Mihai Stepan Cazazian

Agerpres.ro / CU SÂNGE RECE, ZIUA-N AMIAZA MARE – La 30 de ani de la tragedia de la Sumgait

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Comunicat de presă – Ambasada Armeniei în România

 

 

Au trecut treizeci de ani de la masacrele săvârşite împotriva armenilor la Sumgait (oraş situat la o distanţa de o jumătate de ora de Baku, capitala Azerbaijanului) ziua-n amiaza mare şi coroborate de numeroşi martori oculari. Vârful atrocităţilor comise de înfăptuitorii azeri a fost în perioada 27-29 februarie 1988. Evenimentele au fost precedate de un val de declaraţii şi mitinguri anti-armene care au străbătut Azerbaidjanul în februarie 1988.

Potrivit procurorului-şef adjunct al Uniunii Sovietice, Katusev (cotidianul “Izvestia”, 20 august 1988), aproape întregul teritoriu al unui oraş cu o populaţie de 250 mii de persoane a devenit loc al pogromurilor în masă neobstrucţionate. Înfăptuitorii care au pătruns în gospodăriile armene, aveau liste cu numele celor care locuiau acolo. Aceştia erau înarmaţi cu răngi de fier, pietre, topoare, cuţite, sticle şi canistre pline cu benzină. Unele apartamente au fost percheziţionate de grupuri de 50-80 de persoane, iar mulţimi de până în 100 de persoane au fost omorâte pe străzi.

Au existat zeci de victime (conform datelor finale, dar încă incomplete, numărul armenilor ucişi a fost de cel puţin 53 de persoane), majoritatea au ars de vii în urma atacurilor şi a torturilor. Sute de oameni nevinovaţi au fost răniţi şi mutilaţi. Multe femei, inclusiv fete adolescente, au fost violate. Peste 200 de apartamente au fost percheziţionate şi incendiate, zeci de maşini au fost arse, numeroase magazine şi ateliere au fost jefuite. Acesta este adevărul despre cele întâmplate la Sumgait, despre violenţa inumană oribilă şi despre înfrângerea conştiinţei şi a bunului simţ prin instincte brutale şi motivaţii malefice.

Diverse partide politice, organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, personalităţi din mediul social-politic, parlamente ale unor ţări, cu toţii au criticat dur acest incident ruşinos şi au vorbit despre protecţia armenilor. Rezoluţia Parlamentului European adoptată la 7 iulie 1988 prevede:

– Având în vedere că Nagorno-Karabakh a fost, din punct de vedere istoric, parte a Armeniei, în prezent peste 80% din populaţia sa reprezintă – armeni şi că această regiune a fost anexată de Azerbaidjan în 1923 iar în februarie 1988 armenii au fost supuşi unui masacru în oraşul azer Sumgait,

– Având în vedere că agravarea situaţiei politice, care a provocat uciderea în masă a armenilor în Sumgait şi atrocităţile de la Baku, este periculoasă pentru armenii care locuiesc în Azerbaidjan

– Condamnă brutalitatea şi presiunea folosită împotriva protestatarilor armeni din Azerbaidjan

Pogromurile de la Sumgait nu au primit niciodată o consideraţie politică şi legală adecvată din partea conducerii din acea vreme a URSS, iar organizatorii şi făptaşii acestora s-au sustras de la pedeapsă, iar numele lor nu au fost niciodată cunoscute comunităţii internaţionale. În timpul audierilor din instanţă, s-a dovedit că ancheta a fost subiectivă şi părtinitoare. Faptul că acest caz a fost împărţit în mai multe cazuri independente a confirmat o asemenea prejudecată şi a urmărit să ascundă adevăraţii organizatori şi făptaşi. Asasinarea în masă a armenilor a fost calificată de instanţă ca fiind un act de huliganism care a condus la crimă. Materialele cazului nu conţin nici o referire la implicarea organelor de partid şi guvernamentale.

Deşi au fost întreprinse măsuri pentru a ascunde şi a denatura circumstanţele crimelor comise la Sumgait, dovezile documentare, declaraţiile martorilor oculari şi alte fapte adunate până în prezent, ne conduc spre o concluzie destul de simplă: pogromul a fost organizat şi desfăşurat de autorităţile de atunci a Azerbaidjanului sovietic şi de grupurile mafiote şi naţionaliste strâns legate de acesta.

George Soros a vorbit despre acest lucru în revista Znamya din Moscova (numărul 6, 1989). El a confirmat de fapt că primele pogromuri săvârşite împotriva armenilor din Azerbaidjan au fost iniţiate de mafia locală condusă de liderii de atunci ai Comitetului Central al Partidului Comunist din Azerbaidjan.

