Periodic al
Uniunii Armenilor
din Romania
Uniunii Armenilor
din Romania
Documentarul Strunga a fost prezentat la Festivalul de Film "Caisa de Aur" Erevan 2007 si nominalizat la sectiunea film documentar AFFMA desfasurat la Hollywood 2007.
Contact
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Eveniment editorial:
Edgar Hilsenrath
despre Genocidul din 1915
Edgar Hilsenrath
despre Genocidul din 1915
Pe ultima suta de metri a acestui an, Editura Ararat ofera cititorilor un autentic eveniment: romanul Povestea gīndului de pe urma de Edgar Hilsenrath, īn traducerea lui Mihnea Gafita (care semneaza, de asemenea, notele de subsol). Aparut pentru prima data la München, īn 1989, masiva constructie epica are īn centru Genocidul īmpotriva armenilor, īnscriindu-se īntr-o genealogie ce īncepe cu trilogia lui Franz Werfel. Ca si interbelicul Werfel (dar, desigur, altfel), Hilsenrath este un scriitor german de etnie evreiasca, sensibil la tragediile altor popoare. Mai toate romanele sale abordeaza cu precadere problematica evreiasca si Shoah-ul, autorul prea putin cunoscut la noi fiind, mai ales īn ultimele doua decenii, unul dintre autorii cei mai comentati īn Germania Das Marchen vom letzen Gedanken este singurul roman al lui Hilsenrath care se ocupa de precursorul Shoah-ului, Genocidul din 1915. O prezentare, oricīt de sumara, a autorului se impune. Nascut la Leipzig īn 1926, īntr-o familie de negustori, supravietuitor al lagarelor de exterminare din perioada Holocaustului, autorul este legat prin bunicii materni, la care a si locuit īn timpul razboiului de Bucovina, aflata pe atunci īn Romānia. Īn 1944, cīnd lagarul din Ucraina unde se afla prizonier a fost eliberat de sovietici, tīnarul de 18 ani s-a īntors pe jos la Cernauti, dar a fost arestat de autoritatile sovietice. Reusind sa evadeze, ajunge īn orasul Siret, apoi pe urma frontului la Bucuresti, de unde fuge īn Palestina cu un pasaport fals. La īnceputul anilor 50 emigreaza īmpreuna cu familia īn Statele Unite unde īsi īncepe cariera literara, publicīnd apoi mai multe romane īn limba germana. Se stabileste īn Germania natala abia īn 1975, unde īsi consolideaza statutul de romancier. Īn 2004 editura Dittrich din Koln a scos o editie de opere complete ale lui Edgar Hilsenrath īn unsprezece volume. Pīna īn prezent, nici o scriere a sa nu a fost tradusa īn Romānia (e adevarat, de curīnd Editura Hasefer a anuntat publicarea cītorva titluri). Povestea gīndului de pe urma este, de aceea, o premiera onoranta: un autor evreo-german cu cota, publicat pentru prima data īn Romānia cu o scriere despre Genocidul Armenilor
Premiera era, ce-i drept, prefigurata de un interviu publicat anterior de revista Ararat, īn care autorul afirma raspicat veritatea Catastrofei comise de Junii Turci...
Dincolo de calitatea textului si a traducerii, fluente, fidele si expresive, se cuvin apreciate conditiile grafice sarbatoresti, tip hardcover. Nu īn ultimul rīnd, trebuie adaugat faptul ca publicarea cartii de fata cade (ca si recenta traducere a lui Elif Shafak) īntr-un moment politic prielnic. Dezbaterile din Senatul American pe marginea recunoasterii Genocidului si reactiile vehemente ale Turciei au creat, deja, īn spatiul public romānesc o rezonanta optima pentru receptarea romanului dincolo de fruntariile comunitatii armene. Implicatiile acestui eveniment editorial trec, desigur, dincolo de literatura propriu-zisa (nu īnsa dincoace de ea!). Oricum, e semnificativ faptul ca doua dintre titlurile redutabile aparute la noi īn ultima vreme si avīnd ca subiect memoria Genocidului au autori nearmeni.
