Mihai Stepan Cazazian

ALEGERI LOCALE 2020 / Dr. LIVIU MERDINIAN,

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

președinte al sucursalei UAR-Constanța, va candida la Consiliul Municipal pe lista PSD – Constanța

La Alegerile locale din 27 septembrie doi dintre conaționalii noștri sunt înscriși pe listele de consilieri ai unor partide din România. Astfel domnul LIVIU MERDINIAN, care conduce sucursala Constanța a UAR va candida, pentru un nou mandat la consiliul municipal pe lista PSD – Constanța.

Activitatea sa din ultimii ani este cunoscută și cititorilor revistei Ararat și nu numai întrucât o serie de realizări, în plan local, ale domniei sale, în calitate de consilier la Primăria Constanța au avut, ca partener, Uniunea Armenilor din România. Și aici menționăm, reparațiile și reaprinderea instalației la Farul genovez, un simbol al Constanței, crearea unei aplicații City Tour Constanța, pe mobile pentru a promova orașul, inaugurarea Bibliotecii Garabet Kumbetlian, sub coordonarea Liceului energetic Constanta, seri culturale și de promovare a valorilor armenești. Repetăm, toate aceste realizări ale candidatului Liviu Merdinian nu au avut ca beneficiar doar comunitatea armeană. De aceea considerăm că indiferent pe ce listă candidează un conațional de-al nostru, alegerea sa este un câștig pentru toți locuitorii cetății. În cazul de față locuitorii Constanței, oraș multietnic.

Decebal Făgădău, primarul Constanței și Liviu Merdinian la dezvelirea plăcii care includea Farul Genovez în categoria Monumentelor Istorice

Pentru noul mandat Liviu Merdinian  și-a propus, printre altele, să fie mai active în rezolvarea unor probleme de sănătate publică a locuitorilor, să coordoneze acțiunile de înfrumusețare a orașului prin amplasarea unor monumente și statui și să extindă activitățile culturale ale minoritatilor în colaborare cu Primaria municipiului Constanța.

Succes Liviu Merdinian !

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *