Marquee

Interviu cu

Constantin Erbiceanu

Despre armeni si cultura lor

Pornind de la interesul meu pentru aceste radacini armenesti, intotdeauna m-am interesat, pe masura ce am avansat in virsta, de istoria armenilor, de arta lor. Astfel, am profitat in calatoriile mele, atit in viata particulara cit si in cea profesionala, si pentru firma la care am lucrat, sa des­copar cit mai multe lucruri despre armeni. In 1984 am fost la Ierusalim si vizitind ora­sul vechi, care pe atunci era o oaza de pace si liniste, m-am dus la Patriarhia Armeana, la Biblioteca Armeneasca care era accesi­bila publicului. Am vazut acolo o splendida expozitie cu sute de fotografii reprezentind toate vechile biserici si monumente din Armenia istorica si din Cilicia si care toate fusesera distruse, unele destul de tirziu, cam prin 1924. In biblioteca era un tinar stagiar,  venit din Statele Unite, cu care am discutat, si un preot, mi s-a parut ca e seful biblio­te­cii, cu care am stat mai mult de vorba. S-a declarat foarte incintat de cunostinta, mai ales ca bunica mea fusese vecina cu Vasken, care era Catolicosul tuturor armenilor. Apoi imi amintesc ca, in 1996 am ajuns la Ere­van, de data aceasta in interes de serviciu si aveam o scrisoare de introducere din partea matusii Deleanu la Catolicos. Din pacate Vasken se prapadise cu un an si ceva inainte, insa m-a primit cu mare simpatie si incre­dere Catolicosul Karekin I. Am vorbit cu el in franceza, intrarea fiindu-mi mijlocita de un coleg de la firma germana la care lu­cram, Ara Sulukjian. Se pare ca e un nume turcit. Am vizitat Ecimiadzinul, frapindu-ma asemanarea cu Catedrala Armeana din Bucuresti.

Buiucliu de fapt l-a trimis pe arhitectul Catedralei Armene din Bucuresti, Maima­rolu sa studieze planurile Ecimiadzi­nului pentru construirea unei noi catedrale aici…

Interviu realizat de
Mihai Stepan Cazazian

Am beneficiat de o primire cor­diala, am fost foarte incintat sa vad o parte din adevarata lance (Lancea lui Longinus) cu care a fost impuns Iisus Hristos, tot tezaurul de la Ecimiadzin, apoi am avut un ghid care ne-a dus, timp de doua zile sa vizitam mormin­tul calugarului Mesrop Mastot, ma­nastirea Ghegard, Templul de la Garni. Am vazut foarte multe lucruri fru­moa­se, am revazut-o pe ministra mediului din Armenia, doamna Danielian, care ma vizitase si la Frankfurt. Am fost si la restaurant unde am baut vin geor­gian si cognac armenesc. De altfel cei de la minister m-au vizitat la Frank­furt. Ca o paranteza, m-a amuzat un amanunt legat de numele directorului din Ministerul Energiei, dl. Mels Ago­pian. Dupa ce am iesit in oras, am fa­cut shopping, ne-am imprietenit si i-am spus: Domnule Agopian, numele acesta Mels imi pare foarte bizar, nu e nici crestin, nu e nici armean, ce inseamna asta? Mi-a ras­puns, Parintii mei, ca sa se puna bine cu Partidul Comunist mi-au dat initialele lui Marx, Engels, Lenin si Stalin. Era foarte jenat. Am fost si la lacul Sevan si in drum spre Ghegard am vazut muntele Ararat, care par­ca era Fuji Yama, dar mult mai inalt, cu piscul inzapezit. Am fost la Monumentul Genocidului. Colegul meu Sulukjian este descendent dintr-o familie ce a fost aproape in intregime exterminata. Zece copii au mu­rit, dar bunicii au ajuns intr-un tirziu la Bag­dad, unde tatal lui se nascuse in 1923…
In masura posibilului mi-a placut sa ajut tineri armeni dotati, unul dintre ei mi-a fost stagiar venit din Franta la Frankfurt. Il che­ma Garik Brutian, originar din Erevan, a mers in Franta pentru un masterat, care s-a transformat incet-incet in doctorat, s-a casa­torit, l-am vizitat ca inginer-sef al unei fa­brici de ciment la Avignon iar acum este om de afaceri undeva in nordul Frantei. Era un element supradotat.

Pe unde ati calatorit in lume, ati mai intilnit armeni?

Tata era foarte bun prieten cu un fost coleg de liceu numit Ardaches Sarian, care a plecat de aici si a mostenit de la unchiul sau o fabrica in Canada. La fiecare excursie venea si la mine la Frankfurt si facea anual un soi de migratie intre Canada, Florida, unde avea o vila si Buenos Aires, unde avea doi fii casatoriti, cu nepoti. Ca sa-i fac pla­cere ii trimiteam de pretutindeni din lume carti postale. I-am trimis si o ilustrata de la cimitirul armenesc din Singapore. A ramas surprins. Pretutindeni in lume se gasesc ar­meni, au o Diaspora dintre cele mai disipate.

Chiar si in Alaska sint! In Turcia ati fost?

