Mihai Stepan Cazazian

AGERPRES / Premierul Ponta felicită Uniunea Armenilor din România, la 25 de ani de la reînființare

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

12027538_1060874857278519_1355515097005869822_n

Premierul Victor Ponta a felicitat, miercuri, Uniunea Armenilor din România, la împlinirea a 25 de ani de la reînființare, subliniind că, în actualul context generat de criza refugiaților, este importantă păstrarea unui climat de toleranță față de minoritățile naționale.

ponta 1

Ponta a participat la evenimentul care marchează 25 de ani de la reînființarea Uniunii Armenilor din România, dorind, după cum a precizat, să dea un mesaj de respect, prietenie și prețuire.

“Mă aflu aici din dorința de a da un mesaj din partea Guvernului României într-un moment deosebit — un sfert de secol de la reînființarea Uniunii Armenilor și în apropierea unui secol de la înființarea inițială. Un mesaj de respect pentru activitatea Uniunii Armenilor, un mesaj de prietenie pentru cei doi Varujani (Varujan Pambuccian și Varujan Vosganian — n.r.) cu care am avut ocazia și cu care lucrez în continuare, eu zic pentru îmbunătățirea vieții politice, pentru că spre deosebire de cei care reprezentăm partidele tradiționale reprezentanții minorităților naționale în Parlament au avut întotdeauna un rol de echilibru, un rol de profesionalism. Un semn de respect și un semn de prețuire pentru ceea ce ați realizat în cei 25 de ani, pentru ceea ce faceți și astăzi și ceea ce trebuie să faceți în continuare”, a declarat premierul.

El a adăugat că este extrem de important ca în aceste zile “să nu trăim în iluzia că demoni ai trecutului, adică șovinismul, xenofobia, teama de străini, de minorități, au dispărut cu adevărat”.

“Cred că doar sunt îngropați adânc în conștiința publică a poporului român și nu doar a poporului român, iată și a Europei, și când apar momente dificile, așa cum este acesta prin care trece Europa, al crizei refugiaților, (…) cred că sunt momente în care acești demoni pot să iasă foarte ușor la suprafață. Întotdeauna vom găsi oameni politici suficient de cinici și de iresponsabili să folosească acești demoni, să folosească aceste momente și să scoată din conștiința publică ceea ce este rău cu adevărat, și anume ideea că, dacă ceva e rău în România, e din cauza minorităților sau din cauza străinilor sau din cauza unui plan mondial împotriva noastră. Ceea ce cred că este foarte grav, ceea ce cred că e profund nociv. Și cu atât mai mult astăzi, cu acest prilej, vreau să adresez un apel către reprezentanții minorităților din România, care trăiesc de zeci, de sute, de mii de ani, alături de toți ceilalți, reprezentanții majorității, un mesaj de toleranță”, a afirmat premierul.

El a menționat că Executivul pe care îl conduce a sprijinit așezămintele religioase ale comunității armene.

“Eu cred că România secolului XXI este România în care nu doar că ne tolerăm toți, ne respectăm toți și înțelegem că cei care vor să trăiască din conflicte între majoritate și minoritate, între diverse culte și religii sunt, de fapt, pericolul pentru noi. E un moment chiar dificil, e un moment în care aceste valori universale trebuie să iasă la suprafață”, a spus premierul.

Premierul a afirmat de asemenea că ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, i-a transmis că anul viitor Muzeul Național de Istorie va organiza expoziția “De la Ararat la București”.

Totodată, Ponta a spus că vineri va avea, la Guvern, o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și ai comunităților din România: “Tocmai pentru a ne pregăti, a pregăti societatea românească în ideea de a rămâne tolerantă și a rămâne deschisă”, a susținut el.

La evenimentul aniversar au participat, de asemenea, președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, ministrul diasporei din Republica Armenia, Hranush Hakobian, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul grupului minorităților naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, fostul premier Petre Roman, parlamentari și reprezentanți ai UAR din teritoriu.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru)

 

  •  
  •