(Precizare: prezentarea fata nu īsi propune sa fie mai mult decīt o introducere, un semnal, o uvertura. Vor urma, sīnt convinsa, alte comentarii pe marginea cartii, prilej pentru analize si poate [īmi fac iluzii?] chiar dezbateri mai detaliate.)
Din punct de vedere compozitional, nu exista nici un fel de asemanare cu werfelianul Cele 40 de zile de pe Musa Dagh (totusi, la un moment dat, se spune ca Orice copil de armean este īn mare primejdie īn primele zece zile de viata din pricina duhurilor rele). Īn plus, spre deosebire de Bastarda Istanbulului a lui Elif Shafak, unde trauma Genocidului, desi determinanta, apare episodic, romanul lui Hilsenrath este focalizat īn īntregime pe evenimentul malign al Catastrofei. Povestea gīndului de pe urma e un epos istoric amplu, dramatizat, realizat sub forma unui dialog īntre personficarea gīndului din urma (un djinn, un duh ) si un batrīn antierou armean (Toma Katisian) aflat īn pragul mortii: cele doua voci deapana, īmpreuna o impresionanta evocare panoramica a trecutului care nu vrea sa treaca. O reconstituire de sus, scaldata la īnceput īn mit, coborīta apoi īn brutalitatea istoriei. Cele 18 capitole sunt, de fapt, narate din perspectiva mortului (-Da cine zice ca toate lucrurile trebuie sa aiba un rost?! Am īngaimat eu, Toma Katisian si mi-am dat sufletul printre buzele īntredeschise), vocea gīndului fiind purtatoarea de cuvīnt a tuturor armenilor din Haiastan. Si, prin extensie, a tuturor persecutatilor condamnati la tacere.
Redau, īn continuare, incipit-ul romanului, pentru pregnanta lui expresiva si pentru ingenioasa idee narativa a imersiunii dialogice īn memorie ce functioneaza ca lansator epic:
-Eu sint povestitorul din capul tau, Toma Katisian Poti sa-mi spui medah, a zis vocea.
-Acum stai linistit. Dar linistit de tot. Pentru ca nu mai dureaza mult. Se termina totul īn curīnd. Pīna atunci pīna cīnd lumina ochilor ti se va stinge de-a binelea , am sa-ti spun o poveste.
- Ce fel de poveste, medah?
- Povestea gīndului de pe urma. Am sa-ti spun asa: a fost odata ca niciodata un gīnd de pe urma. Si gīndul acela se atinea, uite-asa, īn ultimul tau strigat de spaima, se ascundea acolo.
- De ce, medah?
- Pai, tu de ce crezi, Toma Katisian? Ce īntrebare prosteasca mai e si asta? Simplu ca buna-ziua: gīndul tau se ascunsese acolo ca sa poata tīsni īn lumea larga odata cu ultimul tau strigat de spaima, din gura ta larg deschisa
- Si unde s-a dus, medah?
- Īn Haiastan //
- Īn Haiastan, zici?
- Exact asa, Toma Katisian
- Īn tara stramosilor mei? Tara de la poalele muntelui Ararat?
- Chiar acolo.
- Acolo, si nu altundeva?
- Unde altundeva, Toma Katisian?
- Adica īn tara cea sfīnta a armenilor, profanata de turci?
- Profanata, īntr-adevar au profanat-o
- Īn locul unde Cristos a fost rastignit a doua oara?
- Cum spui tu, Toma Katisian
- Pentru ultima oara, si pe urma gata?
- Asta nimeni nu poate sti.
- Spune-mi, medah Ce s-a īntīmplat de fapt?
- Ce sa se īntīmple, Toma Katisian?
- Au disparut
- Bine, dar asta nu se poate, medah.
- De ce sa nu se poata?
