Evreii si armenii, popoare legate prin suferinta...

Sa incepem cu o anecdota. Un evreu in virsta, pe patul de moarte inconjurat de o multime de nepoti, isi traia ultimile clipe de viata. Inainte de a-si da sufletul, batrinul face semn nepotilor sa se apropie ca are ceva foarte important sa le spuna. Cu o ultima rasuflare rosteste: Sa aveti grija de armeni si inchise ochii. Nepotii nedumeriti, il intreaba pe rabin ce a vrut sa spuna bunicul prin aceasta afirmatie. Rabinul, intelept, le explica ca daca evreii nu-i vor proteja pe armeni, dupa ce vor fi ei exter­minati, va veni rindul evreilor.

Stim cu totii ca orice anecdota are un simbure de adevar si a fost creat sa eviden­tieze un fapt, sa ironizeze o nedreptate. In cazul de fata, anecdota scoate in relief legatura dintre cele doua popoare cu privire la pagina cea mai neagra a istoriei lor, si arata obligatia morala pe care o au evreii in lupta de recunoastere a Genocidului Armean.

Publicatia Studia Hebraica a Centrului Goldstein Goren de Studii Ebraice a Fa­cultatii de Litere din Bucuresti publica in numarul 5 din 2005 un studiu semnat de Felicia Waldman intitulat „Ce a invatat Hitler de la Genocidul Armean“ care ex­plica in detaliu intelesul vorbelor intelepte rostite de batrinul din anecdota. 
Au fost de-a lungul anilor evrei care i-au sprijinit pe armeni, care au luptat cot la cot cu ei pentru a face cunoscut Genocidul Armean. Nimeni nu ar fi putut sa-i inteleaga mai bine pe armeni decit evreii si multi din ei i-au inteles. Inca din primele zile ale ge­nocidului, personalitati de origine evreiasca nu au precupetit nici un efort pentru a-i proteja pe armeni pentru a face cunoscute atrocitatile comise impotriva lor. In acei ani ei nu aveau nici tara, nici putere economico-politica, si nici nu stiau ce avea sa li se in­timple peste un sfert de secol, dar aveau un lucru mai presus de toate acestea – aveau omenia.

Sa numim cativa din acesti evrei nobili, acesti oameni drepti si cinstiti.
Henry Morgenthau (1856-1946) am­ba­sa­dor al Statelor Unite la Constantinopol in perioada genocidului armean (1913-1916), a consemnat si prezentat evenimentele sin­geroase la care a fost martor ocular. Franz Werfel (1890-1945) scriitor, a  facut  cunos­cut lumii, prin romanul „Cele 40 de zile de pe Musa Dagh“, genocidul comis inpotriva armenilor. Rafael Lemkin (1900-1959), avocatul care a introdus, la Congresul Na­tiunilor Unite din 9 Decembrie 1948, ter­menul de genocid, a aratat ca atrocitatile comise impotriva armenilor reprezinta un caz tipic de genocid, afirmatie pe care a intarit-o in interviul acordat in anul 1949, postului american de televiziune CBS. Israel Charney directorul Institutului Holocaus­tului  din Jerusalim, editorul sef al „The Encyclopedia of Genocide“ si-a aratat, prin scrieri si conferinte, sprijinul fata de cauza armeana si lupta pentru ca Genocidul Ar­mean sa fie recunoscut de Guvernul Israe­lului. Congresmenul Adam Schiff, susti­nator al cauzei armene, a introdus anul tre­cut in Congresul American Rezolutia HR.106 a Genocidului Armean. Chiar cu citeva sapta­mini in urma, la sfirsitul anului trecut, Aca­demicianul Elie Wiesel, originar din Rom`­nia, detinator al Premiului Nobel pentru Pace, declara intr-un interviu acordat zia­rului „The Philadelphia Jewish Voice“ din Noiembrie 2007:

De ani si ani lupt pentru dreptul de co­me­morare al genocidului armenilor. Cum asi putea eu sa le spun armenilor ca ei nu au dreptul, cind toata viata am luptat pentru comemorarea holocaustului poporului evreu? Inteleg punctul de vedere al Presedintelui Bush. Insa eu, ca persoana particulara, nu trebuie sa tin seama de reactia Guvernului Turciei. Parerea mea este ca daca ar fi existat in acele zile cuvintul genocid, ceea ce sa intimplat armenilor s-ar fi numit Genocid. Toata lumea este de acord ca au fost masacre, dar cuvintul genocid a fost creat mai tirziu. Eu cred ca armenii au fost victime ale genocidului si ca evreu este de datoria mea sa fiu de partea lor.

