Mihai Stepan Cazazian

EDITURA ARARAT / CATEDRALA ARMEANĂ de EDVARD JEAMGOCIAN (Ediția a II-a)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Catedrala pentru web (1)Prefață

Poporul armean are o istorie ce merge în timp cu 5000 de ani în urmă. Tribul lui Armen din epoca Preistorică este semnalat cu aproape 3000 de ani înainte de Hristos, iar Regatul Urartu își afirmă existența în anul 860 înainte de Hristos.

De-a lungul secolelor, armenii au migrat și s-au răspîndit în lume, formînd colonii armene în toate colțurile lumii. Aceste comunități s-au dezvoltat departe de Patrie, dar și-au păstrat identitatea națională, tradițiile și cultura. Deși au avut propria lor istorie aceste comunități se constituie ca o parte inseparabilă a istoriei poporului armean și trebuie cercetate și tratate la fel ca istoria poporului trăitor pe pămîntul de la poalele Araratului.

Poporul armean a trăit, s-a dezvoltat, și-a creat arta și cultura, pe pămîntul strămoșesc. Numai acolo a putut el să supraviețuiască, să-și păstreze adevărata iden­titate. Diaspora Armeană a fost suportul Patriei, sprijinul ei nemărginit. O componentă importantă a acestei Diaspore a fost și este Comunitatea Armeană din România, din Țările Române. Armenii din România, cu o vechime de peste șase secole pe acest pămînt, și-au contopit istoria cu cea a poporului român, și au luptat alături de ei împo­triva jugului asupritor otoman. Exemplu stă armata lui Ștefan cel Mare care avea în componență un important număr de ostași armeni, din Cetatea Albă și Chilia.

Trecutul coloniei armene din România a fost studiat și consemnat de mulți istorici armeni și români, iar cercetările din ultimii ani au cunoscut un avânt semnificativ. Cu toate acestea, trei istorici se pot considera clasicii istoriografiei armenilor din România. Aceștia sunt publicistul Vartan Mestugean, Profesorul H. Dj. Siruni și istoricul Suren Kolangian. Publicistul Vartan Mestugean a trăit perioada de formare a comunității, în special a celei bucureștene, și a descris evenimentele trăite, văzute, Profesorul H. Dj. Siruni cu o putere de muncă rar întîlnită, a lucrat înconjurat de manuscrise armenești și turcești aflate în arhivele din România, iar Suren Kolangian, doctor în științe istorice, a cercetat arhivele și manuscrisele din Armenia. Cei trei s­au completat unul pe celălalt prin metodele de studiu și izvoarele cercetate.

Lor li s-au alăturat istoricii Grigore Goilav și Grigore M. Buiucliu din inima Moldovei, neobositul Părinte Mekhitarist Mâgârdici Bodurian și Hovhannes Kalpachian, care a trăit mulți ani din viață în mijlocul comunității, ca să-i numim numai pe cei armeni. În ani din urmă și-au adus contribuția scriitorii Anais Nesesian și Sergiu Selian, iar romanul istoric Cartea Șoaptelor semnat de senatorul Varujan Vosganian, tradus, în 20 de limbi, a făcut cunoscut cititorilor de pe toate continentele, istoria ar­menilor din România.

Istoria armenilor din Transilvania cercetată la rîndul ei, a fost consemnată în scrieri de numeroși istorici dintre care amintim pe cei de la începutul secolului trecut: Părintele Kricor Govrighian și publicistul Kristof-Hacik Szongott. Paginile revistelor Hantes Amsoria și Pazmaveb ale părinților Mechitariști din Viena și Veneția abundă cu informații despre comunitățile armene din Gherla și Dumbrăveni, iar volumele pu­blicate în ultima perioadă dovedesc interesul autorilor români privind istoria coloniilor armene. Suntem convinși că implicarea armenologilor din Franța și Armenia și crea­rea Institutului de Armenologie din Cluj vor da avânt studiilor de armenologie în România.

*

*     *

Cel mai important edificiu religios armean, cel mai impunător monument de arhitectură cu specific armenesc din România, este Catedrala Sfinții Arhangheli „Mihail și Gavriil“ din București. Splendida construcție din centrul Capitalei, de care sînt mîndri atît bucureștenii dar mai ales armenii, merita de mult să fi avut un volum dedicat trecutului ei, în special în perioada cînd comunitatea era numeroasă și dina­mică. Deși există scrieri dedicate sfîntului lăcaș, fiecare dintre cercetătorii trecutului comunității aducîndu-și contribuția la istoria edificiului religios, abia în anul 2008 cănd împlinea vîrsta de 93 de ani, avea să-și aibă propria monografie, iar acum, cu ocazia centenarului ei, a trecerii unui secol de la naștere, o ediție nouă, un volum nou, cu adăugiri, completări și actualizări, îi prezintă, în straie noi, imaginea.

