Araratonline.com
Periodic al Uniunii Armenilor din Romania
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Cauta in Araratonline:
Revista ASBAREZ
a implinit 100 de ani!
a implinit 100 de ani!
Documentarul Strunga a fost prezentat la Festivalul de Film "Golden Apricot" Erevan 2007 si nominalizat la "Best Documentary Film" – Festivalul AFFMA desfasurat la Hollywood 2007.
Anul XIX – nr 15-16 – (398-399) – 1 - 30 sep. – 2008
HARRY TAVITIAN
Blog
Blog
Varujan PAMBUCCIAN
LA DOUA SAPTAMANI
de Mihai Stepan Cazazian
Meciul
Parerea lui Nor Berd
Blog
Blog
– Armenii din Bucuresti
- Bisericile armenesti din Bucuresti pina in secolul XX
- Biserica armeana in secolul al XX-lea
- Bisericile armenesti din Bucuresti pina in secolul XX
- Biserica armeana in secolul al XX-lea
Cunoscutul publicist Vartan Arachelian a fost si este, dupa cum se stie, atras si de literatura. O literatura cu caracter preponderent istorico-documentar, reconstitutiv.
"O vara fara zori arunca o privire patrunzatoare asupra neomeniei omului fata de om... Este imposibil sa abandonezi aceasta saga fascinanta."
Dusmanul prietenului meu este si dusmanul meu?
- Evreii in diaspora si negarea Genocidului
- Evreii in diaspora si negarea Genocidului
Cu toate ca numerosi umanisti, istorici, scriitori, personalitati remarcabile, Rabinul sef Yona Metzger si alti oameni de origine evreiasca au avut curajul de a lua pozitie pentru recunoasterea Genocidului armean si pentru a se face dreptate, totusi, este clar faptul ca reprezentantii oficiali ai lumii iudaice si, mai grav, politicienii israelieni, sint inca la inceput de drum sub acest aspect.
Chiar daca juristul evreu Rafael Lemkin, activist pentru respectarea drepturilor omului a catalogat eliminarea sistematica a armenilor drept „crima impotriva unui popor“, la inceputul anilor ’30, cert este ca veridicitatea Genocidului armean este inca vehement contestata de organizatiile influente ale diasporei evreiesti, precum si de statul Israel.
Genocidul - exterminarea unui popor - este o crima politica. Genocidurile nu sint comise de indivizi, in mod separat, ci chiar de un stat. Trimiterea la istorici si la arhive, pentru a eluda problema genocidului, este o tactica prin care guvernele se elibereaza, la nivel mondial, de responsabilitatea de a actiona, dind astfel un cec in alba celor care folosesc aceste argumente. Un raspuns pe masura la crimele politice este, prin urmare posibil doar printr-un raspuns politic venit de la institutiile parlamentare, politicieni si guverne.
Acum, mai mult ca oricind, negarea genocidului trebuie combatuta, pentru ca, pina la urma, negarea este intrinseca metodologiei genocidului. Genocidul este negat chiar in timp ce are loc.
De la bun inceput, se cauta pretexte si justificari pentru a conserva propriile interese. Astfel, exterminarea este denumita "transportare", "deportare", "realocare", "mutarea intr-un loc sigur" sau chiar "solutia finala". Un cod verbal este folosit pentru a camufla si nega anihilarea.
Comiterea unui genocid fara o negare simultana este de neconceput. Primul lucru ce trebuie luat in considerare este ceea ce incearca infaptuitorii sa realizeze prin negare. Negarea este mult mai mult decit mediul propice pentru continuarea actului. Genocidul nu are drept scop numai anihilarea fizica a unei comunitati, dar chiar dictarea prerogativei pentru interpretarea istoriei, culturii, delimitarii teritoriale si a memoriei colective.
Turcii nu au ucis doar oameni, au distrus o civilizatie antica si au rescris o istorie continuind sa legitimizeze acele acte, precum si ideologia rasista care a dus la comiterea lor. Aceasta include si folosirea unor stereotipuri discriminatorii la adresa poporului armean, considerat un inamic.