* * *

Armenii si evreii sint popoare stravechi, care au trait secole intregi raspinditi in lume, fara tara, fara patrie, asupriti, per­se­cutati, oprimati dar care au rezistat, au su­pra­vietuit vicisitudinilor istoriei. Ambele popoare au avut aceasi soarta. Au existat dictatori, organizatii politice, guverne, care au vrut sa-i extermine, sa-i stearga de pe fata pamintului, organizatii politice, guver­ne, ale caror ambitii criminale, genocidale au esuat, vitalitatea acestor doua popoare fiind mai puternica decit ambitiile meschine ale acelora.
Soarta a facut ca aceste popoare, in tarile prin care au trecut, in orasele in care au trait, sa vina in contact unele cu altele, sa traiasca alaturi.
In Rom`nia, armenii si evreii au fost in contact permanent, ca vecini de case, de pravalii, ca tovarasi de breasla sau parteneri de afaceri. Au trait impreuna, cot la cot, in Moldova, la Iasi, unde s-a nascut miscarea sionista, la Botosani si Dorohoi unde faceau negot impreuna, in Bucovina, la Hotin, cu biserica armeneasca in centrul cartierului evreiesc, si Cernauti, unde s-au ocrotit unii pe altii, in Basarabia, la Chisi­nau si Balti, in Transilvania, la Sibiu si Bra­sov unde-i intilnim asociati in case comer­ciale.

Armenii si evreii, moldoveni, bucovi­neni, basarabeni, transilvaneni, au trait unii linga altii, au plins impreuna, au ris im­preuna, s-au bucurat unul de celalalt si s-au  intristat la durerea celuilalt.
Acelasi lucru s-a intimplat si in Mun­tenia. In Bucuresti, primul document care atesta prezenta coloniei armene in oras este legat si de comunitatea evreiasca. Docu­men­tul din 13 noiembrie 1593, din vremea lui Mihai Viteazul, arata ca in timpul ma­celului turcesc de la acea data sint omoriti citiva evrei si citiva armeni de pe Podul Tirgului de Afara. Mai tirziu, breslele etnice ale evreilor si armenilor sint amintite in vremea lui Constantin Brincoveanu, plat­nice a ploconului hanului. Aceste doua bresle, singurele bresle etnice din Capitala, au functionat pina la Regulamentul Orga­nic, fiind apoi reinstituite, din ordinul Con­siliului Municipal, cea a evreilor la 18 august 1832, cea a armenilor in 1845.