- Pentru ca eu stiu ca toti sunt īn continuare acolo. Trupurile lor zdrobite zac si putrezesc adīnc sub pamīntul cel sfīnt.
- Aici ai perfecta dreptate, Toma Katisian. Te pomenesti ca nu esti nici pe departe asa prost cum pari. Se vede ca stii o multime de lucruri.
- Stiu atīt de multe, medah
Timpul se dilata, iar gīndul de pe urma īsi ia zborul spre Haiastan, īmpreuna cu amintirea tarii si a familiei lui Toma Katisian. Nota Bene, acesta este nascut īn 1915, anul Catastrofei si, pierzīndu-si mama la nastere, va fi alaptat de o turcoaica. Chiar venirea sa pe lume, prin cezariana, īn muntii Kurdistanului a fost opera unui medic turc Iar copilul botezat Toma , fiu al lui Vartan si al Anahidei, va fi supranumit Haig, dupa numele celui dintīi armean. Daca relatarea are loc aproape postum, povestea gīndului din urma are ca obiect pre-istoria naratorului, evenimentele de dinaintea si din preajma nasterii sale. Epilogul cu agonia si moartea lui Toma, plecat īn zbor catre petele albe din cartile de istorie - survine, simbolic, dupa evocarea momentului cīnd geneza micutei fiinte e proiectata īn mitologie lirica. Un elogiu vibrant, īncarcat de speranta si īnchinat Armeniei eterne: - Pe o alta petala, a unei flori din apropiere, se oprise gīndul de pe urma al unui fost preot armean. Si preotul acela a vazut-o pe Anahid, mama īntregii Armenii, regasindu-si fiul pierdut. Acest nou Haig o sa fie puios si o sa aiba urmasi cīta frunza si iarba, si-a spus preotul īn sinea lui. Iar copiii lui Haig, si copiii copiilor lui, si copiii copiilor copiilor lui or sa umple din nou tara asta, care le-a fost menita dintotdeauna Si gīndul de pe urma al preotului a rasucit aceste gīnduri īn mintea lui multa vreme, de toate celelalte gīnduri de pe urma din jur au auzit glasul gīndurilor lui si au gīndit si ele la fel. De o mare fluiditate, naratiunea se desfasoara īn secvente scurte sau relativ scurte, cu un ritm interior care te īnvaluie si nu te lasa, practic, sa respiri. Povestita dinspre viitor, realitatea Ororii capata un aer fantomatic dar, īn acelasi timp, de o tulburatoare concretete. Elementele de realism istoric, documentar, se īmbina cu elemente de fabulos, mit, legenda, eres, amplificate de nostalgia sfīsietoare dupa tinutul natal. Un anume umor hiperbolic īsi face simtita prezenta īn evocarea lumii armene de altadata (e.g. un stramos al lui Katisian avea puteri uriesesti: la 97 de ani tinea doua femei tinere si, īn plus, mai facea amor cu o fetita kurda de noua ani etc.), dar ca un halou benign, ce nu impieteaza asupra miezului grav al povestii. Interventiile duhului (combinatie stranie īntre medah si gīndul din urma al lui Toma Katisian) sīnt extrem de numeroase, practic ele constituind motorul de propulsie al cartii. Rezoneur, el comenteaza evenimentele īntr-un mod colocvial-eseistic. Abunda consideratiile meta-istorice, dublate de reflectii pe marginea Raului genocidar. Povestea este, īn acest sens, si o pledoarie pentru adevarul uman dincolo de orice abstractiuni si statistici, dar si o ocazie de a da cuvīntul victimelor anonime, care nu au avut, pīna de curīnd, dreptul sa vorbeasca. Potrivit vocii pline de o amara ironie a lui medah (īntr-o reflectie adresata lui Katisian), istoricii nu si-ar fi pus problema ca orice fiinta umana este unica si speciala, ca pīna si idiotul satului are dreptul sa poarte un nume ala de la tatal tau din sat. Probabil ca i-ar fi spus acestui urias masacru ceva gen omor īn masa, iar cei mai savanti dintre ei i-ar fi spus «genocid». Pe urma s-ar fi gasit unul si mai cu pretentii, care sa-i spuna «armenocid», pentru ca, īntr-un final, cutare staifos sa se uite īn dictionar si sa anunte sus si tare ca fusese vorba de un «holocaust»!
