Mihai Stepan Cazazian

CENTENAR GENOCID / Albumul Orfanilor de la Strunga

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 

Albumul orfanilor de la Strunga este un excepțional document păstrat de Uniunea Armenilor, filiala din Constanța, care prezintă fișa celor 198 de orfani ce au ajuns în portul Constanța în anul 1923 fiind, apoi, găzduiți în Orfelinatul creat în localitatea Strunga din județul Roman ( azi județul Iași) Având vârste între 8 și 15 ani, copiii supraviețuitori ai ororilor genocidului au găsit în acel loc, generos pus la dispoziție de familia Manolescu-Strunga, un adevărat cămin.

După o atentă înregistrare, copiii au fost urcați în căruțe și trimiși la Orfelinatul din Strunga, unde au poposit timp de trei ani, pentru ca apoi să se răspândească în lumea largă. Supraviețuitori nu mai sunt, însă toți au povestit frumos de-a lungul vieții despre locul care le-a redat speranța.

Povestea acestor copii scăpați de la genocid a făcut obiectul unui documentar Strunga realizat de Cadri Abibula și Mihai Stepan Cazazian și prezentat la Festivalul Golden Apricot de la Erevan în 2007 și la Festivalului Internaţional de Film Muzică şi Artă de la Los Angeles (AFFMA) unde a fost nominalizat la secțiunea “Cel mai bun Documentar”.

  •  
  •