţii sînt tipicari. Toţi sîntem diferiţi, dar chiar nu contează dacă lucrezi în spaţiu şi timp, în abstract, sau dacă lucrezi pe plan material. Tot ceea ce contează este de fapt să faci ceea ce îţi doreşti.

  •  
  •  

One Response to ALEXANDR KEMURDJIAN, un savant uitat?