Mihai Stepan Cazazian

AGERPRES / Rusia anunță că nu va sista vânzările de arme către Armenia și Azerbaidjan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

download

Rusia, criticată în aceste zile pentru că vinde arme Armeniei și Azerbaidjanului, țări aflate în conflict din cauza enclavei Nagorno-Karabah, a susținut sâmbătă că vânzarea de armament îi permite să controleze capacitățile de înarmare ale celor doi vecini ai săi, pe care-i consideră parteneri strategici de prim rang, transmit Reuters și EFE.

“Dacă Rusia renunță la acest rol, (Armenia și Azerbaidjanul) vor cumpăra arme din alte țări. Iar capacitatea acestora de a ucide nu va scădea. În schimb, s-ar putea distruge echilibrul de forțe care există datorită faptului că noi cunoaștem cererea partenerilor noștri și știm care este situația în regiune”, a declarat premierul Dmitri Medvedev, într-un interviu difuzat sâmbătă pe postul de televiziune Rossia.

Șeful guvernului rus a apreciat că “implicarea altor țări în această piață a livrărilor de arme”, în loc să detensioneze situația, “mai mult ar complica-o”. “Cred că aceste arme se pot cumpăra nu doar pentru a se face uz de ele, ci și pentru a le folosi drept factor de descurajare care trebuie luat în seamă de toate părțile implicate în conflict”, a adăugat el.

AGERPRES/(AS — editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

  •  
  •