Negarea este etapa finala in comiterea unei exterminari in masa, si primul pas in directia genocidului urmator. Daca genocidul este comis in Rwanda sau in Sudan, acest lucru se intimpla cu siguranta ca restul lumii doar se va uita, luind o atitudine pasiva iar apoi va uita.
Ei privesc catre Turcia si se considera in siguranta, presupunind ca si faptele lor vor ramine nepedepsite. Fie ca este vorba despre Sudan, Rwanda sau orice alt focar al crimei in masa, puterea conducatoare responsabila se intreaba - cum se pare ca s-a intrebat si Hitler inainte de a ataca Polonia - "Cine, pina la urma, mai vorbeste astazi despre anihilarea armenilor?"
Turcia a negat genocidul in ultimii 84 de ani, iar oamenii politici din Israel, precum si majoritatea oficialilor diasporei evreiesti au preluat aceeasi pozitie. In Statele Unite, spre exemplu, Asociatia Impotriva defaimarii Evreilor (ADL), nu numai ca a negat genocidul armean in trecut, dar chiar a combatut in mod activ motiunea din Congres pentru recunoasterea genocidului. La finele lunii august 2007, ADL a recunoscut genocidul armenilor, "printre dinti".
Totusi, aceasta recunoastere s-a produs de o asa maniera incit nu a avut vreo valoare reala. O recunoastere similara a fost oferita, in acelasi timp, de Comitetul Evreiesc American.
In prezent, AIPAC neaga ca s-ar fi opus recunoasterii genocidului de catre guvernul Statelor Unite si se prezinta neutra fata de acest subiect. (si se pare ca sint, realmente, "neutri").
Pierre Besnainou, presedintele Congresului Evreiesc European (EJC) pina la inceputul anului 2007, a afirmat in 2006 ca poporul armean ar trebui sa nu mai faca afirmatii aberante: a existat un singur genocid in epoca moderna,si, dupa cum stie toata lumea, acesta a fost cel impotriva evreilor - un genocid al armenilor nu a avut loc. (Inca nu cunoastem atitudinea lui Moshe Kantor, actualul presedinte EJC, in aceasta privinta).
In 2001, in perioada in care era ministru de externe al Israelului, laureatul premiului Nobel si actualul presedinte, Shimon Peres, a descris problema armenilor drept "insignifianta".
In plus, anul acesta presedintele Shimon Peres si actualul ministru de externe Tzipi Livni au comis un act eroic la fel de important ca afirmatiile legate de Holocaust facute de presedintele Ahmadinejad: Peres a confirmat atitudinea Israelului in privinta "problemei" si i-a promis primului ministru turc Erdogan ca va face lobby impotriva armenilor, in timp ce ministrul Livni a impiedicat Knesset-ul sa recunoasca oficial Genocidul Armean.
Declaratia oficiala a fost ca "Genocidul nu a avut loc niciodata. A existat doar "o tragedie" care s-a soldat cu victime de ambele parti. Va rog sa treceti peste acest incident si sa reluati discutiile". Inca o data, un oficial al Israelului reda argumentul folosit de Turcia: "Au fost crime de ambele parti si nu au existat crime in masa".
Chiar de curind presedintele Shimon Peres a fost aclamat de sute de membri ai Parlamentului turc, printre care numerosi fascisti turci, rasisti, ultranationalisti si fundamentalisti din Ankara, dupa ce si-a reinnoit sprijinul pentru negarea genocidului si si-a declarat simpatia fata de politica turcilor. Dar un om politic cu experienta lui Peres stie ca cei care neaga genocidul la Ankara nu se vor multumi cu repudierea Genocidului armean.
Primul ministru turc Erdogan si ceilalti nationalisti turci si-au unit fortele de mult timp pentru a crea institutii panturanice cu scopul de a incerca sa dovedeasca lumii "ilegalitatea" existentei poporului armean in lume.