Între 18 octombrie şi 18 noiembrie 1988, Curtea Supremă a URSS a examinat unul dintre cele nouăsprezece cazuri de la Sumgait, în care au fost audiaţi numeroşi martori pentru a confirma cruzimea extraordinară a crimelor orchestrate într-un mod extrem de premeditat.

Natura organizată şi premeditată a crimelor săvârşite la Sumgait este confirmată de coroborarea discretă a autorităţilor de la Sumgait şi poliţie şi de participarea ulterioară a ofiţerilor locali şi ai securităţii naţionale la investigaţiile de sabotare şi de ascundere a făptaşilor. Această coroborare includea şi evidenţe privind producţia de arme albe (răngi, cuţite, etc.) la fabricile şi atelierele de la Sumgait, furnizarea de pietre la locurile pogromului, blocarea ieşirilor din oraş, liste ale rezidenţilor armeni pregătite din timp, deconectarea intenţionată a telefoanelor de staţiile telefonice locale, întreruperea alimentării cu curent în cartierele ţintă în timpul zilelor pogromului, disciplina strictă şi ierarhia mulţimilor care nu se conformează caracterului spontan al crimelor.

Este evident că evenimentele de la Sumgait se califică drept un genocid planificat şi organizat de autorităţile din Azerbaidjan, care, încurajate de impunitatea şi iertarea comunităţii internaţionale, şi-au continuat politicile de purificare etnică şi de pogromuri şi în Baku, Kirovabad (Ganja), Shemakh, Shamkhor, Mingechaur, Nakhichevan.

Conform datelor incomplete ale Procuraturii URSS şi ulterior ale organizaţiilor umanitare internaţionale, între 1988 şi mai 1991 au fost omorâţi 388 de armeni, iar 302 mii au fost deportaţi din Nagorno Karabah şi din satele de la graniţa cu Armenia.

Tragedia de la Sumgait şi replicile sale groaznice, care au avut loc în Azerbaidjan în perioada 1988-1991 şi au culminat cu un atac armat împotriva armenilor din Nagorno-Karabah în 1992-1994, îşi au rădăcinile în fenomenele psihologice şi istorice care modelează climatul politic şi cel al societăţii din Azerbaidjan. În timp ce mecanismul pogromurilor conţinea elemente de instigare intenţionată şi efort orientat de o forţă externă, cauza principală este legată de prejudecăţi anti-armene, fobii şi ostilitate.

Azerbaidjanul nu a regretat niciodată niciun masacru şi nicio purificare etnică, inclusiv cele ale armenilor din Nagorno-Karabah. În plus, la 8 februarie 2018, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, adresându-se celui de-al şaselea Congres al Partidului Nou al Azerbaidjanului (YAP), a anunţat literalmente următoarele: “… nu trebuie să uităm … meleagurile noastre istorice. Acesta ar trebui să fie un ghid pentru activităţile viitoare, felul în care lucrăm astăzi în această direcţie. Meleagurile noastre istorice sunt Hanatul Erivanului, Zangezur şi Goycha. Generaţia tânără şi întreaga lume trebuie să ştie acest lucru. Mă bucur că se scriu lucrări fundamentale de cercetare, se produc filme şi se organizează expoziţii dedicate acestui subiect, istoriei ţinuturilor noastre ancestrale. În anii următori, ar trebui să fim mai activi în această direcţie, expoziţiile şi prezentările ar trebui să aibă loc în diferite părţi ale lumii, deoarece Erivan este ţinutul nostru istoric şi noi, azerii trebuie să ne întoarcem în aceste ţinuturi istorice. Acesta este obiectivul nostru politic şi strategic, iar noi trebuie să îl abordăm treptat “.

Lipsa de sinceritate a fost dintotdeauna principalul component ale politicii negaţioniste a Azerbaidjanului. Ministerul Afacerilor Externe şi Procuratura Generală a Republicii Azerbaidjan au emis o declaraţie comună la 22 februarie 2018, denumind masacrele “dezordini” şi făcându-i vinovaţi … în totalitate pe armeni.

Astăzi, ca şi acum 30 de ani, nimic nu s-a schimbat în politicile şi retorica anti-armeană ale Azerbaidjanului, care subminează soluţionarea conflictului din Nagorno Karabakh, o regiune în care popoarele au nevoie de soluţionare paşnică a conflictelor, coexistenţă şi cooperare, mai degrabă decât confruntare şi ostilitate.

https://www.agerpres.ro