Contact
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Documentarul Strunga a fost prezentat la Festivalul de Film "Golden Apricot" Erevan 2007 si nominalizat la "Best Documentary Film" – Festivalul AFFMA desfasurat la Hollywood 2007.
Periodic al
Uniunii Armenilor
din Romania
Uniunii Armenilor
din Romania
Contact
Turcia - primul stat din lume care i-a condamnat si pedepsit pe faptasii Genocidului Armean
Acestia erau grecii, asezati mai cu seama pe litoralul mediteranean al Marii Negre si Egee, nestorienii (asirienii crestinati) si armenii. Acestia din urma erau tinta principala, si nu fara motiv. Daca nestorienii erau lipsiti de o tara a lor care sa-i apere (Siria era musulmana), grecii, independenti din 1821, aveau unde sa fie goniti, pentru armeni, in schimb, nu exista alta solutie, previzibila de altfel, decit de a se desprinde de Imperiul Otoman, asa cum o facusera deja Bulgaria, Serbia, Macedonia etc. Daca luam in calcul si kurzii, suma acestor minoritati nu era deloc de neglijat, spre sfirsitul secolului al XIX-lea, si un derapaj administrativ din partea turcilor care detineau suprematia militara, politieneasca si administrativa in stat, dar nu si cea numerica, putea duce la consecinte nu tocmai placute pentru acestia. Asa incit ittihadistii nu asteptau decit prilejul.
Faptasii Genocidului savirsit impotriva armenilor au fost "Junii Turci" (Ittihad ve Teraki) care si-au propus o politica de purificare etnica a spatiului Asiei Mici. Pentru atingerea acestui scop era necesara "curatirea" acestui vast teritoriu, ocupat de statul turc de aproape noua secole, si de alte populatii autohtone, neturcice.
Un pericol potential ar fi fost intelectualii armeni care ar fi putut, mai mult prin actiuni individuale, sa incomodeze unele activitati antiarmenesti planificate de Ittihad. De aceea ei au facut obiectul unui plan de lichidare separat.
Cum s-au derulat evenimentele este deja bine cunoscut. Razboiul in care a intrat guvernul Ittihadist s-a terminat prost pentru Turcia. Tratatul de la Sèvres, semnat de guvernul Sultanului revenit pe tronul Imperiului, prevedea separarea in diverse grade a mai multor minoritati plus despagubirile de rigoare.
Aceasta stare de fapt a durat din 30 octombrie 1918 - cind Imperiul Otoman capituleaza neconditionat si semneaza conventia de armistitiu la bordul crucisatorului Agamemnon, in golful Mudros linga insula Lemnos, si pina spre sfirsitul anului 1920 cind fortele kemaliste incep sa se manifeste cu pregnanta. In acest interval de timp s-au derulat procesele sub patronajul Curtii Martiale si al Tribunalelor militare, special infiintate de statul turc, care au judecat pe criminalii de razboi ce adusesera Imperiul la dezastru. Acesta era principalul cap de acuzare. Acuzati erau itiihadistii, care pusesera mina pe putere ilegal, printr-un puci, guvernul format de acestia, precum si o pleiada de inalti functionari din capitala si provincii care executasera ordinele venite de la centru.
Cum s-au derulat evenimentele este deja bine cunoscut. Razboiul in care a intrat guvernul Ittihadist s-a terminat prost pentru Turcia. Tratatul de la Sèvres, semnat de guvernul Sultanului revenit pe tronul Imperiului, prevedea separarea in diverse grade a mai multor minoritati plus despagubirile de rigoare.
Aceasta stare de fapt a durat din 30 octombrie 1918 - cind Imperiul Otoman capituleaza neconditionat si semneaza conventia de armistitiu la bordul crucisatorului Agamemnon, in golful Mudros linga insula Lemnos, si pina spre sfirsitul anului 1920 cind fortele kemaliste incep sa se manifeste cu pregnanta. In acest interval de timp s-au derulat procesele sub patronajul Curtii Martiale si al Tribunalelor militare, special infiintate de statul turc, care au judecat pe criminalii de razboi ce adusesera Imperiul la dezastru. Acesta era principalul cap de acuzare. Acuzati erau itiihadistii, care pusesera mina pe putere ilegal, printr-un puci, guvernul format de acestia, precum si o pleiada de inalti functionari din capitala si provincii care executasera ordinele venite de la centru.
