OEDIPE - 50
Note la un spectacol aniversar

Capodopera enesciana Oedipe, una din creatiile cele mai remar­cabile ale muzicii contemporane, a avut premiera mondiala in martie 1936 la Opera Mare din Paris. Spec­tacolul a fost retransmis pe postul francez de radio pe care, astfel, fericiti posesori romani de un ra­dio receptor performant au putut sa-l asculte. De altfel o auditie co­lectiva a avut loc atunci la Socie­tatea de Radio din Bucuresti. Dupa 22 de ani, organizatorii primei editii a Festivalului si Concursului "George Enescu", in frunte cu George Georgescu, au programat prima auditie romaneasca a "tra­gediei lirice Oedipe" a lui George Enescu la 22 septembrie 1958, aceasta constituind manifestarea muzicala culminanta, care a inchis acea prima editie celebra a festi­va­lului de la Bucuresti. Al doilea spec­tacol s-a tinut la 24 septembrie 1958.

Opera Nationala Bucuresti a avut initiativa de a sarbatori, in acest septembrie neprietenos, prin doua spectacole aniversare cei 50 de ani de la premiera romaneasca a creatiei de suflet a lui Enescu, opera in patru acte Oedipe, pe poemul in limba franceza a lui Ed­mond Fleg. Spectacolele au avut loc in 18 si 20 septembrie 2008, iar la 19 septembrie 2008 Opera Nationala Bucuresti a programat un inte­resant si inspirat simpozion "Oedipe, creatie a lui George Enescu – de 50 de ani in Ro­mania", la care au luat parte muzicieni, cri­tici muzicali, interpreti si un public inte­resat.
Simpozionul, moderat cu competenta si spirit de ziaristul Sever Voinescu, a avut ca tema principala premiera romaneasca din 1958, dar s-au evocat si analizat si alte pro­ductii romanesti si straine a Oedipe-ului enescian, in rastimpul acestor 50 de ani. "Personajele" principale discutate au fost cu baritonul David Ohanesian, criticul muzical Emanoil Ciomac, regizorul Jean Ranzescu si dirijorul Constantin Silvestri. S-au facut si unele aprecieri asupra diverselor productii de dupa 1989, pina la cea mai recenta si care este in repertoriul Operei Nationale Bucu­resti, cea regizata de Petrica Ionescu si dirijata de Cornel Trailescu.

David Ohanesian, interpretul rolului prin­cipal, a fost mentionat ca avind o sonoritate deosebita, captivanta (Octavian Lazar Cosma), o voce grava si puternica (Elena Zottovi­cea­nu), strigatul de disperare din actul III realizat cu o tehnica vocala aparte (Florin Diaconescu), o interpretare impecabila si convingatoare (Stefan Ignat). Depasind prin forta dramatica un rol wagnerian arh. Catalin Ionescu Ar­bore a subliniat munca deosebita a lui David Ohanesian in a se documenta in spiritul epo­cii, el parcurgind, pe jos ca experienta fizica si pentru a intra in intimitatea personajului, drumul de la Teba la Atena. }n presa cultu­rala a vremii se scrie ca "... vocea lui Oha­nesian parcurge o mare gama de nuante ex­presive pina la eroica si demna infruntare a Sfinxului, zguduitoarea scena a orbirii si calmul stapinit al epilogului, punctele esen­tiale si cele mai greu de implinit ale rolului. Pretutindeni Ohanesian este sigur si emo­tionat. Oedipul lui Ohanesian este o adeva­rata creatie... Oedip a pus in valoare la maximum resursele interpretative, muzicale si actoricesti, ale lui David Ohanesian. In­terpretul cinta si da viata actiunilor scenice cu o rara forta de convingere care impre­sioneaza profund spectatorul si il solidari­zeaza la cea mai mare tensiune emotiva cu soarta eroului" (Tribuna, 27 septembrie 1958).
De altfel este de subliniat ca acest rol a lui Oedipe a fost un "monopol" al celebru­lui cintaret-actor, de curind disparut dintre noi, atit pe scena Operelor din Bucuresti si Iasi, cit si in numeroasele turnee peste ho­tare efectuate de Opera Nationala Bucuresti cu aceasta capodopera enesciana avindu-l pe Mihai Brediceanu la pupitru.

La premiera romaneasca din 1958 si la toate reprezentatiile care au urmat pina in 1989, textul in "bunul" obicei incetatenit de fosta cultura sovietica a fost cintat in limba romana, ca de altfel la toate operele care se reprezentau. Talmacirea textului francez a lui E. Fleg facuta de scriitorul si de renumitul critic muzical Emanoil Ciomac, a fost dupa opinia la simpozion a maestrului de cor Stelian Olariu intr-o limba roma­neas­ca lirica, frumoasa si poate chiar superioara din punct de vedere muzical acelei origi­nale. Dar dupa cum s-a remarcat in discutia din simpozion, universalitatea unui specta­col de opera se poate obtine numai in limba originala, in care ea a fost scrisa.

Despre regia lui Jean Rinzescu s-a spus ca "prin simplitate a lasat muzica sa curga, sa nu fie furata de décor... productia Silves­tri-Rinzescu este de nedepasit" (Octavian Lazar Cosma). "Regia semnata de Jean Rinzescu, se mentioneaza in presa vremii, caracterizata prin laconism, sobrietate si bun gust, a pus in lumina mesajul operei enesciene – umanismul, optimismul, incre­derea in fortele omului..." Iar in articolul mentionat: "Realizarea muzicala este susti­nuta de un cadru scenic de o remarcabila simplitate sugestiva si de o evolutie scenica in care exceleaza arta regizorala a lui Jean Rinzescu care pune in valoare o remarcabila maturitate a mijloacelor si cu un pronuntat simt al frumosului, creatia muzicala si acto­riceasca a interpretilor..." "... Sub bagheta lui Constantin Silvestri acest act devine o adevarata tratare simfonica, bogata in con­traste si intr-o dozare dinamica ce culmi­neaza in tensiunea dramatica a scenei sfin­xului si in grandoarea incoronarii lui Oedip, punctata final de motivul destinului amenin­tator. }n interpretarea lui Oedip Constantin Silvestri realizeaza una din cele mai mari creatii ale artei sale interpretative..."

de Eugen TODEA

Din afisul editat cu prilejul premierei de la care a trecut o jumatate de secol, rezulta ca dirijorul principal Constantin Silvestri, artist al poporului, a fost asistat la pregatirea muzicala a a spectacolului de Mihai Bre­diceanu, Sergiu Comisionna si Cornel Trai­lescu, care i-au succedat ulterior la pupitru.
La incheierea acestor note la premierea Oedipe-ului enescian din 22 septembrie 1958, amintesc cintaretii care au evoluat in rolurile principale, sub bagheta lui Con­stantin Silvestri, in regia lui Jean Rinzescu, decorurile lui Roland Laub, costumele Ofeliei Tutoveanu, corul strunit de Gh. Ku­libin, iar unii care remarca si baletul in con­ceptia coregrafului Gelu Matei: "David Oha­nesian in rolul principal, Zenaida Pally in culise a cintat rolul Sfinxului, basul Ni­colae Secareanu - proorocul orb Tiresias, Elena Cernei in Jocasta si Valentina Cretoiu - Antigona. As transcrie si din mentiunile muzicologului Viorel Cosma in programul de sala al spectacolului aniversar: "... Ver­siunea regizorala clasica de la Bucuresti (cea din 1958) se va dovedi peste timp nu numai trainica (30 de ani), ci si competitiva pe plan international, turneul Operei Ro­mane la Paris, de pilda, stirnind cuvinte de lauda la adresa spectacolului lui Jean Rin­zescu, socotit de presa franceza superior pre­mierei din 1936. La aceasta concluzie s-a ajuns in buna masura si datorita baritonului David Ohanesian (Oedipe) si mezzoso­pra­nei Zenaida Pally (Sfinxul), doua voci su­perbe, dublate de mari actori dramatici. Montarea de la Bucuresti a putut fi admirata in Europa cu ocazia turneelor Operei la Moscova (1962), Paris (1963), Atena (1963), Sofia (1969), Wiesbaden (1974), Stockholm (1975), Berlin (1975), Lausanne (1981), Lucerna (1981)..."

*

Aniversarea de 50 de ani de la premiera romaneasca a operei Oedipe de George Enescu s-a realizat cu versiunea din 2003 a acestei opere, prin doua reprezentatii in 18 si 20 septembrie 2008 la Opera Nationala Bucuresti. Spectacolul a fost dirijat de Cor­nel Trailescu, unul din cei trei asistenti la premiera a lui Constantin Silvestri. Regia si decorurile apartin lui Petrica Ionescu, cos­tumele arhitectului Catalin Ionescu Arbore, coregrafia Francisc Valkay. Viziunea regizo­rala este grandioasa dar coplesitoare prin marea forfota de figuranti pe scenele supe­rioare, exagerata prin inventiile in decoruri si mai ales prin explozii pirotehnice abun­dente care impieteaza si fura discursul mu­zical. Cele din scena finala a actului IV au fost caracterizate la simpozion de muzico­logul Mihai Cosma chiar "abominabile", scena despre care chiar regizorul mentio­nea­za "... Oedipe - ajuns la capatul suferin­te­lor - renunta la tot ce este uman, insasi la Anti­gone si se indreapta spre un loc de armonie si pace". Din cauza masivitatii, comple­xitatii si deci a dificultatilor de montare a acestei versiuni regizorale, care este acum in repertoriul permanent al Operei Natio­na­le Bucuresti, opera Oedipe poate fi progra­mata numai cu doua reprezentatii la inceput de stagiune. Realizarea muzicala, cu toate impuritatile pirotehnice, care deranjeaza, este remarcabila, dezvaluind prin liniile de nobila si generoasa tinuta artistica, frumu­setea partiturii.
Dirijorul Cornel Trailescu preluind de la Constantin Silvestri sensibilitate rafinata si pasionala, realizeaza cu mina si gura aceasta versiune cu cumpanita dozare a elementelor muzicale pe care le ofera partitura. Orches­tra a raspuns cu sonoritate si vibratie, uneori insa cu unele decalari si disonante. Corul pregatit cu maiestrie de atitia zeci de ani de Stelian Olariu, a fost o prezenta plastica, ex­trem de muzicala.
Baritonul Stefan Ignat cu voce si pre­zenta dramatica remarcabila, a fost convin­gator mai ales in Oedipe tinar, dar parea oarecum depasit de dramatismul actului IV. Cu prezenta scenica placuta si voce convin­gatoare, Oana Andra in debut a intruchipat o Jocasta pasionala, iar Horia Sandu a fost tulburator si dramatic in proorocul Tiresias. De subliniat impresionanta scena, cu décor si costume coplesitoare, in care Oedipe in­frunta Sfinxul, intruchipat pregnant si cu expresie vocala de mezzosoprana Ecaterina |utu. Au mai evoluat in nota buna in ample distributie Stefan Schuller, Pompei Haras­teanu, Mihnea Lamatic, Mihai Lazar, Simo­na Neagu, Adriana Alexandru si au debutat in aceasta opera Ionut Pascu, Valentin Raco­veanu si Gabriel Nastase. Nu am inteles "tilcul" prezentei permanente in scena a personajului "batrinul orb" si mut!
O initiativa aniversara remarcabila a conducerii Operei Nationale Bucuresti.

P.S. Materiale din presa vremii, din care am extras citate si iconografie, ne-au fost puse la dispozitie prin bunavointa Departa­mentului de documentare al Operei Natio­nale din Bucuresti.