Pentru armenii din România, Catedrala din centrul Capitalei semnifică Ararat-ul, iar petecul de pămînt care o înconjoară, cu Casa de Cultură, Școala, Statuia Generalului Andranic, Cișmeaua lui Șahin și Khacikarul, reprezintă legătura cu Patria, cu limba strămoșească, cu religia străveche, cu pămîntul Armeniei. Catedrala este locul unde armenii generației noastre s­au botezat și căsătorit, Școala, locul unde au învățat literele mesrobiene, curtea din jurul bisericii, unde copii fiind, au alergat, zburdat și legat prietenii pe viață, Casa de Cultură locul unde mergeau la biblioteca de la parter și sala de festivități de la etaj, Fîntîna lui Șahim locul unde beau apă rece atunci cînd erau însetați și înfierbîntați, statuia lui Andranic locul după care se piteau fără să știe cine fusese personajul legendar. Clădirea care găzduiește în prezent Episcopia era locul unde jucau ping-pong sau mergeau la dans, iar în grădina din spatele ei, locul unde vizionau, în fiecare joi seara, cîte un film sau piesă de teatru, plata fiind audierea unor conferințe de cele mai multe ori interminabile și plictisitoare.

Acele zile ale copilăriei și tinereții au lăsat urme adînci în sufletele multor generații de rumanahai și au contribuit la formarea lor ca oameni, ca armeni. În acea lume s­a conturat personalitatea generației noastre, dar și a generațiilor părinților, bunicilor și străbunilor noștri.

Toate acestea au făcut ca dragostea ce o poartă ei față de acest petec de pămînt, adevărată oază armenească, să fie profundă, iar cei care trăiesc acum departe de România îi duc dorul și o apreciază și mai mult.

*

*     *

Monografia de față, închinată Catedralei, încearcă să prezinte un capitol important din istoria coloniei armene din România. Am spus încearcă deoarece a recon­stitui viața și activitatea comunității, a cerceta întîmplările și faptele trăite de ea, a pătrunde gîndurile strămoșilor care au trăit pe aceste meleaguri este un lucru complex și dificil, care nu se poate realiza în totalitate. Procentul acelei reconstituiri, oricît de mic ar fi el, nu se poate face decît cu pasiune și dragoste, atribute amplificate, în cazul de față, de faptul că autorul trăiește de aproape 40 de ani la mii de kilometri depărtare de ea. Plecat din România după cutremurul din 1977, deși legătura fizică cu țara a fost întreruptă, cea sufletească cu România, cu Bucureștiul, cu Catedrala Armeană, cu prietenii bucureșteni, a continuat, s-a dezvoltat și întărit.

Pasiunea noastră pentru istorie, începută cu 50 de ani în urmă în București, inspirată de vizitele efectuate la profesorul H. Dj. Siruni acasă și întărită de conversații îndelungi cu avocatul Vahan Ghemigian, a continuat la New York încurajată de istoricul Suren Kolangian, alimentată de întîlniri cu oameni care au trăit în vremuri trecute, accentuată de vizite în anticariate, librării și biblioteci.

Lucrarea de față, este rezultatul acelei pasiuni din tinerețe, declanșate de un simplu e­mail. La începutul anului 2005, domnul Mihai Stepan­Cazazian, redactorul șef al periodicelor Ararat și Nor Ghiank, venea cu propunerea elaborării unei lucrări dăruite Bisericii Armene din București, cu ocazia aniversării ei. Într-adevăr, toamna anului 2005 marca a 90-a aniversare de la tîrnosirea Catedralei, moment la care Arhiepiscopul Dirayr Mardichian intenționa să organizeze o sărbătoare cu ocazia hramului și să prezinte un studiu dedicat trecutului ei.

De fapt acele zile înscriau pe calendar două aniversări majore consecutive, ambele la fel de importante pentru Biserica Armeană. În septembrie 2005 avea loc aniversarea Catedralei, iar la cîteva luni după, la 31 Iulie 2006, se împlineau trei sferturi de veac de la Decretul Regal care aducea recunoașterea oficială a Eparhiei Armene din România. Acest al doilea eveniment ne-a determinat să includem în lucrare istoria Eparhiei și să compunem lista Cîrjelor Episcopale care au servit comunitatea armeană din România.

Propunerea sosită de la București am acceptat-o fără multă ezitare, considerînd o onoare de a ne putea aduce modesta contribuție la conturarea istoriei monumentului religios, căruia îi purtam atîta prețuire. Nu ne-am dat însă seama de volumul imens al lucrării și de modul cum avea să evolueze elaborarea ei. Este inutil să menționăm că subiectul necesita timp și condiții. Deși dețineam bibliografia și materialele necesare pregătirii ei, timpul alocat proiectului era limitat la orele de după program, weekend-uri și nopți.

