Contact

Tinind cont de datele si evolutia istorica a poporului armean, putem spune ca presa armeana (atunci cind s-a putut) a tinut pasul cu vremurile si opiniile celor ce o editau. De la primul ziar armenesc tiparit in India la inceputul secolului XVIII si pina la noile ziare online cotidianele, saptaminalele, tri­mestrialele si chiar anuarele de informatie si cultura armeana au incercat sa evolueze odata cu situatia politica si socio-culturala din mediul in care traiau comunitatile arme­ne din Diaspora. Foarte multe din aceste ziare armenesti au o indelungata traditie, nein­trerupta chiar (printre ele se numara si „Nor Ghiank“-ul nostru, despre care ar me­rita facut un studiu mai generos), si multe au fost asa cum si-au propus de la bun ince­put, formatoare de opinie. Este si cazul zia­rului „Asbarez – Arena“, care anul acesta impli­neste 100 de ani. Haideti sa-i vedem povestea.


Un inceput timid catre un viitor stralucitor

„Cind primul numar mirosind a cerneala proaspata iesea de sub teascurile tipografiei, comunitatea armeana din SUA se afla inca in stare incipienta, abia isi gasea nucleul, spune Maral Habesian, redactor de limba engleza al Asbarez-ului. In 1908 atentia comunitatii era in special indreptata catre situatia armenilor din Imperiul Otoman si se ingrijorau de starea acestora mai ales dupa revolutia Junilor Turci. Noii emigranti armeni sositi in California cautau de ase­menea spirijin in nou infiintata comunitate armeana pentru gasirea unei slujbe si a unei noi identitati“. Din dorinta comunitati ar­mene californiene, care visa sa pastreze in­tacta mostenirea si identitatea nationala pre­cum si sa creeze o punte intre ei si ceilalti armeni de dincolo de ocean s-a nascut, asa cum era si firesc, ziarul Asbarez. Cinci ani de zile, din 1908, Asbarez-ul a aparut tiparit manual (cu litere culese de mina pe placa de tiparit). Ca o coincidenta, in aceeasi luna in care primul numar al Asbarez-ului a aparut, noua comunitate armeana californiana a fost binecuvintata cu nasterea unui baietel care a fost botezat William Saroyan. Ca si ziarul Asbarez, Saroyan s-a nascut in cartie­rul armenesc in vecinatatea bisericii apos­to­lice armene din caramida rosie „Sfinta Treime“ si ambii au devenit o voce care a creat o noua dimensiune culturala si a pastrat  traditiile armenesti din Diaspora. De la inceputurile aparitiei sale Asbarez a fost tiparit in alb negru iar astazi este disponibil si pe In­ternet continind articole si reportaje de la am­bele razboaie mondiale, la crize sociale si politice si pina la probleme coti­diene. De la Genocidul Armean, la Prima Republica In­dependenta, de la viata RSS Ar­mene pina la recucerirea independetei noii republici si la noua miscare a Diasporei, ziarul a furnizat stiri „fierbinti“ lunare, bi­lunare si astazi cotidiene. Intr-un articol care sarbatorea a zecea aniversare a ziarului unul dintre pa­rintii fondatori ai ziarului, Abraham Seklemian, scria ca impreuna cu Hovaness Kabadayan, Aslan Aslanian, Avedis Tufenk­jian, Ardasat Setrakian, Bedros Hagopian si Levon Hago­pian s-au intilnit si au discutat necesitatea aparitiei unui ziar saptaminal armenesc in Fresno. Oare si-ar fi imaginat ei cum a evo­luat publicatia lor astazi? Toti au cazut de acord ca un ziar era necesar pentru o co­munitate pe zi ce trece mai infloritoare si in crestere pentru a servi intereselor armenilor noi sositi. Asa s-a nascut Asbarez. Alegerea titlului publicatiei nu a fost usoara, fiecare avea o alta idee pentru numele zia­rului. S-a propus Arevmoudk, Arev, Asbarez, Djhair, Aztag, Argos, Shepor. Pina la urma numele a fost trase, la loterie, pe mici bu­catele de hirtie. Rezultatul – Asbarez – Arena. Curind ziarul a devenit o adevarata arena a acti­vitatii armenesti din Fresno. Ziarul avea in timpul perioadei interbelice patru redactori, dar nici unul nu era bine platit. Ziarul intra treptat intr-o perioada de regresie financiara. Intre timp alte noi ziare infiintate cum ar fi ziarul Mushag a lui Levon Lulejian si-a in­cetat aparitia iar zia­rul Kaghakatzy a fost reinfiintat sub de­numirea de Nor Or. Nu se cistigau bani din aceste publicatii, publici­tatea era aproape inexistenta noroc ca Parti­dul Dasnaktagan (FRA) ii subventiona. Treptat tirajul a cres­cut de la 1200 pina la mai multe mii dis­tribuite in Diaspora, in Rusia, Japo­nia, Chi­na, Africa, Egipt. A fost o perioada de sacrificiu dar si de satisfactii.