Sigur ca da, in general am mers pe ur­mele Bizantine, sau ale antichitatii grecesti. Am vazut vechile biserici, nu am ajuns la Ani. Eu de fapt sint inginer si fiind si mare meloman si fiind sef de serviciu cu achi­zi­tiile in Europa Centrala si de Est, trebuia sa gasesc proiecte cu finantare internationala in Comisia Europeana sau BERD. S-a scos la licitatie un studiu despre centrala nuclea­ra de la Medzamor, care era destul de afec­tata dupa cutremurul din 1988. Deskofficer-ul era cam nehotarit pentru ca i se pareau ca sint doua firme cam egale: EDF-ul francez si cu noi si nu era hotarit cui sa atribuie proiectul. Eu am insistat ca sintem specia­listi, ca sintem foarte competenti dar el, cam sovaia. In final mi-a dat un telefon sa-i mai spun argumente in favoarea obtinerii acestui studiu. Nu era foarte mare lucru, jumatate de milion de ECU (nu erau inca euro), i-am spus de originea mea armeana, ca ma inte­reseaza, ca sa aflu ca e si el este meloman. Cind mi-a telefonat i-am spus ca sint si mem­bru al societatii Donizetti si ca opera nationala cintata la Erevan este Poliuto de Donizetti, pe libret dupa Polyeucte de Cor­neille, in care primii crestini armeni sint sa­crificati in perioada domniei lui Diocletian. Asta l-a uimit si am cistigat proiectul!

Tot in legatura cu asta vreau sa amintesc de ultima mea vizita la Istanbul in 2005. Convenisem cu domnul Alexander Wea­ther­son, presedintele Societatii Donizetti sa gasesc, daca e posibil, mormintul fratelui lui Donizetti pe nume Giuseppe Donizetti, care stabilindu-se la Constantinopol a de­venit seful muzicii militare a Sultanului  Abdul Hamid si a fost coplesit de onoruri. S-a prapadit acolo, in 1856, mult dupa fra­tele lui Gaetano, fiind inmormintat in cate­drala din oras. Am gasit o biserica, Sfintul Anton dar mergind acolo era greu sa obtii de la turci informatii; din fericire la standul unde se vindeau luminari era un stagiar ro­m`n, care mi-a spus ca mai exista ceva pe undeva pe linga hotelul Hilton, deci dincolo de Cornul de Aur. Profesorul Weatherson o rugase si pe faimoasa soprana turca Leyla Gencer sa-i gaseasca mormintul acestui Do­ni­zetti dar ea nu a fost capabila, cu toate ca era originara din oras. Am ajuns la hotelul Hilton, am aflat ca in apropiere este un birou turistic de unde am primit informatii ca exista o biserica catolica in vecinatate si anume in cadrul colegiului Notre Dame de Sion, care insa era inchis fiind  vacanta de vara. Am fost acolo, am sunat o data, de doua ori, de trei ori si in fine mi-a raspuns o doamna in virsta, de origine armeana. Vorbind franceza am intrebat-o de una de alta si cind i-am povestit cu ce scop am venit si ca am si rude armenesti, s-a invio­rat, a spus ca o sa-l cheme pe administra­torul cu cheile.

Intr-adevar a venit repede un armean mic, care vorbea turca si armea­na (limbi pe care nu le posed) dar care m-a dus, nu in catedrala neinteresanta pentru mine, ci intr-o cripta speciala unde, bijbiind in intuneric, am gasit, in final, monumentul lui Giuseppe Donizetti. Am facut poze si am publicat toata descoperirea in Buletinul Societatii Donizetti. Bineinteles ca armeanca n-a servit-o pe turcoaica Leyla Gencer si de aici toate aceste cautari.
In incheiere vreau sa revin la Andrei Popovici-B`znosanu, care fiind naturalist avea o relatie prioritara cu regele Ferdinand, pasionat de stiintele naturale si de fiecare data cind erau probleme cu finantarile la Universitate era convocat ca expert. Iata aici un extras din Universul 4.02.1924: „Majestatea Sa Regele, in interesul ce-l poarta laboratoarelor institutiilor experi­men­tale universitare a chemat in audienta pe domnii Pangratti, rectorul Universitatii din capitala si Andrei Popovici-B`znosanu pro­fesor la facultatea de stiinte, audienta a durat doua ore si Regele s-a interesat de aproape fiecare chestiune expusa si a mai discutat cu domnii profesori asupra socie­tatilor stiintifice din Rom`nia. Se stie ca in toate tarile din apus s-au creat parcuri natu­rale, monumente ale naturii, portiuni de culture, cimpie si rezervatii. Domnul profe­sor Baznosanu a prezentat Suveranului din partea societatii naturalistilor doua specii noi de plante descoperite in cursul verii trecute, in Dobrogea de doi membri ai so­cietatii…>

Stimate domnule Erbiceanu  am senzatia ca discutia cu dumneavoastra poate conti­nua la nesfirsit. Si asta pentru ca atunci cind mostenesti trecutul unei astfel de familii practic ai in spate o istorie al carui sfirsit nu a fost scris inca. Cu siguranta vom mai sta de vorba pentru ca, daca vreti, aceasta istorie poate deveni si subiectul unui roman.
Va multumesc.

Ne revedem in prima jumatate a lunii mai. Intre timp voi revedea spectaculosul Muzeu Ghulbenkian din Lisabona in drum spre Arhipelagul Azore.