Volumul trebuia finalizat înainte de 7 noiembrie 2005, ziua aniversării Cate­dra­lei, dar condițiile au făcut ca pregătirea ei să fie prelungită pe un interval de timp mai lung și astfel lansarea ei a avut loc în anul 2008, la 9 noiembrie, de hramul Catedralei, iar peste cîteva luni, la 11 ianuarie 2009, a avut loc prezentarea ei la biserica Surp Sarkis din New York.

Dar iată că a venit anul 2015, anul centenarului Catedralei. De această dată, P.S. Episcopul Datev Hagopian, Întîistătătorul Eparhiei, propune reeditarea volumului, actualizat cu evenimentele scurse de la prima editare. Profitînd de această propunere, am extins capitolele cu informații și materiale noi, apărute după publicarea primei ediții. Am dezvoltat textele, am introdus tabele noi, am adăugat și corectat ilustrațiile, oferind astfel o ediție mai cuprinzătoare, mai completă.

Cele două ediții ale Monografiei Catedralei au fost redactate de Mihai Stepan-Cazazian avîndu-l, la prima ediție, coredactor pe Paul Cernat, distinsul colaborator al revistelor armenești. Mihai Stepan-Cazazian și Paul Cernat au corectat cu răbdare textele și au stilizat conținutul, contribuind la bunul sfîrșit al proiectului, motiv pentru care ne exprimăm profunda recunoștință. Mulțumim totodată tehnoredactorului Mihai Hățulescu și fotoreporterului Mihai Gheorghiu, care a realizat o serie de reproduceri necesare ilustrării cărții. Să adăugăm că Mihai Stepan-Cazazian a fost, pe întreaga perioadă de elaborare a celor două ediții, legătura noastră cu Bucureștiul în toate aspectele legate de realizarea proiectului.

Dorim să ne exprimăm aici recunoștința față de pictorul iconograf Haik Azarian, diaconul bisericii, care ne-a furnizat informații prețioase referitoare la icoanele și inscripțiile ce împodobesc Catedrala.

La elaborarea lucrării de un real folos ne-a fost domnul Arhitect dr. Adrian Crăciunescu care ne-a pus la dispoziție documente din Arhivele Primăriei Capitalei, documente pe care le-am prezentat în volum și pentru care adresăm mulțumirile noastre.

Un pios omagiu și o plecăciune se îndreaptă către regretatul Arhiepiscop Dirayr Mardichian, nu doar pentru cuvintele de binecuvîntare adresate primei ediții a acestei cărți, ci și pentru fapte petrecute cu ani și ani în urmă, pentru predicile, karoz-urile, ținute de Sfinția Sa cu ani în urmă, karoz-uri care, rostite cu înflăcărare, ne-au influențat viața și au modelat personalitatea tineretului bucureștean al anilor ‘70, făcînd ca ei să devină mai armeni, mai creștini.

Adînca noastră recunoștință se îndreaptă și spre Episcopul Datev Hagopian, pentru sprijinul acordat la realizarea acestei ediții, pentru frumoasele cuvinte de deschidere ale volumului, dar în special pentru energia cu care călăuzește comunitatea, în special tineretul, și pentru că nu precupețește nici un efort pentru a trezi simțămintele armenești și dragostea față de Patrie.

Gratitudinea noastră cea mai sinceră se îndreaptă și spre Arhim. Dr. Zareh Baronian, profund cunoscător al comunității, cel care ne-a pus la dispoziție dezinteresat cunoștințele Domniei Sale, ajutîndu-ne la clarificarea multor probleme legate de locarea unor morminte de la cimitir și la identificarea unor persoane din fotografii.

Nu în ultimul rînd aducem mulțumiri și exprimăm recunoștința noastră față de Uniunea Armenilor din România care a pus la dispoziție resursele financiare, făcînd posibilă publicarea ambelor ediții a lucrării în condiții grafice de excepție.

*

*     *

Cu toate că lucrarea de față reprezintă monografia Catedralei Armene din București, ea nu ar fi fost completă fără o prezentare a spațiului care înconjoară edificiul și fără o expunere a istoriei Eparhiei Armene din Țările Române, prezentînd, în completare, și istoria Scaunelor Episcopale care au guvernat-o.

Lucrarea, desfășurată pe șapte capitole, redă cronologic trecutul de patru veacuri a sfîntului lăcaș, al slujitorilor altarului ei, atît permanenți cît și vizitatori, precum și șase secole de istorie a cîrjelor episcopale și a consiliilor eparhiale care au condus comunitatea.