Cind ambasadorul Frantei in Marea Britanie, Daniel Bernard, s-a referit la Israel ca la "aceasta tara mica de rahat" in 2001, a fost o furtuna de proteste si a fost catalogat drept antisemit. Dar cum ar trebui sa numeasca un armean persoana care neaga genocidul si numeste poporul armean "lipsit de relevanta"? Macar daca asta ar fi singura problema: mai mult decit atit, Turcia a cerut ca Israel-ul sa instruiasca "lobby-ul evreiesc" pentru a face agitatie impotriva armenilor. Desigur, lobby-ul se adreseaza in mod special diasporei si poarta in el semnele unui pericol la nivel mondial.
"Conspiratia" evreiasca ar trebui sa urmeze tonul dat de Ankara si sa elimine "conspiratia" armenilor. In altfel de circumstante conceptul ar putea fi luat drept amuzant, dar in situatia de fata risul nu e recomandat pentru ca poate duce la asfixiere.
Cum poate fi acest act de negare conform cu valorile morale si cu identitatea evreilor, in lumina xenofobiei, rasismului, anti-semitismului, ostilitatii si intolerantei cu care acest popor s-a confruntat atit si inca se confrunta zilnic? Genocidul reprezinta cea mai grava forma de discriminare rasiala, pina la urma, pentru simpla apartenenta la o comunitate privita de agresor drept "ceilalti", "strainii".
Doua motive sint general valabile pentru "placa" pe care o mentin comunitatile internationale evreiesti: Israel are nevoie de Turcia si Holocaustul este un eveniment unic in istorie. Ocazional un alt motiv este oferit:lipsa acordarii sprijinului ar duce la repercusiuni asupra comunitatii evreiesti din Istanbul. (daca acest lucru ar fi adevarat, Congresul Statelor Unite si Senatul nu ar trebui sa aprobe rezolutii impotriva Iranului; dupa cum este bine cunoscut, numerosi evrei locuiesc si in Teheran, Yazd si Isfahan de mult timp). Asemenea afirmatii sint, intr-un final, nimic mai mult decit incercari inutile de a justifica negarea. Sustinerea atitudinii inseamna si sentimentul vinovatiei in fata responsabilitatii asumate.
Prin aceasta pozitie se perpetueaza imaginea negativa exacerbata a armenilor, care a fost pretuita mult timp de turci, in mod simultan facilitind crearea increderii in propria imagine nationalista a turcilor. Cind reprezentantii evreilor descriu Turcia otomana ca pe un Rai pe pamint, ei distorsioneaza realitatea si neaga tratamentul inuman la care au fost supusi armenii. In loc de asta, o imagine eroica nemeritata a unei Turcii pro-iudaice este propagata prin comunitatile evreiesti.
Astfel, drept consecinta, in sfera diasporei evreiesti si chiar a statului Israel, evolueaza o noua generatie care este "hranita" cu conceptii gresite despre turci curajosi si armeni perfizi. In legatura cu situatia actuala, este ironic faptul ca folosirea moderna a cuvintului "Holocaust", folosit atit de des de comunitatile internationale pentru a descrie Shoah, a fost introdusa chiar pentru a descrie crima in masa suferita de armeni in Adana, in anul 1909. (Ferriman, Z.D.:The Young Turks and the Truth about the Holocaust at Adana in Asia Minor during April 1909; Londra, 1913).
Chiar daca juristul evreu Rafael Lemkin, activist pentru respectarea drepturilor omului a catalogat eliminarea sistematica a armenilor drept „crima impotriva unui popor“, la inceputul anilor ’30, cert este ca veridicitatea Genocidului armean este inca vehement contestata de organizatiile influente ale diasporei evreiesti, precum si de statul Israel.
Genocidul - exterminarea unui popor - este o crima politica. Genocidurile nu sint comise de indivizi, in mod separat, ci chiar de un stat. Trimiterea la istorici si la arhive, pentru a eluda problema genocidului, este o tactica prin care guvernele se elibereaza, la nivel mondial, de responsabilitatea de a actiona, dind astfel un cec in alba celor care folosesc aceste argumente. Un raspuns pe masura la crimele politice este, prin urmare posibil doar printr-un raspuns politic venit de la institutiile parlamentare, politicieni si guverne.
Acum, mai mult ca oricind, negarea genocidului trebuie combatuta, pentru ca, pina la urma, negarea este intrinseca metodologiei genocidului. Genocidul este negat chiar in timp ce are loc.
