Arhiepiscopia Armeana

ACȚIUNE DE PROTEST ÎN BUCUREȘTI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

          Pe 04 octombrie a.c., prin binecuvântarea Întâistătătorulului Eparhiei Armene din România, P.S. Episcop Datev Hagopian, a fost oficiată Sfânta Liturghie în Catedrala Armeană Sinții Arhangheli MIHAIL ȘI GAVRIIL din București de către P.C. preot paroh  Oșakan Khachatryan.

          La Sfânta Liturghie erau prezenți: Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în România, Excelența Sa dl. Seghey Minasyan, președintele Uniuni Armene din România dl. Varujan Vosganian, șeful grupului parlamentar al minorităților din Parlamentul României, deputat dl. Varujan Pambuccian, membrii al comiteului eparhial și al comitetelor parohiale, numeroși enoriași.

          La sfârșitul Sfintei Liturghii, P.S. Episcop Datev Hagopian s-a adresat celor prezenți, spunând în special: ,,Dragii mei, astăzi Armenia și Arțah, se află în fața   unei situații fatale. Din nou se pune problema existențială a poporului armean.! Turcia încearcă să ducă la sfârșit Genocidul săvârșit acum 105 de ani contra poporului armean. Forțele militare azero-turcești, nerealizând nici un rezultat prin agresiune pe câmpul de luptă, bombardează cu rachete populația pașnică din orașe și sate, pricinuind pierderi de vieți omenești, distrugând obiective civile. A sosit clipa să ne unim iarăși și să formăm un front comun contra inamicului. Armenii nu vor pieri! Poporul armean este creația divină, armenii stau la baza creării civilizației mondiale, fără armeni lumea va fi fără sare. Astăzi luptăm și ne apărăm identităea noastră națională, dreptul nostru la viață, sacralitățile  noastre. Este extrem de greu să fii armean precum spunea Răposatul Patriarh al Tuturor  Armenilor Vazken I, a fi armean este un eroism. Da, dragii mei, a fi armean este un eroism. Noi suntem un popor erou și nici un inamic nu poate să ne îngenuncheze. Astăzi Arțahul, Armenia au nevoie de ajutor. Haideți cu toți să ne aducem aportul la această sfântă misiune. Haideți să sprijinim Arțahul și armata  glorioasă armeană prin donații la Fondul Armenia, dacă va fi nevoie, chiar să mergem pe front și cu arma în mână să apărăm dreptul nostru de a trăi liberi pe pământul nostru…’’.

După Sfânta Liturghie s-a oficiat slujbă de pomenire pentru martirii căzuți pe câmpul de luptă.

          Apoi la statuia Eroului Național Andranik, și în fața Khacikarului din curtea Catedralei s-a oficiat slujbă de Te Deum pentru Armenia, Arțah, Armata Armeană și pentru pace.

          Din inițiativa și prin conlucrarea Eparhiei Armene din România,  cu U.A.R., și comunitatea armeană s-a organizat o acțiune de protest, unde membrii comunității armene împreună cu tinerii prin pancarde cu diferite lozinci și-au exprimat indignarea față de agresiunea  azero- turcă din Arțah, ataragând atenția opiniei publice române asupra acestei probleme grave.

Dl. Varujan Vosganian, dl. Varujan Pambuccian, dl. Vartan Martaian au ținut cuvântări.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

  •  
  •