Contact
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Documentarul Strunga a fost prezentat la Festivalul de Film "Golden Apricot" Erevan 2007 si nominalizat la "Best Documentary Film" Festivalul AFFMA desfasurat la Hollywood 2007.
Periodic al
Uniunii Armenilor
din Romania
Uniunii Armenilor
din Romania
Contact
24 aprilie cu lalele negre
si Edgar Hilsenrath
si Edgar Hilsenrath
Scriu aceste rīnduri despre romanul Povestea gīndului de pe urma al scriitorului german Edgar Hilsenrath chiar pe 24 aprilie. Pura īntīmplare, simpla coincidenta? Nu cred ca mai exista ceva īntīmplator pe lumea asta, īnsa exista īn mod sigur, inexplicabile prin logica simpla, destule imponderabile īn alcatuirea substantei existentelor noastre sau a dramaticei istorii a lumii ca sa le putem da de cap.
Ceva e, fara sa stim bine ce.
24 aprilie este ziua neagra din istoria armenilor. Este ziua cīnd ei comemoreaza deja de aproape 100 de ani nenorocirea ce s-a abatut peste ei. Mii, zeci de mii, sute de mii, milioane de oameni nevinovati au fost stramutati din casele lor, batjocoriti, umiliti, furati, deposedati de avutul si viata si destinul lor, macelariti barbar, ucisi cu sīnge rece si fara mila. 24 aprilie este ziua īn care armenii stau si se roaga pentru mortii lor. 24 aprilie este ziua cīnd armenii vor sa nu uite ce s-a īntīmplat cu stramosii lor morti si cu cei vii din preajma lor:
Ce va fi cu noi de acum īnainte, Doamne?
Pe 24 aprilie 1981 la statuia generalului Antranik am depus 6 lalele negre, una alba si una rosie. Au fost cele mai frumoase lalele pe care le-am putut cumpara vreodata. De la o tiganca de pe strada, nici īnainte nici dupa acea zi nu am mai vazut lalele negre la vīnzare prin Bucuresti. La statuia lui Andranik nu erau puse coroane imense cum sīnt astazi depuse pe 24 aprilie de oficialitatile armenesti. Am spus un Hair mer (Tatal nostru) si m-am gīndit si rugat la toti cei disparuti. Asta a fost tot. Dupa o ora lalelele disparusera cu vas cu tot (le pusesem īntr-o sticla de lapte cu gītul larg, asa cum erau pe vremea aceea ) au fost furate. Ce puteam sa fac, ce sa fac, ma īntrebam atunci?
Ce poti sa faci cīnd nu poti sa faci nimic si trebuie sa faci ceva ?, ma īntreb acum dupa alti 27 de ani. Nu gasesc un raspuns, dar sīnt obligat sa gasesc solutii. Asa au facut si armenii, au tot īncercat sa gaseasca solutii si acolo unde nu sīnt solutii. Genocidul armenilor este deja un fapt istoric dovedit sub raport istoric si stiintific. Lumea academica accepta, cu rezervele si negarea de rigoare ce vine, mai ales, din partea politica si mentalul colectiv turc (nu fara fisuri si ele, minciuna nu poate fi acceptata la infinit!) tregedia consumata īn 1915. Doar cīteva luni care au schimbat destinul unei natiuni. Daca reusea debarcarea anglo-franceza de la Gallipolli alta ar fi fost situatia istoriei europene ce a urmat. Daca. Nu a fost asa, a fost mult mai rau. Despre ce si cum a fost da seama scriitorul evreu-bucovinean, de limba germana Edgar Hilsenrath. Un nume important al literaturii de limba germana din secolul XX. Un roman teribil, bine documentat si extreme de tensionat scris. A prins bine specificul si culoarea locului si a oamenilor ce se īnfrunta. Eroii cartii sīnt armenii si turcii ce au populat trecutul