Primul capitol prezintă un scurt istoric al armenilor din București, completat cu tabele demografice ale populației armene și cu trei anexe: o variantă, armenească, a legendei fondării orașului și două extrase privind elementul armean din catagrafia din anul 1810-1811 și din catastihul negustorilor și meseriașilor patentari din anul 1832.

Capitolul doi parcurge istoria de veacuri a Capitalei, zăbovind pe informațiile referitoare la bisericile armenești de pe malurile Dîmboviței, analizîndu-le și recon­stituind istoria acelor lăcașe de rugăciune.

Referitor la biserica ce s­a aflat, pînă în anul 1911, pe locul actualei Catedrale, după descrierea narativă a interiorului și exteriorului ei, am prezentat schița edificiului printr-un desen care reprezintă transpunerea pe hîrtie a informațiilor existente, filtrate prin imaginația autorului. Schița imaginară a monumentului, planșă la sfîrșitul capitolului, a fost oferită cu scopul de a trezi interesul cercetătorilor istoriei Bucureștiului și a­i îndemna să scoată la iveală imaginea reală, convinși fiind că fotografia ei există și așteaptă a fi descoperită.

Capitolul este completat cu o anexă care oferă genealogia familiilor Misakian, Eghiazarian, Ciobanian și Ciaenț, familii binefăcătoare ale bisericii bucureștene.

Capitolul trei tratează crearea, construcția și viața de 100 de ani a actualei Catedrale. Prezintă biografiile persoanelor care au contribuit la ridicarea ei: arhitecți, epitropi, donatori și consemnează evenimentele care s-au succedat în jurul edificiului. Transcrie inscripțiile icoanelor, a frescelor interioare și a plăcilor de piatră înglobate pe pereții ei interiori și exteriori și descrie clădirile și monumentele din perimetrul curții bisericii.

Capitolul patru derulează istoria de șapte secole a Scaunelor episcopale din Sud­Estul Europei, punînd accent pe acelea sub jurisdicția cărora s­au aflat bisericile armenești din Țările Române. Capitolul prezintă biografiile episcopilor și a vicarilor care au păstorit eparhia începînd din secolul al XIV-lea și pînă în zilele noastre. Listele episcopilor și Scaunele episcopale pe care le­au guvernat, au fost ilustrate cu tabele cronologice. Capitolul descrie, în continuare, procesul de creare și de recunoaștere oficială din partea Guvernului României a Eparhiei Armene și încheie prin cîteva note despre conducătorii spirituali ai coloniei armene din Bulgaria, indicînd legătura lor cu comunitatea din România.

Capitolul cinci dezvăluie numele și prezintă biografiile preoților care au slujit la altarul bisericii Sfinții Arhangheli, al diaconilor, cîntăreților și paracliserilor. Face un scurt istoric al corului bisericii, redînd numele dirijorilor și cîntăreților din com­ponența sa.

Capitolul șase înmănunchiază lista și notele biografice ale prelaților care au vi­zitat bisericile armene din Țările Române, ale călugărilor originari din România, membri ai ordinului Iacobin din Ierusalim, și ai calătorilor armeni care au poposit pe aceste meleaguri.

Capitolul șapte analizează statutele și regulamentele de funcționare ale Epitropiei și Consiliilor Eparhiale, prezintă listele membrilor ei și note biografice succinte ale epitropilor și consilierilor eparhiali. Capitolul se încheie prin a prezenta biografiile a patru clerici de rang superior, originari din România.

*

*     *

Volumul de față este fructul a zeci de ani de studii și se bazează pe un bogat ma­terial bibliografic. Pornind de la lucrările elaborate de predecesori, adăugînd infor­ma­țiile scoase la iveală de cercetările noastre, lucrarea încearcă să construiască istoria Catedralei Armene din București și să aducă clarificări cu privire la etapele de existență, construcție și funcționare a monumentului religios, să imortalizeze portretele slujitorilor altarului și ale persoanelor care au contribuit la realizarea și bunul mers al ei. Lucrarea nu a putut să evite repetarea și reluarea unor date deja cunoscute, dar credem că are meritul de a fi adunat informațiile publicate în zeci de cărți și reviste și în multiple limbi între coperțile unui singur volum și a-l fi prezentat cititorului de limbă română.

Sîntem conștienți de faptul că, datorită depărtării de București și România, au fost omise unele informații privitoare la Catedrală, cu toate eforturile noastre de a fi la curent cu scrierile, articolele și studiile referitoare la istoria Bucureștilor.

Pe parcursul lucrării s-au folosit uneori cuvinte din limba armeană, termeni intrați în limbajul curent, în care cazuri s-au dat explicațiile necesare, iar termenii au fost transcriși cu caracter Italic.

EDVARD JEAMGOCIAN

  •  
  •