Ceea ce emotioneaza, īnainte de orice, este faptul ca un nearmean s-a apropiat cu atīta empatie si atīta profunda cunoastere de istoria, cultura, traditiile si obiceiurile armene, aducīnd la viata, pīna īn detalii, atmosfera unei lumi pe care nu a putut-o cunoaste direct.
Un element simbolic de legatura exista īnsa: solidaritatea victimelor prin continuitatea istorica dintre Genocid si Holocaust. Personajul central al povestii gīndului o cronica de familie suprapusa peste o cronica a tragediei armenilor - nu e, fireste, destinatarul, abia nascut pe acea vreme, ci tatal sau, Vartan Katisian, pastor devenit muzicant si poet. Supravietuitor al Genocidului, sfīrsitul sau va veni mult mai tīrziu alaturi de un turc alaturi de evreii gazati si arsi īn cuptoarele hitleriste. Iar sufletele lor se vor īmpleti īn povestea paralela, diafana, imateriala īn care se tes toate celelalte suflete si din care se tese cartea īnsasi.
Deocamdata atīt. Vom reveni cu alte reactii pe marginea acestui roman de exceptie. Si cine stie? poate ca editia romāneasca va prilejui si o vizita a autorului īn Romānia
Dincolo de calitatea textului si a traducerii, fluente, fidele si expresive, se cuvin apreciate conditiile grafice sarbatoresti, tip hardcover. Nu īn ultimul rīnd, trebuie adaugat faptul ca publicarea cartii de fata cade (ca si recenta traducere a lui Elif Shafak) īntr-un moment politic prielnic. Dezbaterile din Senatul American pe marginea recunoasterii Genocidului si reactiile vehemente ale Turciei au creat, deja, īn spatiul public romānesc o rezonanta optima pentru receptarea romanului dincolo de fruntariile comunitatii armene. Implicatiile acestui eveniment editorial trec, desigur, dincolo de literatura propriu-zisa (nu īnsa dincoace de ea!). Oricum, e semnificativ faptul ca doua dintre titlurile redutabile aparute la noi īn ultima vreme si avīnd ca subiect memoria Genocidului au autori nearmeni.
(Precizare: prezentarea fata nu īsi propune sa fie mai mult decīt o introducere, un semnal, o uvertura. Vor urma, sīnt convinsa, alte comentarii pe marginea cartii, prilej pentru analize si poate [īmi fac iluzii?] chiar dezbateri mai detaliate.)
Din punct de vedere compozitional, nu exista nici un fel de asemanare cu werfelianul Cele 40 de zile de pe Musa Dagh (totusi, la un moment dat, se spune ca Orice copil de armean este īn mare primejdie īn primele zece zile de viata din pricina duhurilor rele). Īn plus, spre deosebire de Bastarda Istanbulului a lui Elif Shafak, unde trauma Genocidului, desi determinanta, apare episodic, romanul lui Hilsenrath este focalizat īn īntregime pe evenimentul malign al Catastrofei. Povestea gīndului de pe urma e un epos istoric amplu, dramatizat, realizat sub forma unui dialog īntre personficarea gīndului din urma (un djinn, un duh ) si un batrīn antierou armean (Toma Katisian) aflat īn pragul mortii: cele doua voci deapana, īmpreuna o impresionanta evocare panoramica a trecutului care nu vrea sa treaca. O reconstituire de sus, scaldata la īnceput īn mit, coborīta apoi īn brutalitatea istoriei. Cele 18 capitole sunt, de fapt, narate din perspectiva mortului (-Da cine zice ca toate lucrurile trebuie sa aiba un rost?! Am īngaimat eu, Toma Katisian si mi-am dat sufletul printre buzele īntredeschise), vocea gīndului fiind purtatoarea de cuvīnt a tuturor armenilor din Haiastan. Si, prin extensie, a tuturor persecutatilor condamnati la tacere.