De la bun inceput, se cauta pretexte si justificari pentru a conserva propriile interese. Astfel, exterminarea este denumita "transportare", "deportare", "realocare", "mutarea intr-un loc sigur" sau chiar "solutia finala". Un cod verbal este folosit pentru a camufla si nega anihilarea.
Comiterea unui genocid fara o negare simultana este de neconceput. Primul lucru ce trebuie luat in considerare este ceea ce incearca infaptuitorii sa realizeze prin negare. Negarea este mult mai mult decit mediul propice pentru continuarea actului. Genocidul nu are drept scop numai anihilarea fizica a unei comunitati, dar chiar dictarea prerogativei pentru interpretarea istoriei, culturii, delimitarii teritoriale si a memoriei colective.
Turcii nu au ucis doar oameni, au distrus o civilizatie antica si au rescris o istorie continuind sa legitimizeze acele acte, precum si ideologia rasista care a dus la comiterea lor. Aceasta include si folosirea unor stereotipuri discriminatorii la adresa poporului armean, considerat un inamic.
Negarea este etapa finala in comiterea unei exterminari in masa, si primul pas in directia genocidului urmator. Daca genocidul este comis in Rwanda sau in Sudan, acest lucru se intimpla cu siguranta ca restul lumii doar se va uita, luind o atitudine pasiva iar apoi va uita.
Ei privesc catre Turcia si se considera in siguranta, presupunind ca si faptele lor vor ramine nepedepsite. Fie ca este vorba despre Sudan, Rwanda sau orice alt focar al crimei in masa, puterea conducatoare responsabila se intreaba - cum se pare ca s-a intrebat si Hitler inainte de a ataca Polonia - "Cine, pina la urma, mai vorbeste astazi despre anihilarea armenilor?"
Turcia a negat genocidul in ultimii 84 de ani, iar oamenii politici din Israel, precum si majoritatea oficialilor diasporei evreiesti au preluat aceeasi pozitie. In Statele Unite, spre exemplu, Asociatia Impotriva defaimarii Evreilor (ADL), nu numai ca a negat genocidul armean in trecut, dar chiar a combatut in mod activ motiunea din Congres pentru recunoasterea genocidului. La finele lunii august 2007, ADL a recunoscut genocidul armenilor, "printre dinti".
Totusi, aceasta recunoastere s-a produs de o asa maniera incit nu a avut vreo valoare reala. O recunoastere similara a fost oferita, in acelasi timp, de Comitetul Evreiesc American.
In prezent, AIPAC neaga ca s-ar fi opus recunoasterii genocidului de catre guvernul Statelor Unite si se prezinta neutra fata de acest subiect. (si se pare ca sint, realmente, "neutri").
Pierre Besnainou, presedintele Congresului Evreiesc European (EJC) pina la inceputul anului 2007, a afirmat in 2006 ca poporul armean ar trebui sa nu mai faca afirmatii aberante: a existat un singur genocid in epoca moderna,si, dupa cum stie toata lumea, acesta a fost cel impotriva evreilor - un genocid al armenilor nu a avut loc. (Inca nu cunoastem atitudinea lui Moshe Kantor, actualul presedinte EJC, in aceasta privinta).
In 2001, in perioada in care era ministru de externe al Israelului, laureatul premiului Nobel si actualul presedinte, Shimon Peres, a descris problema armenilor drept "insignifianta".
In plus, anul acesta presedintele Shimon Peres si actualul ministru de externe Tzipi Livni au comis un act eroic la fel de important ca afirmatiile legate de Holocaust facute de presedintele Ahmadinejad: Peres a confirmat atitudinea Israelului in privinta "problemei" si i-a promis primului ministru turc Erdogan ca va face lobby impotriva armenilor, in timp ce ministrul Livni a impiedicat Knesset-ul sa recunoasca oficial Genocidul Armean.
Declaratia oficiala a fost ca "Genocidul nu a avut loc niciodata. A existat doar "o tragedie" care s-a soldat cu victime de ambele parti. Va rog sa treceti peste acest incident si sa reluati discutiile". Inca o data, un oficial al Israelului reda argumentul folosit de Turcia: "Au fost crime de ambele parti si nu au existat crime in masa".