Planul era elaborat, in linii mari, dar el se sprijinea mai ales pe faptul ca armenii (cu exceptia unor grupuri razlete, aparute in perioada macelurilor hamidiene) nu posedau nici arme, nici pregatirea militara fiind exceptati de la serviciul militar. Cu exceptia armenilor de la orase, marea majoritate ce traia la sate, nu aveau dreptul (nici mijloacele) de a avea case mari, nu puteau folosi cai ci numai catiri, trebuiau sa poarte opinci nu cizme sau ghete, nu aveau dreptul sa depuna marturie la tribunal etc. In aceasta privinta aveau drepturi egale…cu alti crestini. Nici arabii din Orientul Mijlociu nu se bucurau de drepturi egale cu turcii desi erau musulmani. In acest fel manevrarea armenilor era lesnicioasa. Organizarea politica a armenilor era divizata de trei partide care nu cooperau. Aceste partide nu aveau o informatie profunda asupra realitatii si erau manevrabile de catre ittihadisti.
Procesele, derulate timp de doi ani au adus la bara o serie de notabili ittihadisti, civili si militari, care se justificau prin faptul ca executasera ordinele partidului si guvernului acestuia. Unii dintre ei, de teama, nu executasera ordinele de a distruge telegramele secrete, iar acum le scoteau in instanta care le examina conform uzantelor juridice in vigoare si le considerau piese la dosar.
Lucrarile Curtii Martiale precum si ale Tribunalelor militare, depozitiile martorilor oculari, textele telegramelor secrete, ordinele expediate, actele si listele cu bunurile confiscate (in mare) precum si continutul altor documente au fost publicate in periodicul oficial al guvernului turc si puse la dispozitia ambasadelor care le-au expediat la ministerele lor de externe. Ele se gasesc astazi in arhivele tuturor tarilor ce aveau relatii diplomatice, in acea perioada, cu Imperiul Otoman, adica tarile europene, Statele Unite, Australia etc. (Meclisi Ayan Zabit Ceredisi, Takvimi Vakayi, s.a.)
Acuzatii erau invinuiti de urmatoarele fapte: aducerea Imperiului la dezastru militar si economic, organizarea deportarii si masacrarii populatiei civile (greci, armeni si nestorieni nota red.), exproprierea ilegala a proprietatilor celor stramutati in numele statului si insusirea bunurilor, mai ales a celor mobile, in interes personal, si nu in ultimul rind, organizarea unui puci militar cu scopul rasturnarii ordinii de stat existente, precum si alte acuzatii.
Lucrarile Curtii Martiale precum si ale Tribunalelor militare, depozitiile martorilor oculari, textele telegramelor secrete, ordinele expediate, actele si listele cu bunurile confiscate (in mare) precum si continutul altor documente au fost publicate in periodicul oficial al guvernului turc si puse la dispozitia ambasadelor care le-au expediat la ministerele lor de externe. Ele se gasesc astazi in arhivele tuturor tarilor ce aveau relatii diplomatice, in acea perioada, cu Imperiul Otoman, adica tarile europene, Statele Unite, Australia etc. (Meclisi Ayan Zabit Ceredisi, Takvimi Vakayi, s.a.)
Acuzatii erau invinuiti de urmatoarele fapte: aducerea Imperiului la dezastru militar si economic, organizarea deportarii si masacrarii populatiei civile (greci, armeni si nestorieni nota red.), exproprierea ilegala a proprietatilor celor stramutati in numele statului si insusirea bunurilor, mai ales a celor mobile, in interes personal, si nu in ultimul rind, organizarea unui puci militar cu scopul rasturnarii ordinii de stat existente, precum si alte acuzatii.
Din lectura acestor procese verbale nu rezulta ca aceste Tribunale militare se ocupau numai de armeni in mod special. Dar cum cei stramutati si masacrati erau populatiile crestine din Imperiul Otoman, iar armenii erau o parte importanta din acestea, se intelege de la sine ca era vorba de judecarea celor care au pus la cale aceste maceluri, al caror scop era stergerea totala a grupurilor etnice crestine neturce din Asia Mica, printre care si armeni. Astfel multe pagini din arhiva privind dezbaterile se refera tocmai la masacrarea armenilor. Spre exemplificare putem cita sentinta tribunalului militar din 12 aprilie 1919, prin care este condamnat un oarecare Kemal Bey, pentru organizarea si executarea masacrelor de la Yozgat impotriva armenilor. Sentinta, condamnarea la moarte prin spinzuratoare in public, a fost executata conform legilor in vigoare atunci in Imperiul Otoman.
