Mihai Stepan Cazazian

ALBUM ÎN MEMORIA ÎPC ARHIMANDRIT DR. ZAREH BARONIAN

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

                                  

 

            Din iniţiativa şi cu binecuvântarea PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România, editura „Zamca” a publicat în aceste zile un elegant album (în culori) în memoria celui ce a fost ÎPC Arhimandrit Mitrofor Dr. Zareh Baronian (1941-2017 ) care, vreme de cinci decenii, şi-a pus întreaga capacitate intelectuală şi duhovnicească în slujba Bisericii Armene din Bucureşti.

            Albumul începe cu biografia (în armeană şi română) a celui ce a fost vicar al Arhiepiscopiei Armene din România şi paroh al Bisericii Armene din Bucureşti.

            În paginile albumului, cititorul poate  găsi o Gramotă Patriarhală, primită de la SS Karekin II, Catolicos şi Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor, şi Cuvântul de binecuvântare primit din partea PS Episcop Datev Hagopian, cu prilejul sărbătoririi,de către ÎPC Arhimandrit Dr. Zareh Baronian, a 50 de ani de la hirotonire.

            Urmează telegramele de condoleanţe primite de către PS Episcop Datev Hagopian, din partea SS Catolicosul Karekin II, a PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a d-lui Victor Opaschi, Secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, a d-nei Hranuş Hakobian, ministru al Diasporei din Armenia, ES d-l Hamlet Gasparian, ambasador al Republicii Armenia la Bucureşti, a d-lui deputat Varujan Vosganian, a d-lui Edvard Jeamgocian din New York, a organizaţiei „Raffi” din Los Angeles a armenilor originari din România.

            De asemenea, sunt reproduse articole şi interviuri publicate, de-a lungul timpului, în presa română, de către personalităţi ale vieţii bisericeşti şi muzicale.

            Albumul este bogat ilustrat cu peste 70 de fotografii din viaţa celui dispărut, atât singur, cât şi din timpul studiilor în Armenia şi în Rusia, din timpul unor slujbe religioase, manifestări culturale şi, mai ales, muzicale, alături de înalţi ierarhi ai Bisericii Apostolice Armene, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai altor culte din România, alături de MS Regele Mihai I, de Papa Ioan-Paul II, de prieteni ai săi, din timpul unor împrejurări oficiale, când a fost sărbătorit şi, în sfârşit, de la ceremonia funerară din ziua de 19 aprilie 2017.

            Albumul publicat de editura „Zamca” a Arhiepiscopiei Armene din România este un frumos şi cald omagiu adus în amintirea celui care a fost îndrăgitul nostru Hayr Surp.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România 

  • 12
  •  

2 Responses to ALBUM ÎN MEMORIA ÎPC ARHIMANDRIT DR. ZAREH BARONIAN