stramosilor nostri, Cu bune si rele deopotriva. Asa au trait laolalta sute de ani. Pīna cīnd totul a explodat si s-a umplut de sīnge. Hilsenrath a trecut si el prin ororile deportarilor īn Transnistria, a trecut si el prin dramele exilului. Patria lui a ramas limba germana pe care a servit-o exemplar. Povestea gīndului de pe urma este īnca o marturie despre ce s-a īntīmplat īn deceniile ce au īncalecat 1915. Si este extrem de important, pentru ca literatura are o alta forta de penetrare decīt documentele. Daca lumea a stiut si a aflat cīte ceva despre 1915 se datoreaza lui Franz Werfel si ale lui Cele 40 de zile de pe Musa Dagh si mai putin exceptionalului document istoric numit The Armenian Genocide al profesorului Dr. Vahakn Dadrian. Dupa masiva si comprehensiva si ultradocumentata lucrare a lui Dadrian nu se mai poate contesta nimic. Si totusi. Stim bine ca logica si argumentele pot fi si ele masluite. Aici ne aflam, aici ne gasim, buni si rai deopotriva. Romanul lui Edgar Hilsenrath poate atrage atentia asupra adevarului, dincolo de interesele strategice ale SUA si cele militare de securitate ale Israelului. Ne bucuram ca exceptionalul roman al lui Edgar Hilsenrath, tradus exemplar de Mihnea Gafita a aparut īn straie romānesti. Se poate citi īn orice registru dorim, de mare literatura cu personaje puternic conturate si un povestitor care stie si a vazut-auzit mult dar si ca document istoric.
Ar merita mai multa atentie macar din partea celor care iubesc literatura. Regretam ca starea sanatatii lui Edgar Hilsenrath nu a facut posibila venirea lui la Bucuresti. Un dialog-dezbatere cu Orhan Pamuk la Ateneul Romān ar fi fost un moment istoric. Daca n-a fost sa fie, īnseamna ca a si fost , era o veche vorba frumoasa romāneasca pe care o aprecia mult Constantin Noica. Poate ca asa a si fost. Sau asa si este.
Romanul lui Edgar Hilsenrath intra pe raftul din fata al bibliotecilor noastre.
Ceva e, fara sa stim bine ce.
24 aprilie este ziua neagra din istoria armenilor. Este ziua cīnd ei comemoreaza deja de aproape 100 de ani nenorocirea ce s-a abatut peste ei. Mii, zeci de mii, sute de mii, milioane de oameni nevinovati au fost stramutati din casele lor, batjocoriti, umiliti, furati, deposedati de avutul si viata si destinul lor, macelariti barbar, ucisi cu sīnge rece si fara mila. 24 aprilie este ziua īn care armenii stau si se roaga pentru mortii lor. 24 aprilie este ziua cīnd armenii vor sa nu uite ce s-a īntīmplat cu stramosii lor morti si cu cei vii din preajma lor:
Ce va fi cu noi de acum īnainte, Doamne?
Pe 24 aprilie 1981 la statuia generalului Antranik am depus 6 lalele negre, una alba si una rosie. Au fost cele mai frumoase lalele pe care le-am putut cumpara vreodata. De la o tiganca de pe strada, nici īnainte nici dupa acea zi nu am mai vazut lalele negre la vīnzare prin Bucuresti. La statuia lui Andranik nu erau puse coroane imense cum sīnt astazi depuse pe 24 aprilie de oficialitatile armenesti. Am spus un Hair mer (Tatal nostru) si m-am gīndit si rugat la toti cei disparuti. Asta a fost tot. Dupa o ora lalelele disparusera cu vas cu tot (le pusesem īntr-o sticla de lapte cu gītul larg, asa cum erau pe vremea aceea ) au fost furate. Ce puteam sa fac, ce sa fac, ma īntrebam atunci?