Prima marturie documentara asupra lipsei de onestitate a apararii, care pretindea ca armenii au amenintat securitatea Imperiului, a venit de la colonelul Shahabeddin care, in telegrama sa cifrata din 14 iulie 1915, - prezentata in instanta - se adresa colonelului Recayi din Ankara si declara ca "nu exista nici o dovada" privitor la vreo pregatire a unei rascoale a armenilor (hic bir delail olmadigi). (+edinta a 2-a din 8 februarie,1919). Un detaliu la fel de important vine de la fostul guvernator al districtului Yozgat (mutassarrif) care era in functie in acea perioada cind s-a pretins ca ar fi avut loc rascoala. In depozitia sa Cemal declara cu emfaza ca aceasta acuzatie era falsa, ca el a cercetat personal cazul si ca "denumirea de rascoala este intrucitva exagerata (Isyan sozii biraz sumulludur afori ) actele de violenta a zece persoane nu pot fi privite ca rascoala" (on kisinin sekaveti isyan addedilmaz).
Prima marturie documentara asupra lipsei de onestitate a apararii, care pretindea ca armenii au amenintat securitatea Imperiului, a venit de la colonelul Shahabeddin care, in telegrama sa cifrata din 14 iulie 1915, - prezentata in instanta - se adresa colonelului Recayi din Ankara si declara ca "nu exista nici o dovada" privitor la vreo pregatire a unei rascoale a armenilor (hic bir delail olmadigi). (+edinta a 2-a din 8 februarie,1919). Un detaliu la fel de important vine de la fostul guvernator al districtului Yozgat (mutassarrif) care era in functie in acea perioada cind s-a pretins ca ar fi avut loc rascoala. In depozitia sa Cemal declara cu emfaza ca aceasta acuzatie era falsa, ca el a cercetat personal cazul si ca "denumirea de rascoala este intrucitva exagerata (Isyan sozii biraz sumulludur afori ) actele de violenta a zece persoane nu pot fi privite ca rascoala" (on kisinin sekaveti isyan addedilmaz).
Conform depozitiei martorului Rifaat, consemnata si publicata, acuzatul Tefvik a anihilat aproape complet populatia armeana din Yozgat. El a inceput prin a macelari barbatii intre 15 si 75 de ani la Tash Bunar(sat), folosind securi si topoare, in timp ce victimele tipau ca pasarile( balta ile kus gibi bagirtarac katl imha). Apoi a incarcat in carute bunurile si bijuteriile victimelor si le-a dus la el acasa. Neputind sa indure tipetele victimelor, o delegatie a populatiei musulmane din satele invecinate a facut apel la maior sa crute femeile si copiii, in numele sariatului (legea sacra musulmana) strigind "omoara-ne pe noi in locul lor" in timp ce ingenuncheau la picioarele calului sau. Dar comandantul a ramas neinduplecat. El a scos pistolul si a inceput sa traga in solicitanti. Apoi maiorul Tevfik a trecut la arderea de vii, in casele lor, a armenilor din satele Akdag Maden si Bogazliyan precum si din Kum Kuyu. Martorul Rifaat incheie depozitia sa scrisa denuntindu-l pe Tevfik ca pe o "bestie salbatica" (canavar), setos de singe (hunhar) si cere, in numele lui Allah, ca onorata Curte sa intreprinda pasii necesari.
Asemenea citate pot fi date la nesfirsit, dar ne oprim aici. Cititorul trebuie sa retina urmatoarele: Magistrati turci, aplicind toate procedurile si uzantele juridice unanim recunoscute, administrind si examinind cu atentie probele legal prezentate, sprijinindu-se pe depozitiile scrise a numerosi martori, examinind documentele prezentate de unii dintre ei, printre care si telegramele emise de guvern, telegrame secrete pe care ei, de teama, nu le-au distrus asa cum era indicat, tocmai spre a se putea justifica, acesti judecatori turci au pronutat pedepse grele, deseori capitale impotriva criminalilor de razboi care, pe linga numeroase crime impotriva statului turc, se faceau vinovati de masacrarea cetatenilor pasnici turci, in speta cei de etnie armeana. Sub incidenta condamnarilor la moarte au cazut toti membrii guvernului "Junilor Turci", precum si alti membrii notabili ai partidului Ittihad ve Teraki. Este un detaliu nesemnificativ faptul ca unii condamnati au reusit sa fuga si ca un comando justitiar (armean) a dus la indeplinire sentintele pronuntate de tribunalele turcesti.
