Eduard Antonian

CALENDAR / Pe 27 noiembrie 1924 s-a născut Acad. Prof. Dr. BERDJ ȘANT ASGIAN

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

        Cel care avea sa devina una dintre cele mai mari somități ale vieții medicale românești s-a născut la Constanța intr-o familie de refugiați armeni. Tatăl său, Onig Asgian a reușit să-si salveze familia și s-au refugiat la Constanța din calea Genocidului din Imperiul Otoman.

Fiul său, Berdj va absolvi prestigiosul liceu tomitan Mircea cel Bătrân și apoi se va orienta catre studiul medicinii la Facultatea din Cluj. După absolvire a trecut practic prin toate ierarhiile specifice profesiei sale. A fost medic rezident intern la Cluj, apoi medic secundar, primar, preparator și în cele din urmă, Prof. Universitar. S-a specializat în Franța într-un domeniu deloc facil, electroencefalografie și neuropsihiatrie infantilă.

Devine doctor în neurologie în 1969. Se va stabili la Târgu Mureș, unde își va desfășura întreaga sa carieră. În 1984 a fondat Secția de Neuropsihiatrie pentru Copii de la Târgu Mureș. De-a lungul vieții sale a scris și publicat peste 200 de articole de specialitate, 16 monografii, tratate și lucrări medicale, dar a cochetat și cu literatura. A primit numeroase premii și recunoașteri românești și internaționale. Printre cele mai importante sunt Premiul Gheorghe Marinescu al Academiei Române, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Târgu Mureș și Cluj. În 2003 a fost decorat de către Președintele României cu ordinul Serviciu Credincios  în rang de Cavaler. În 1993 a fost ales și membru în Consiliul Științific al Institutului de Sănătate Publică și Cercetări Medicale al Academiei de Științe Medicale. Tot în 1993 a fost ales Membru Corespondent și în 1994 Membru Titular al Academiei de Științe Medicale.

Chiar și după pensionare Profesorul Asgian a constinuat neobosit să-și desfășoare activitatea atât în domeniul medical cât și în plan social. A fost un membru de vază al Comunității Armene (care de altfel i-a decernat și Premiul Uniunii Armenilor în 1993).

S-a stins din viață pe 11 decembrie 2010, la 86 de ani după o viață în slujba medicinii. A fost un om deosebit cu niște criterii morale desăvârșite.

 

EDUARD ANTONIAN

  • 6
  •