Chiar de curind presedintele Shimon Peres a fost aclamat de sute de membri ai Parlamentului turc, printre care numerosi fascisti turci, rasisti, ultranationalisti si fundamentalisti din Ankara, dupa ce si-a reinnoit sprijinul pentru negarea genocidului si si-a declarat simpatia fata de politica turcilor. Dar un om politic cu experienta lui Peres stie ca cei care neaga genocidul la Ankara nu se vor multumi cu repudierea Genocidului armean.
Primul ministru turc Erdogan si ceilalti nationalisti turci si-au unit fortele de mult timp pentru a crea institutii panturanice cu scopul de a incerca sa dovedeasca lumii "ilegalitatea" existentei poporului armean in lume.
Cind ambasadorul Frantei in Marea Britanie, Daniel Bernard, s-a referit la Israel ca la "aceasta tara mica de rahat" in 2001, a fost o furtuna de proteste si a fost catalogat drept antisemit. Dar cum ar trebui sa numeasca un armean persoana care neaga genocidul si numeste poporul armean "lipsit de relevanta"? Macar daca asta ar fi singura problema: mai mult decit atit, Turcia a cerut ca Israel-ul sa instruiasca "lobby-ul evreiesc" pentru a face agitatie impotriva armenilor. Desigur, lobby-ul se adreseaza in mod special diasporei si poarta in el semnele unui pericol la nivel mondial.
"Conspiratia" evreiasca ar trebui sa urmeze tonul dat de Ankara si sa elimine "conspiratia" armenilor. In altfel de circumstante conceptul ar putea fi luat drept amuzant, dar in situatia de fata risul nu e recomandat pentru ca poate duce la asfixiere.
Cum poate fi acest act de negare conform cu valorile morale si cu identitatea evreilor, in lumina xenofobiei, rasismului, anti-semitismului, ostilitatii si intolerantei cu care acest popor s-a confruntat atit si inca se confrunta zilnic? Genocidul reprezinta cea mai grava forma de discriminare rasiala, pina la urma, pentru simpla apartenenta la o comunitate privita de agresor drept "ceilalti", "strainii".
Doua motive sint general valabile pentru "placa" pe care o mentin comunitatile internationale evreiesti: Israel are nevoie de Turcia si Holocaustul este un eveniment unic in istorie. Ocazional un alt motiv este oferit:lipsa acordarii sprijinului ar duce la repercusiuni asupra comunitatii evreiesti din Istanbul. (daca acest lucru ar fi adevarat, Congresul Statelor Unite si Senatul nu ar trebui sa aprobe rezolutii impotriva Iranului; dupa cum este bine cunoscut, numerosi evrei locuiesc si in Teheran, Yazd si Isfahan de mult timp). Asemenea afirmatii sint, intr-un final, nimic mai mult decit incercari inutile de a justifica negarea. Sustinerea atitudinii inseamna si sentimentul vinovatiei in fata responsabilitatii asumate.
Prin aceasta pozitie se perpetueaza imaginea negativa exacerbata a armenilor, care a fost pretuita mult timp de turci, in mod simultan facilitind crearea increderii in propria imagine nationalista a turcilor. Cind reprezentantii evreilor descriu Turcia otomana ca pe un Rai pe pamint, ei distorsioneaza realitatea si neaga tratamentul inuman la care au fost supusi armenii. In loc de asta, o imagine eroica nemeritata a unei Turcii pro-iudaice este propagata prin comunitatile evreiesti.
Astfel, drept consecinta, in sfera diasporei evreiesti si chiar a statului Israel, evolueaza o noua generatie care este "hranita" cu conceptii gresite despre turci curajosi si armeni perfizi. In legatura cu situatia actuala, este ironic faptul ca folosirea moderna a cuvintului "Holocaust", folosit atit de des de comunitatile internationale pentru a descrie Shoah, a fost introdusa chiar pentru a descrie crima in masa suferita de armeni in Adana, in anul 1909. (Ferriman, Z.D.:The Young Turks and the Truth about the Holocaust at Adana in Asia Minor during April 1909; Londra, 1913).