Comunitatea evreiasca a fost intot­deau­na mult mai numeroasa decit cea arme­neasca. Ca exemplu in anul 1930 numarul lor in Bucuresti era 70 de mii de suflete, in timp ce al armenilor de sub 5 mii. Ambele colonii aveau sa scada numeric simtitor in timpul si dupa al doilea razboi mondial, din cauza holocaustului si a repa­trie­rilor in Palestina a evreilor, in Armenia a armenilor, iar apoi datorita migratiei in America.
Au existat perioade grele pentru evreii din Rom`nia, desi mai lejere decit in alte tari est-europene, au existat perioade cind ei au fost umiliti, persecutati, omoriti si de­portati. Nici armenii nu au fost scutiti de persecutii. Bineinteles la cu totul alta scara decit evreii, dar au fost si ei persecutati, in special aceia care detineau pasapoarte straine.
Au fost cazuri cind muncitori armeni din Constanta, Galati si Bazargic au fost expulzati din tara, iar in vremea legiona­rilor, pravaliile lor rechizitionate de mem­brii organizatiei ultranationaliste.
Legatura de prietenie dintre armeni si evrei a continuat si in vremurile moderne. Sa va impartasesc din propria experienta. Am copilarit intr-un cartier mixt armeano-evreiesc, am avut prieteni evrei si i-am cu­noscut bine si va pot asigura ca multi dintre ei erau oameni deosebiti ca sensibilitate si corectitudine, atribute dobindite, probabil, datorita suferintelor natiei lor. Mai tirziu, pe vremea cind eram elev la scoala armea­na, detasamentele de pionieri ale scolilor mi­noritatilor conlocuitoare - armeana si evreiasca, apartineau de aceeasi instructoare de pionieri si aveau activitati comune. Acest lucru a dus la crearea de noi prietenii si a facut sa frecventam Teatrul Evreiesc de Stat, unde urmaream, si ascultam la casti, piese de teatru vorbite in idis.

Sa aratam ca Dr. Moses Rosen (1912-1994) Ra­binul-Sef al Comu­nitatii Evreilor din Rom`nia timp de aproape jumatate de secol (1948-1994) a avut in toata acea perioada relatii de amicitie, colabo­ra­re si respect cu liderii comunitatii armene, iar de Catolicosul Vaz­ken Balgian l-a legat o strinsa prietenie.
Corectitudinea evreilor din Ro­m`­nia si afinitatea lor fata de armeni con­ti­nua si in zilele noastre aparind, ori de cite ori au ocazia, adevarul despre Genocidul Armean. Ca dovada sa aratam afirmatiile profeso­rului si cercetatorului Teodor Wexler cu privire la tragedia armeana. Wexler, autor a nume­roa­se lucrari si articole despre istoria evreilor din Romania, in studiul recent publicat „A fost Holocaust in Rom`nia?“ scria urma­toarele:

A existat un holocaust al armenilor pe principii etnice si religioase, practicat de turcii musulmani imediat dupa primul razboi mondial, a existat un holocaust al evreilor, practicat pe principii etnice si religioase de nazisti si aliatii acestora, a existat un holocaust impotriva nationa­li­tatilor din fosta Iugoslavie, practicat de Slobodan Milosevici. Neindoielnic ca, pen­tru a marca victima, este nevoie ca ea sa fie indicata: holocaustul armenilor, al evreilor sau al kosovarilor. Desigur ca fiecare dintre aceste holocausturi are particularitatile sale si ale epocii in care a fost savirsit. De asemenea, fiecare colectivitate umana im­po­triva careia s-a aplicat un set de masuri discriminatorii, urmate de un genocid, se considera detinatoarea monopolului sufe­rin­tei. Numai cunoasterea colectivitatii asu­pra careia s-a produs holocaustul, a numa­rului de victime si a epocii istorice in care s-a produs poate conferi caracterul de unicitate actiunilor de distrugere colectiva a comu­nitatii respective.

Sa dam un ultim exemplu de afinitate intre armeni si evrei, exemplu aproape de casa, ca timp si spatiu. Anul trecut, dupa ce presa rom`neasca a facut mare vilva cu apelativul armean competent, nu a trecut mult si a aparut in presa americana un alt apelativ, de data acesta de evreu cumse­cade, ce facea aluzie nu la doctorul Ghe­migian ci la newyorkezul David Kahane.
Armenii de pretutindeni au fost si sint recunoscatori acelor evrei  inimosi, purtatori ai simtamintelor de adevar si dreptate, care au luptat si lupta impotriva Guvernelor si conationalilor, orbiti de avantaje economice si amenintarile Turciei, pentru recu­noas­te­rea Genocidului Armean in lume, inclusiv in Romania.

Nota red.: Incepind cu numarul viitor vom publica in serial articolul „Dusmanul priete­nului meu este si dusmanul meu? – Evreii in diaspora si negarea Genocidului“ aparut in revista Die Jüdische.

Edvard Jeamgocian,
New York