Ararat Newspaper. Publisher: Romanian Armenians' Union

În secolele al XIII-lea – al XIV-lea multi armeni au venit în Moldova din Galitia. Ei veneau pe teritoriul românesc datorita relatiilor comerciale ale Moldovei cu orasul galitian, Lvov, punînd statul Moldova în legatura cu lumea apuseana, mai ales cu cea germana si italiana, prin folosirea centrelor genoveze si venetiene de la Marea Neagra.

O importanta comunitate armeana se stabileste la Suceava, deoarece aceasta era unul din cele mai importante centre comerciale ale tarii. Actul din 30 iulie 1401, semnat de domnitorul Alexandru cel Bun, care le da armenilor dreptul de a avea Scaun Episcopal la Suceava, confirma faptul ca ei se aflau aici în numar mare si venisera cu multa vreme în urma. Domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, cheama din Polonia, la 1418, 3000 de armeni, care sînt colonizati în sapte orase: Suceava, Hotin, Botosani, Vaslui, Galati, Iasi si Dorohoi. În 1475, dupa ce turcii luasera în stapînire Dobrogea, domnitorul Stefan cel Mare si Sfînt primeste în Moldova 10.000 de armeni refugiati din Crimeea ocupata de tatari. Astfel, în secolul al XV-lea, numarul armenilor din Moldova se ridica, probabil, la 20.000. De asemenea, domnitorul Stefan Tomsa întareste si el, la 1614, privilegiile armenilor de a practica negotul în Moldova, ceea ce are ca urmare, în special, înflorirea comerciala a Cernautiului. Cu banii obtinuti din negot si practicarea mestesugurilor, armenii au cumparat pamînt, fie pentru crescatorii de cai, fie pentru agricultura.

În secolele al XV-lea – al XVII-lea, comertul interior si exterior al Moldovei era concentrat în mîinile armenilor, care se foloseau de pozitia favorabila a oraselor unde locuiau, mai exact pe caile internationale de tranzit spre Polonia, Rusia, Germania. „În general - afirma Nicolae Iorga - nu putea sa existe pe vremea aceea un tîrg moldovenesc, deci comert, fara armeni“.

Ocupatiile armenilor în Moldova medievala erau restînse: negustorie, fabricarea salamurilor de vita sau de oaie, a sapunului din seul animalelor sacrificate. Mai tîrziu au început sa fie preocupati de agricultura, cresterea vitelor, îngrasatul boilor si transportul lor la Viena, apoi cu taiatul vitelor, fabricatul brînzei, negotul cu lîna. Spre deosebire de evrei, excelenti negustori si ei, dar mai ales vînzatori cu pravalie, am spune astazi vînzatori en detail, armenii erau recunoscuti pentru calitatea lor de angrosisti.
Mestesugarii armeni erau organizati în bresle, fratii împartite pe meserii, dar si fratii ale femeilor, tinerilor, enoriasilor de aceeasi credinta. Negustorii si meseriasii aveau, de asemenea, „Companii ale armenilor“, organisme civile de reglementare a relatiilor cu administratia de stat si de coordonare a activitatii comunitare.

Dovada faptului ca în secolul al XVII-lea economia Iasului era reprezentata în mare parte de minoritatile etnice o reprezinta denumirile unor strazi unde se aflau cei mai cautati meseriasi: Ulita Ruseasca, Ulita Armeneasca, Ulita Sîrbeasca. Mahalaua Armeneasca, de exemplu, se afla pe ambele maluri ale pîrîului Calcaina, cu case adunate în jurul bisericii Sfînta Nascatoare. Locuitorii ei erau mestesugari: blanari, mindirigii, cizmari, croitori, lumînarari, pielari, cusatorese.

Semne ale prezentei armenilor în orasul nostru sînt multe. Astfel, nu departe de Manastirea Galata se gaseste un loc numit Crucea Armeneasca. De asemenea, la marginea tîrgului care era atunci Iasul se afla Cismeaua Armeanului care oferea alinare drumetilor însetati.

La ora actuala traiesc în Iasi 44 de familii de armeni originari, majoritatea fiind batrîni peste 80 de ani, iar restul familii mixte.
Fiind o comunitate destul de mica, aceasta tinde sa-si piarda identitatea, fiind aproape absorbita de populatia locala. Domnul Zare Nazarian, consilierul domnului Varujan Vosganian, ne-a raspuns la întrebarea: „Care sînt factorii care au tinut comunitatea armeana unita, fara a-si pierde valorile pîna în ziua de astazi?“ în felul urmator: „Ca o regula a comunitatii armene este aceea de a construi acolo unde exista, un lacas de cult. Este prima preocupare a unei comunitati armene, indiferent de numarul lor. Întrucît aproape tot poporul armean este un popor profund religios, consideram ca biserica a avut, are si va avea rolul de a pastra valorile traditionale ale poporului armean, fie ea religie, cultura sau limba. Asadar pentru comunitatea armeana nu a existat nici o clipa riscul de a-si pierde identitatea nationala precum si valorile culturale, religioase.

Datorita existentei acestor numeroase biserici, manastiri si a unui numar de scoli, comunitatea armeana a supravietuit în permanenta, ba mai mult, a adus un aport important în viata sociala, economica, culturala, a urbei în care au trait. Dupa instaurarea regimului comunist multi armeni au plecat, iar marea lor majoritate si-au donat bunurile, imobilele bisericii. Acest lucru a fost de un mare folos pentru conservarea si mentinerea, ba chiar continuarea pastrarii existentei acestor valori traditionale ale comunitatii armene.

Asa se face ca astazi, de pilda comunitatea armeana din Iasi, si-a pastrat în primul rînd numele unei strazi (Strada Armeana, nr. 22), cimitirul armenesc (aproape 10000 m patrati, cu o capela si o casa parohiala în incinta), o biserica în centrul orasului (veche de 600 de ani) si un ateneu armenesc vechi de peste 200 de ani.
Comunitatea armeana, prin membrii sai, a fost, este si va ramîne vie în memoria poporului român si a celorlalte minoritati existente pe aceste meleaguri, nu prin numarul lor pentru ca nu sînt atît de numerosi, ci prin tot ceea ce au facut în viata sociala, economica si culturala, dînd figuri renumite în toate domeniile, în general oameni de valoare care au daruit tot ceea ce aveau mai bun considerînd România ca a doua patrie pentru ei.