Lucrul cel mai important, care merita retinut acum din perspectiva timpului, este ca Turcia a examinat, judecat condamnat si pedepsit o parte din criminalii de razboi care au masacrat populatia armeana de pe teritoriul ei. Si acest fapt este consemnat pentru prima data in istorie. Sa nu uitam, ca o deosebire, ca Tribunalele de la Nürenberg, organizate la sfirsitul celui de al Doilea Razboi Mondial si care au judecat pe criminalii de razboi nazisti, nu erau germane ci internationale, alcatuite din judecatori ai Aliatilor.
Lucrul cel mai important, care merita retinut acum din perspectiva timpului, este ca Turcia a examinat, judecat condamnat si pedepsit o parte din criminalii de razboi care au masacrat populatia armeana de pe teritoriul ei. Si acest fapt este consemnat pentru prima data in istorie. Sa nu uitam, ca o deosebire, ca Tribunalele de la Nürenberg, organizate la sfirsitul celui de al Doilea Razboi Mondial si care au judecat pe criminalii de razboi nazisti, nu erau germane ci internationale, alcatuite din judecatori ai Aliatilor.
Din cele de mai sus rezulta cu claritate ca nimeni altul decit Turcia, prin aceste tribunale a recunoscut implicit crimele criminalilor de razboi, in acord si cu caracterizarea data de Cancelariile puterilor europene inca de la finele secolului al XIX-lea dar si inceputul sec.XX, ca raspuns la atrocitatile hamidiene. Cei doi Inalti Comisari care trebuiau sa vegheze, la fata locului, asupra respectarii documentelor ce reglementau regimul minoritatilor crestine erau in drum spre a-si prelua serviciul, iar comisarul din Van deja se prezentase la post. Dupa numai doua luni a izbucnit razboiul si prezenta lor a devenit inutila.
Guvernul kemalist de la Ankara a rasturnat pentru a doua oara Sultanatul si printre primele masuri luate a fost invalidarea sentintelor pronuntate in 1919-1920. Insa, scripta manent! Actele turcesti din anii 1919-1920, prezente si in arhivele multor state europene, spun o serie de adevaruri.
Guvernul ittihadist a fost acuzat, chiar de instantele turcesti, de crime impotriva umanitatii (si a statului). Continutul juridic al termenului «genocid» adoptat ulterior (dupa cel de al doilea razboi mondial) este acelasi.
Guvernul kemalist de la Ankara a rasturnat pentru a doua oara Sultanatul si printre primele masuri luate a fost invalidarea sentintelor pronuntate in 1919-1920. Insa, scripta manent! Actele turcesti din anii 1919-1920, prezente si in arhivele multor state europene, spun o serie de adevaruri.
Guvernul ittihadist a fost acuzat, chiar de instantele turcesti, de crime impotriva umanitatii (si a statului). Continutul juridic al termenului «genocid» adoptat ulterior (dupa cel de al doilea razboi mondial) este acelasi.
«Baletul» cu recunoasterea Genocidului Armean este o farsa. Farsa menita sa induca in eroare opinia publica. Aceasta crima a fost demult recunoscuta chiar de cei care trebuiau s-o faca atunci: Guvernul turc, si asta in 1919-1920! Mult inaintea Uruguayului, Elvetiei, Frantei si a altor 20 de state care au reafirmat acest adevar in ultimii ani.
Imprejurarea ca Turcia republicana a incercat in 1923 sa declare nule aceste sentinte, transgresind faptul judecat, nu are putere juridica fiind contrara dreptului international.
De atunci, dupa anularea sentintelor, dateaza politica negationista. Dar politica, indiferent care, nu este in stare sa ascunda adevarul. Mai ales cind acesta este evident.
Imprejurarea ca Turcia republicana a incercat in 1923 sa declare nule aceste sentinte, transgresind faptul judecat, nu are putere juridica fiind contrara dreptului international.
De atunci, dupa anularea sentintelor, dateaza politica negationista. Dar politica, indiferent care, nu este in stare sa ascunda adevarul. Mai ales cind acesta este evident.
de Arpiar SAHAGHIAN