Ce poti sa faci cīnd nu poti sa faci nimic si trebuie sa faci ceva ?, ma īntreb acum dupa alti 27 de ani. Nu gasesc un raspuns, dar sīnt obligat sa gasesc solutii. Asa au facut si armenii, au tot īncercat sa gaseasca solutii si acolo unde nu sīnt solutii. Genocidul armenilor este deja un fapt istoric dovedit sub raport istoric si stiintific. Lumea academica accepta, cu rezervele si negarea de rigoare ce vine, mai ales, din partea politica si mentalul colectiv turc (nu fara fisuri si ele, minciuna nu poate fi acceptata la infinit!) tregedia consumata īn 1915. Doar cīteva luni care au schimbat destinul unei natiuni. Daca reusea debarcarea anglo-franceza de la Gallipolli alta ar fi fost situatia istoriei europene ce a urmat. Daca. Nu a fost asa, a fost mult mai rau. Despre ce si cum a fost da seama scriitorul evreu-bucovinean, de limba germana Edgar Hilsenrath. Un nume important al literaturii de limba germana din secolul XX. Un roman teribil, bine documentat si extreme de tensionat scris. A prins bine specificul si culoarea locului si a oamenilor ce se īnfrunta. Eroii cartii sīnt armenii si turcii ce au populat trecutul stramosilor nostri, Cu bune si rele deopotriva. Asa au trait laolalta sute de ani. Pīna cīnd totul a explodat si s-a umplut de sīnge. Hilsenrath a trecut si el prin ororile deportarilor īn Transnistria, a trecut si el prin dramele exilului. Patria lui a ramas limba germana pe care a servit-o exemplar. Povestea gīndului de pe urma este īnca o marturie despre ce s-a īntīmplat īn deceniile ce au īncalecat 1915. Si este extrem de important, pentru ca literatura are o alta forta de penetrare decīt documentele. Daca lumea a stiut si a aflat cīte ceva despre 1915 se datoreaza lui Franz Werfel si ale lui Cele 40 de zile de pe Musa Dagh si mai putin exceptionalului document istoric numit The Armenian Genocide al profesorului Dr. Vahakn Dadrian. Dupa masiva si comprehensiva si ultradocumentata lucrare a lui Dadrian nu se mai poate contesta nimic. Si totusi. Stim bine ca logica si argumentele pot fi si ele masluite. Aici ne aflam, aici ne gasim, buni si rai deopotriva. Romanul lui Edgar Hilsenrath poate atrage atentia asupra adevarului, dincolo de interesele strategice ale SUA si cele militare de securitate ale Israelului. Ne bucuram ca exceptionalul roman al lui Edgar Hilsenrath, tradus exemplar de Mihnea Gafita a aparut īn straie romānesti. Se poate citi īn orice registru dorim, de mare literatura cu personaje puternic conturate si un povestitor care stie si a vazut-auzit mult dar si ca document istoric.
Ar merita mai multa atentie macar din partea celor care iubesc literatura. Regretam ca starea sanatatii lui Edgar Hilsenrath nu a facut posibila venirea lui la Bucuresti. Un dialog-dezbatere cu Orhan Pamuk la Ateneul Romān ar fi fost un moment istoric. Daca n-a fost sa fie, īnseamna ca a si fost , era o veche vorba frumoasa romāneasca pe care o aprecia mult Constantin Noica. Poate ca asa a si fost. Sau asa si este.
Romanul lui Edgar Hilsenrath intra pe raftul din fata al bibliotecilor noastre.
de Bedros HORASANGIAN
Pe o alta petala, a unei flori din apropiere, se oprise gīndul de pe urma al unui fost preot armean. Si preotul acela a vazut-o pe Anahid, mama īntregii Armenii, regasindu-si fiul pierdut. Acest nou Haig o sa fie puios si-o sa aiba urmasi cīta frunza si iarba, si-a spus preotul īn sinea lui. Iar copiii lui Haig, si copiii copiilor lui, si copiii copiilor copiilor lui or sa umple din nou tara asta, care le-a fost menita dintotdeauna
Si gīndul de pe urma al preotului a rasucit aceste gīnduri īn mintea lui multa vreme, de toate celelalte gīnduri de pe urma din jur au auzit glasul gīndurilor lui si au gīndit si ele la fel.
Din volumul Povestea Gindului de pe urma
de Edgar Hilsenrath