Redau, īn continuare, incipit-ul romanului, pentru pregnanta lui expresiva si pentru ingenioasa idee narativa a imersiunii dialogice īn memorie ce functioneaza ca lansator epic:
-Eu sint povestitorul din capul tau, Toma Katisian Poti sa-mi spui medah, a zis vocea.
-Acum stai linistit. Dar linistit de tot. Pentru ca nu mai dureaza mult. Se termina totul īn curīnd. Pīna atunci pīna cīnd lumina ochilor ti se va stinge de-a binelea , am sa-ti spun o poveste.
- Ce fel de poveste, medah?
- Povestea gīndului de pe urma. Am sa-ti spun asa: a fost odata ca niciodata un gīnd de pe urma. Si gīndul acela se atinea, uite-asa, īn ultimul tau strigat de spaima, se ascundea acolo.
- De ce, medah?
- Pai, tu de ce crezi, Toma Katisian? Ce īntrebare prosteasca mai e si asta? Simplu ca buna-ziua: gīndul tau se ascunsese acolo ca sa poata tīsni īn lumea larga odata cu ultimul tau strigat de spaima, din gura ta larg deschisa
- Si unde s-a dus, medah?
- Īn Haiastan //
- Īn Haiastan, zici?
- Exact asa, Toma Katisian
- Īn tara stramosilor mei? Tara de la poalele muntelui Ararat?
- Chiar acolo.
- Acolo, si nu altundeva?
- Unde altundeva, Toma Katisian?
- Adica īn tara cea sfīnta a armenilor, profanata de turci?
- Profanata, īntr-adevar au profanat-o
- Īn locul unde Cristos a fost rastignit a doua oara?
- Cum spui tu, Toma Katisian
- Pentru ultima oara, si pe urma gata?
- Asta nimeni nu poate sti.
- Spune-mi, medah Ce s-a īntīmplat de fapt?
- Ce sa se īntīmple, Toma Katisian?
- Au disparut
- Bine, dar asta nu se poate, medah.
- De ce sa nu se poata?
- Pentru ca eu stiu ca toti sunt īn continuare acolo. Trupurile lor zdrobite zac si putrezesc adīnc sub pamīntul cel sfīnt.
- Aici ai perfecta dreptate, Toma Katisian. Te pomenesti ca nu esti nici pe departe asa prost cum pari. Se vede ca stii o multime de lucruri.
- Stiu atīt de multe, medah
Timpul se dilata, iar gīndul de pe urma īsi ia zborul spre Haiastan, īmpreuna cu amintirea tarii si a familiei lui Toma Katisian. Nota Bene, acesta este nascut īn 1915, anul Catastrofei si, pierzīndu-si mama la nastere, va fi alaptat de o turcoaica. Chiar venirea sa pe lume, prin cezariana, īn muntii Kurdistanului a fost opera unui medic turc Iar copilul botezat Toma , fiu al lui Vartan si al Anahidei, va fi supranumit Haig, dupa numele celui dintīi armean. Daca relatarea are loc aproape postum, povestea gīndului din urma are ca obiect pre-istoria naratorului, evenimentele de dinaintea si din preajma nasterii sale. Epilogul cu agonia si moartea lui Toma, plecat īn zbor catre petele albe din cartile de istorie - survine, simbolic, dupa evocarea momentului cīnd geneza micutei fiinte e proiectata īn mitologie lirica. Un elogiu vibrant, īncarcat de speranta si īnchinat Armeniei eterne: - Pe o alta petala, a unei flori din apropiere, se oprise gīndul de pe urma al unui fost preot armean. Si preotul acela a vazut-o pe Anahid, mama īntregii Armenii, regasindu-si fiul pierdut. Acest nou Haig o sa fie puios si o sa aiba urmasi cīta frunza si iarba, si-a spus preotul īn sinea lui. Iar copiii lui Haig, si copiii copiilor lui, si copiii copiilor copiilor lui or sa umple din nou tara asta, care le-a fost menita dintotdeauna Si gīndul