Cind a ajuns in 1956 in Fresno, Edward Magardician dupa ce a parasit Siria, nici nu visa vreodata ca avea sa lucreze la As­barez. A treia zi dupa sosirea sa un prieten de fa­milie i-a facut cunostinta cu Andre Amou­rian (ce semna sub preudonimul Andre Der Ohanian). Acesta l-a intrebat daca are ne­voie de un serviciu. Norocul lui a fost ca cu o zi inainte fostul redactor Ardases Ghu­gasian ceruse o marire de salariul de cinci dolari care i-a fost refuzata. Cit despre noua sa activitate in redactie Edward Magardi­cian isi aminteste: „Cum intrai in holul blocului Ventura in dreapta se afla biroul secretariatului unde lucra Nvart Ku­yumjian. Ea era secretara, vis-à-vis se afla biroul redactorilor. Acolo in acea incapere mare se aflau si toate masinile de linotipie“. Magar­dician si colegii sai au inhalat ani in sir substante toxice provenind din procesul ti­pografic. Verile toride din California isi spuneau cuvintul iar redactorii si tipografii sufereau cumplit din cauza caldurii. Exista si o alta sala botezata Asbarez Club care se inchidea cu o usa masiva si care separa tipo­grafia de biroul redactorului sef. Cind redac­torul sef primea oaspeti de vaza precum Soghomon Tehlirian, William Saroyan sau diversi donatori li se aducea acolo cafeaua. Foarte multi colaboratori nu isi aduceau ar­ticolele la timp si de aceea deseori trebuia apelat la articole de rezerva pe care le adu­ceau amatori redactiei (armeni care doreau sa se implice si sa scrie in Asbarez). Printre altele in  Asbarez se gaseau anunturi despre nasteri si inmormintari, nunti, serbari sco­lare si religioase ale comunitatii din Fresno. Scurte stiri erau aranjate pe coloane, despre cultura, mesajele FRA, precum si stiri poli­tice. Ziarul desigur si-a schimbat forma cu fiecare echipa de redactori care a preluat stafeta. Noul redactor Armenag Melikian, ce semna sub pseudonimul Melik Shah, a schimbat semnificativ linia editoriala a zia­rului (avind in vedere ca acesta era si unul dintre liderii Partidului Dasnac). Ziarul a urmat o trasatura a condeiului care se adresa tuturor cititorilor, fara dificultati lingvistice sau de alta natura. Magardician isi amin­tes­te cum ca Shah asculta stirile locale, re­gionale si nationale de interes general si apoi le traducea imediat in ziar in armeana: „Melik Shah este una din cele mai timide persoane pe care le cunosc cu un fantastic simt al umorului, muncea foarte mult. Odata ce isi termina de scris editorialul era o sar­batoare pentru el. Spre deosebire de fostul redactor sef Amourian care statea jos si isi scria editorialele in 15-20 de minute, lui Shah ii lua foarte mult timp sa scrie unul. Cind il termina Shah mergea la Club si cumpara bere pentru toata lumea pentru a celebra“.

In 1970, cind numarul emigrantilor ar­meni a crescut semnificativ in California de Sud s-a creat de asemenea si necesitatea aparitiei unui ziar local. Intr-o adunare ge­nerala din Los Angeles a Dasnacilor (FRA) au hotarit ca redactia Asbarez sa se mute in sudul Californiei. Acelasi Magardician isi aminteste: „Noi sintem o organizatie poli­ti­ca, balanta puterilor s-a mutat la Los An­geles, din cauza numarului membrilor orga­nizatiei noastre. A fost unul din cele mai triste momente pentru comunitatea armeana din Fresno sa vada ca Asbarez-ul s-a mutat la Los Angeles. In acele momente ziarul o ducea atit de rau financiar incit pentru noi, redactia a fost o adevarata binecuvintare sa ne mutam la Los Angeles. Era timpul potri­vit sa o facem. In Los Angeles abia se dezvolta o viata comunitara infloritoare in timp ce in Fresno existau deja activitati comunitare stabile cu traditie. Cind merg astazi la intru­nirile comunitatii si vad cum au evoluat lucrurile sint uimit. De la un buget de 19 mii de dolari acum avem milioane. Nu trece zi sa nu citesc cuvint cu cuvint Asbarez-ul amintindu-mi ce a fost si ce este. Ii admir foate mult pe cei tineri din organizatia noastra, pe cei din redactie si imi amintesc cu drag de cei din generatia mea, care doreau sa le dea responsabilitati. Erau foarte fericiti cum cei tineri se implica cu entuziasm. Ei cre­deau in tineri.“ Magardician spune ca ve­chea generatie i-a incurajat intotdeauna pe cei tineri in toate modurile considerate de catre ei oportune. Astfel ziarul Asbarez a devenit pentru toti armenii din Statele Unite nu nu­mai o sursa de informare ci si un centru de socializare si de pastrare a identitatii natio­nale. Si ei se mindresc! Si cu un ziar, cu Asbarez.
Articol semnat de
Paul Chaderjian

Scriind aceste rinduri, ca simplu redac­tor al acestei publicatii armenesti din Ro­m`nia nu pot sa nu ma gindesc cum ar fi ca de exemplu sa scriu un articol la aniversarea de 100 de ani a Ararat-ului sau la aniver­sarea Nor-Ghiank-ului in 2050. Avem si noi destule povesti de spus (ma gindesc acum numai la dl. Andranic Andonian, foarte drag sufletului meu) si desigur sint foarte multi cei care ne pot ajuta sa facem si noi un de­mers in acest sens cu publicatiile noastre, acum sau atunci cind va fi vremea.
Pina atunci ne alaturam si noi Diasporei si uram Asbarez-ului La Multi Ani sau cit mai multe numere in Arena!

Sursa: Aici

ZIARUL ASBAREZ - 100 DE ANI DE EXISTENTA

traducere si adaptare de Eduard ANTONIAN