Mihai Stepan Cazazian

ADEVARUL / Masacrarea armenilor: 101 ani de tăcere după genocid. Intervenţia CEDO în conflictul istoric dintre Turcia şi Armenia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În ziua de 24 aprilie, armenii îşi plâng strămoşii ucişi în exilul comandat de otomani în primăvara anului 1915. „În niciun caz nu a fost un genocid sau holocaust“, resping turcii acuzele istorice.

Genocid, holocaust, masacru. Termeni diferiţi, utilizaţi sau respinşi diplomatic, acelaşi rezultat: oameni ucişi într-un conflict etnic în care au căzut pradă civili, nevinovaţi, femei, copii, bătrâni. S-a întâmplat în Anatolia începutului de secol al XX-lea, când turcii au vrut să izgonească armenii de pe pământurile lor. La 24 aprilie 1915, semnalul unei prigoane fără precedent la acea vreme a fost dat. La 101 ani, armenii din toată lumea îşi comemorează strămoşii pieriţi în „Marele Rău“, pe care Biserica Armeană i-a canonizat în 2015 ca Sfinţi Martiri.

România, cămin pentru refugiaţi

În România, momentul este cu atât mai special. Ţara noastră a fost prima care le-a deschis larg braţele refugiaţilor armeni, primindu-i şi oferindu-le un cămin. În anul 1923, 200 copii rămaşi orfani au fost aduşi la Constanţa cu un vapor, prin grija unui filantrop armean localnic, Armenag Manissalian, care era liderul comunităţii sale din toată România. Copiii, cu vârste între 8 şi 15 ani, au fost trimişi la orfelinatul de la Strunga (Roman) din Iaşi, unde au trăit până şi-au luat viaţa pe cont propriu, răspândindu-se în lume.

Dar mulţi armeni s-au născut pe acel drum în care convoaiele de refugiaţi se luptau să-şi salveze viaţa. Anazui Tavitian sau Sofia „Zovig“ Ananian sunt doar două exemple din comunitatea armenească din Constanţa, care s-au născut pe vasul care le transporta familiile, pe Marea Neagră, spre România. Numele lor de botez sau de alint simbolizează „libertatea“ sau „fiica mării“.

627x0

Copii armeni în 1915 Sursa foto www.genocide-museum.am

Tatăl politicianului Varujan Pambuccian, reprezentantul armenilor în Parlamentul României, s-a născut în condiţii şi mai vitrege, pe drumul de exil al armenilor trimişi spre deşertul Siriei. „Tatăl meu s-a născut pe acel drum, într-un sat de lângă Damasc. Iar bunicii mei au fost nevoiţi să îşi arunce întâiul născut într-o groapă comună cu copii armeni ucişi. Unchiul meu avea atunci 1 an şi a fost luat de acolo noaptea, pe ascuns, de o prietenă turcoaică a bunicii. Ea l-a crescut un timp, până când părinţii lui au reuşit să scape din Siria, unde majoritatea armenilor şi-au găsit sfârşitul“, a relatat Pambuccian. Dacă la 24 aprilie Pambuccienii îl plâng pe străbunicul Mesia omorât în masacru, la 25 aprilie ei îl serbează pe Varujan, cel care a venit pe lume împlinind familia.

Sînzeana Ionescu

citește mai mult pe http://adevarul.ro

 

 

  •  
  •