de pe urma al preotului a rasucit aceste gīnduri īn mintea lui multa vreme, de toate celelalte gīnduri de pe urma din jur au auzit glasul gīndurilor lui si au gīndit si ele la fel. De o mare fluiditate, naratiunea se desfasoara īn secvente scurte sau relativ scurte, cu un ritm interior care te īnvaluie si nu te lasa, practic, sa respiri. Povestita dinspre viitor, realitatea Ororii capata un aer fantomatic dar, īn acelasi timp, de o tulburatoare concretete. Elementele de realism istoric, documentar, se īmbina cu elemente de fabulos, mit, legenda, eres, amplificate de nostalgia sfīsietoare dupa tinutul natal. Un anume umor hiperbolic īsi face simtita prezenta īn evocarea lumii armene de altadata (e.g. un stramos al lui Katisian avea puteri uriesesti: la 97 de ani tinea doua femei tinere si, īn plus, mai facea amor cu o fetita kurda de noua ani etc.), dar ca un halou benign, ce nu impieteaza asupra miezului grav al povestii. Interventiile duhului (combinatie stranie īntre medah si gīndul din urma al lui Toma Katisian) sīnt extrem de numeroase, practic ele constituind motorul de propulsie al cartii. Rezoneur, el comenteaza evenimentele īntr-un mod colocvial-eseistic. Abunda consideratiile meta-istorice, dublate de reflectii pe marginea Raului genocidar. Povestea este, īn acest sens, si o pledoarie pentru adevarul uman dincolo de orice abstractiuni si statistici, dar si o ocazie de a da cuvīntul victimelor anonime, care nu au avut, pīna de curīnd, dreptul sa vorbeasca. Potrivit vocii pline de o amara ironie a lui medah (īntr-o reflectie adresata lui Katisian), istoricii nu si-ar fi pus problema ca orice fiinta umana este unica si speciala, ca pīna si idiotul satului are dreptul sa poarte un nume ala de la tatal tau din sat. Probabil ca i-ar fi spus acestui urias masacru ceva gen omor īn masa, iar cei mai savanti dintre ei i-ar fi spus «genocid». Pe urma s-ar fi gasit unul si mai cu pretentii, care sa-i spuna «armenocid», pentru ca, īntr-un final, cutare staifos sa se uite īn dictionar si sa anunte sus si tare ca fusese vorba de un «holocaust»!
Ceea ce emotioneaza, īnainte de orice, este faptul ca un nearmean s-a apropiat cu atīta empatie si atīta profunda cunoastere de istoria, cultura, traditiile si obiceiurile armene, aducīnd la viata, pīna īn detalii, atmosfera unei lumi pe care nu a putut-o cunoaste direct.
Un element simbolic de legatura exista īnsa: solidaritatea victimelor prin continuitatea istorica dintre Genocid si Holocaust. Personajul central al povestii gīndului o cronica de familie suprapusa peste o cronica a tragediei armenilor - nu e, fireste, destinatarul, abia nascut pe acea vreme, ci tatal sau, Vartan Katisian, pastor devenit muzicant si poet. Supravietuitor al Genocidului, sfīrsitul sau va veni mult mai tīrziu alaturi de un turc alaturi de evreii gazati si arsi īn cuptoarele hitleriste. Iar sufletele lor se vor īmpleti īn povestea paralela, diafana, imateriala īn care se tes toate celelalte suflete si din care se tese cartea īnsasi.
Deocamdata atīt. Vom reveni cu alte reactii pe marginea acestui roman de exceptie. Si cine stie? poate ca editia romāneasca va prilejui si o vizita a autorului īn Romānia
Cristina MANUK