Mihai Stepan Cazazian

Alegeri parlamentare 2020 / VARUJAN PAMBUCCIAN

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sunt matematician, sunt doctor in matematică și mi-am luat doctoratul după bacalaureat și după licența. Am avut norocul unor profesori extraordinari în facultate și consider noroc căci putea să nu fie așa, așadar am avut norocul că am fost mereu înconjurat de oameni cu o curiozitate vie și interesați de foarte multe lucruri cu adevărat importante pentru dezvoltarea noastră ca oameni.

Iarăși am fost norocos că am putut să-mi însușesc două meserii: una în matematică și una în informatică și tehnologia informației pentru că imediat după terminarea facultății am lucrat la Institutul de Tehnică de Calcul (ITC), într-o perioadă în care acest domeniu era în plină expansiune în România, și că am avut șansa să dezvolt și să conduc încă de la început proiecte pe care eu le-am propus. În perioada respective, am dezvoltat un proiect – un sistem grafic 2D și 3D care avea în el concepte foarte avansate pentru acea vreme (vorbim despre anul 1984) cum ar fi cel de multi-windowing pe care-l găsim astăzi în toate sistemele de operare de independență față de dispozitivul pe care desenam. A trebuit să dezvolt algoritmi acolo unde ei lipseau și am mers cu echipa mea foarte tânără, de la dezvoltarea teoriei până la scrierea în limbaj-mașină, pe un număr foarte mare și diferit de dispozitive.

În timpul ăsta, Profesorul Lazăr Dragoș, m-a lăsat să țin primele ore de magnetohidrodinamică (nefiind membru de partid nu am putut să predau la facultate până la Revoluția din 1989), iar Profesorul Ieronim Mihăilă, mi-a permis să țin primele ore de astronomie și astrofizică.

Următorul meu proiect la Institut, a fost legat de unul dintre lucrurile de care m-am ocupat toată viața, și anume – încercarea de a găsi o cauză comună pentru câmpul gravitațional și câmpul magnetic. Aveam nevoie de un instrument care să abordeze rapid și formal calculele lungi și greoaie din geometria riemanniană și am propus să dezvolt la institut un sistem de calcul simbolic de care eram convins că se va folosi întreaga comunitate academică din România. Spre surprinderea mea, proiectul a fost imediat aprobat și așa s-a făcut că am realizat al doilea sistem de calcul formal din lume, înaintea lui existând sistemul Maxima (SUA). Trebuie să spun că performanțele sistemului dezvoltat de noi erau superioare și că am avut foarte mult succes în institutele de cercetare științifică din acea perioadă. Munca aceasta în Institutul de Tehnică de calcul mi-a adus o a doua meserie. Practic de la programare la arhitectură software, acolo mi-am format deprinderile de a lucra în domeniul informaticii, chiar dacă primul program l-am scris când eram în clasa a 8-a pentru a realiza o hartă pentru observațiile de meteori.

Tot în acei ani, am continuat să particip la toate seminariile științifice ale Profesorului Eugen Soós, lucru care mi-a folosit foarte mult în alegerea geometriei diferențiale ca instrument matematic în cercetările ulterioare. Cu toate acestea teza mea de doctorat a folosit foarte mult ca instrument matematic teoria distribuțiilor învățată de la un alt mare profesor al meu, George Dincă, și astfel am reușit să realizez o foarte bună modelare a fenomenelor eruptive solare, reușind să am o predicție extrem de buna atât în ceea ce privește morfologia erupției cât și în ceea ce privește modul în care se desfășoară în timp.

Anul 1990 l-am petrecut mai mult în stradă. Am fost golan în Piața Universității și de atunci m-am atașat de spiritul Convenției Democrate și de cel care urma să devină Președintele Emil Constantinescu. Tot în 1990 am devenit vicepreședinte al Uniunii Armenilor din România, organizație înființată în anul 1919 de comunitatea armeană, după peste un mileniu de locuire continuă pe teritoriul României.

Prin 1991, am reușit să predau “legal” în Facultatea de Matematică, unde am ținut cursuri de astronomie, astrofizică, teoria relativității și cosmologie, iar atunci când am fost rugat de colegi care plecau și predau un an în alte universități, am ținut și un curs de analiză numerică, și un curs de arhitectură de sisteme de calcul.

Am dezvoltat un concept de predare la distanță cu profesor uman care   s-a și concretizat printr-un software dedicat, dar care a fost mult prea devreme lansat pentru nevoile lumii de atunci; foarte diferit de ceea ce înțelegem printr-o platformă tip e-learning care, în foarte mare măsură se reduce la managementul școlii și al documentelor în format electronic. Sistemul gândit de mine permitea o interacțiune live, online și full-duplex între toți participanții, fiind un reflex al ideii mele că învățarea este primordial un proces social.

Cu 5 ani in urma, am propus un proiect pe care l-am numit în glumă “C.A.P. virtual” care implementa la nivelul fermelor principalele tehnologii ce țin de agricultura de precizie, permitea fermelor să colaboreze între ele. Acest proiect a generat trei piețe virtuale; una pentru vânzarea produselor; una de futures și una de tip colaborativ (crowdsourcing) care puteau asigura desfacerea produselor producătorilor individuali sau a grupurilor de fermieri; asigura împrumuturi și asigurări sindicalizate și asigura trasabilitatea produselor agricole dând astfel o garanție asupra calității lor cumpărătorilor finali. Proiectul acesta nu a găsit susținere suficientă pentru a deveni realitate. Astăzi se vorbește despre bucățele din el ca despre super-aplicații ce urmează a fi făcute.

Trebuie să admit ca în ultimul timp mă izbesc cel mai des de întrebarea “Unde mai există așa ceva?” și de concluzia “Dacă nu există, înseamnă că nu e bun.” Este un mod foarte păgubos de a gândi, care face diferența între cei care dezvoltă lucruri în lumea reală și cei care după un timp mai lung sau mai scurt ajung să-l folosească și ei.

În Parlamentul României am intrat în 1996 și a fost nevoie de trei ani să înțeleg ce lucruri pot fi realizate și mai ales cum. Pentru mine era un moment extrem de favorabil: Convenția Democrată avea majoritatea în parlament iar președintele României era profesorul Emil Constantinescu. Am înțeles cât de puternică poate fi o lege și cât de mult și stabil poate ea schimba lumea reală, dacă e gândită realist și scrisă bine. După acești trei ani, am venit cu proiectul dezvoltării industriei de IT&C în România, pe care l-am gândit pentru o perioadă de cincisprezece ani, cu o arhitectură legislativă articulată și etapizată pentru a atinge două mari obiective: un procent semnificativ în PIB-ul României adus de industria de IT și un raport preț/performanță în industria comunicațiilor. Ambele obiective au fost realizate. Astăzi, industria de IT&C reprezintă peste 4% din PIB-ul României, iar raportul preț/performanță în comunicațiile electronice plasează România pe locul 3 în lume. Pentru realizarea acestui proiect am colaborat strâns cu asociațiile profesionale și patronale din domeniu, dar legile le-am inițiat singur și le-am transformat în realități indiferent de structura politică a Parlamentului sau a Guvernului de-a lungul acestor cincisprezece ani. A fost unul dintre puținele proiecte în care România a investit în dezvoltarea sa și lucrul ăsta l-am făcut înțeles până și troicii FMI-Banca Mondială-Comisia Europeană care venise în 2010 hotărâtă să taie tot ce se putea tăia.

citește mai mult pe varujanpambuccian.com

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *