Ararat Newspaper. Publisher: Romanian Armenians' Union

Armenii au contribuit la dezvoltarea culturii românesti, dînd oameni de valoare în toate domeniile, datorita faptului ca ei însasi promoveaza o cultura specifica.

I- Limba armeana este o limba indo-europeana vorbita majoritar în Armenia dar si de diaspora armeana în toate partile lumii. Limba are în jur de 6.000.000 de vorbitori. Actualmente exista doua limbi armene, una rasariteana, vorbita în Armenia si Iran, promovata de Academia de la Erevan, si una apuseana, vorbita în Turcia, Europa si America, promovata de Academia Mechitarista de la Viena. Armeana apuseana e mai apropiata ca vocabular si gramatica de armeana veche, dar mai îndepartata ca pronuntare. Armeana rasariteana e mai apropiata de armeana veche în privinta pronuntarii. În tot cazul, armeana veche sta la baza celor doua dialecte armenesti de astazi. Armeana veche e înca folosita astazi în slujbele liturgice ale ritului armean, atît în Biserica Apostolica Armeana, cît si în Biserica Armeano-Catolica.

II-Religia armeana se deosebeste de religia ortodoxa, ea promovînd un crestinism monofizit, adica recunosc natura divina a lui Iisus Hristos, de tip necalcedonian (Biserica Armeana nu a recunoscut al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon).

O importanta traditie armeana era sa fie zidita un lacas de cult, majoritatea avînd hramul „Adormirii Maicii Domnului“, acolo unde se forma o puternica comunitate armeana. În general bisericile armenesti au o specifitate în ceea ce priveste aspectul: au forma de arca cu doua catarge ceea ce simbolizeaza Arca lui Noe, adica în conceptia armenilor „Calatoria spre ultimul tarîm“.

Cea mai veche biserica armeana este cea din Botosani construita în 1350. Grigore Goilav aminteste de o Evanghelie adusa la aceasta biserica din Crimeea, în anul 1354.

Biserica armeana Sfînta Maria de pe strada cu acelasi nume este cea mai veche biserica crestina din cîte se afla în orasul Iasi, ceea ce se vede si pe inscriptia de la poarta de intrare: 1395. Biserica armeana este de asemenea cea mai veche cladire a Iasiului, potrivit istoricilor. Din ctitoria initiala, ridicata acum sase secole, s-a pastrat foarte putin, iar asupra anului în care a fost ridicata biserica planeaza destule controverse. Monumentul a fost restaurat în 1803 si în prezent, biserica armeana se afla în reconstructie, iar turistii pot admira doar schelele care împrejmuiesc lacasul.

Biserica armenilor din orasul Roman a fost ridicata în piatra în anul 1609, pe locul alteia mai vechi, lucrata în lemn. Pisania bisericii consemneaza: „A ales Dumnezeu un om bun, numit domnul Agopsa, care a zidit acest templu în numele Maicii Domnului, spre pomenirea sufletului sau si a sotiei sale, doamna Mughal, si a parintilor sai, domnul Vartan si Dovlat, si a fiicelor sale, Mileusa si Dovlat.”

Manastirea Zamca este cel mai important edificiu religios construit de colonia armeana din orasul Suceava. Complexul medieval Zamca, a fost ridicat în anul 1606 de armenii refugiati în Moldova înca din secolul al XVI-lea. Ridicata pe un platou din partea de vest a orasului, constructia ocupa o buna pozitie strategica. Ansamblul arhitectural este format din trei cladiri (biserica principala „Sfîntul Auxentie“, turnul - clopotnita de pe latura de est cu o înaltime de 26 metri si o cladire cu paraclis la etaj pe latura de vest, unde se afla intrarea în incinta manastirii).

Tot în judetul Suceava se afla Manastirea Hagigadar, care este un lacas de cult armenesc construit în anul 1512 în satul Bulai, com. Moara (judetul Suceava). Aceasta manastire poarta un nume armenesc: Hagigadar însemnînd în limba armeana „împlinatoare de dorinte“ si este închinata Maicii Domnului. O importanta traditie armeneasca specifica zonei este aceea de a înconjura biserica, în genunchi, pentru iertarea pacatelor.

Biserica armeana Sfînta Maria din Focsani a fost construita în anul 1780. Se afla în curtea cimitirului armenesc care detine cele mai vechi pietre funerare. A fost ctitorita de fratii Harutiun si Garabet Popovici.

O biserica armeana foarte importanta, pentru aceasta comunitate este Capela „Învierii Domnului”, din Armenopolis, azi Gherla, unde este gazduit tabloul „Coborîrea de pe cruce”, pictat de flamandul Rubens, tablou care valoreaza azi, 16 milioane de dolari. O legenda spune ca demult Imperiul Habsburgic a fost salvat de la un colaps financiar de catre armeni. Se stie ca armenii nu au fost niciodat lipsiti de bani pe vremuri.

Astfel, împaratul îi cheama pe acestia si îi roaga sa-i împrumute niste bani. Armenii împrumuta într-adevar împaratului suma de bani de care avea nevoie, iar dupa un timp se întorc la Viena pentru a-si primi banii înapoi. Împaratul însa nu a putut sa-i plateasca pe armeni asa ca le-a spus sa-si aleaga ce vor din palat. În cele din urma acestia se decid asupra unui tablou valoros si foarte frumos numit „Coborîrea de pe cruce“, pictata de Rubens. Le este pregatit si împachetat astfel un tablou. Armenii banuind ceva desfac ambalajul pentru a constata urmatorul lucru: acela nu era tabloul pe care îl alesesera. Gardienii au încercat sa-i convinga ca acela era tabloul, însa armenii sustineau ferm ideea lor. În cele din urma, acestia sînt întrebati: „Dar de ce spuneti ca nu acesta este tabloul ales de voi?“ Acestia raspund: „Simplu. Al nostru e semnat pe spate!“

Biserici armenesti au mai fost construite si în Bîrlad, Tecuci, Cotnari, Dorohoi, Husi, Negostina.

III- Literatura : Garabet Ibraileanu (1871- 1936)

O contributie valoroasa în domeniul literaturii românesti a avut-o Garabet Ibraileanu. El se trage dintr-o familie de armeni si se naste la Tîrgu Frumos. Este considerat un critic si istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar, romancier român de exceptie. Este una dintre cele mai mari personalitati din literatura româna, un teoretician, promotor al criticii literare stiintifice, creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iasi si principal redactor al revistei Viata româneasca între anii 1906 si 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea sa-l foloseasca, cu intermitente, toata viata, Garabet Ibraileanu debuteaza în paginile revistei Scoala noua cu articole, dupa care publica versuri, poeme în proza, cugetari, traduceri etc.

Opera critica a lui Garabet Ibraileanu, al treilea moment important în critica româneasca, poate fi privita ca o sinteza a directiilor anterioare ilustrate de Titu Maiorescu si C. Dobrogeanu-Gherea. Întîia lucrare importanta a lui Ibraileanu, Spiritul critic în cultura româneasca (1908) este un eseu sociologic.

Doua eseuri originale, de rasunet ale lui Ibraileanu sînt Literatura si societatea, aparut ca introducere la teza de doctorat Opera literara a d-lui Vlahuta si, respectiv, Creatie si analiza din volumul Studii literare.

În cel dintîi, criticul arunca o lumina noua asupra raportului dintre artist si societate prin teoria selectiei, insistînd asupra corespondentei dintre idealul artistic si aspiratiile publicului la un moment dat, relatie care explica soarta plina de peripetii a artistului de geniu, totdeauna receptat printr-o latura a creatiei sale si succesul sau insuccesul artistului conformist.

În cel de-al doilea, Ibraileanu stabileste, referindu-se la romanul contemporan, doua tipuri mai raspîndite, unul constînd din prezentarea comportarii eroilor, a faptelor lor, si altul constînd din comentarea starilor sufletesti, altfel spus romanul narativ si romanul analitic, romanul epic si romanul liric sau romanul obiectiv si romanul subiectiv. Disociatiile lui Ibraileanu între creatie si analiza, bogat exemplificate, arata avantajele si dezavantajele celor doua procedee, lamurind cîteva din misterele capodoperei.

Un volum de aforisme privitoare la conduita înteleptului privind viata (1930) si un roman de analiza a sentimentului iubirii Adela (1933), clasic în literatura noastra, încheie activitatea lui Garabet Ibraileanu. Pentru multilaterala sa activitate, Academia Româna l-a ales membru postmortem. Garabet Ibraileanu a ramas în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut drept un profesor impecabil, impunator sef de cenaclu, om de o rara distinctie sufleteasca, prieten de neuitat, intelectual de o elevata tinuta, a carui opera se constituie într-un moment remarcabil în istoria criticii românesti.