Mihai Stepan Cazazian

AGERPRES / Armenia: Zeci de răniți și numeroase arestări în urma confruntărilor între poliție și manifestanți ai opoziției la Erevan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

demostratie

Zeci de persoane au fost spitalizate după confruntările ce au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Erevan, între poliție și manifestanți ai opoziției, au anunțat autoritățile armene, făcând referire la numeroase arestări, relatează AFP.

Poliția a folosit bastoane, bombe fumigene și grenade paralizante în cursul acestei manifestații de sprijin față de un grup de indivizi care s-au baricadat de două săptămâni într-un comisariat din capitală și care au luat ostatici pentru a cere demisia președintelui armean Serj Sarkissian.

Potrivit autorităților, aproximativ 60 de persoane au fost transportate la diferite spitale din oraș prezentând arsuri, fracturi și alte răni, în timp ce 165 de persoane au fost reținute. Dintre acestea ’26 au fost arestate și celelalte eliberate’, a precizat poliția.

Indivizi înarmați, susținători ai unui opozant încarcerat, Jirar Sefilian, au pătruns în comisariat la 17 iulie, ucigând un polițist și luând ostatice mai multe persoane. Ei au cerut demisia președintelui Serj Sarkissian. De atunci, ei au eliberat toți polițiștii luați ostatici, dar dețin de miercuri trei membri ai personalului medical care intrase în clădire pentru a-i îngriji pe răniți.

Unul dintre indivizii înarmați, Varuzhan Avetisyan a declarat vineri ziariștilor că este probabil ca autoritățile să pregătească un asalt după ce a văzut drone care ar putea lansa explozibili.

Peste 1.500 de persoane au ieșit săptămâna trecută pe străzile capitalei armene pentru a protesta împotriva guvernului și a cere o rezolvare pașnică a crizei. Poliția a ripostat la această acțiune utilizând gaze lacrimogene și grenade asurzitoare și a efectuat zeci de arestări.

Arestat în iunie pentru deținere de arme, opozantul Jirar Sefilian este acuzat că ar fi dorit să ocupe clădiri guvernamentale și centre de telecomunicații în Erevan. Fost militar, președintele Serj Sarkissian, prorus, a fost ales în 2008. Contestat de opoziție, sosirea sa la conducerea țării a provocat tulburări, soldate cu 10 morți.

AGERPRES/( AS — editor: Violeta Gheorghe, editor online: Gabriela Badea)

  •  
  •