Contact
Documentarul Strunga a fost prezentat la Festivalul de Film "Golden Apricot" Erevan 2007 si nominalizat la "Best Documentary Film" – Festivalul AFFMA desfasurat la Hollywood 2007.
Ne puteti contacta
la adresa:
ziar.ararat@gmail.com

Marquee
Periodic al
Uniunii Armenilor
din Romania

Contact
AL TREILEA PRESEDINTE PROMITE
PRIMUL TINE PUMNUL RIDICAT
de  Vartan MARTAIAN
"Sint constient de faptul ca mi-am asu­mat o raspundere uriasa, stiu ca voi fi omul pe care il veti considera raspunzator pentru toate. Va garantez ca nu ma voi eschiva de aceasta raspundere. Sint constient de masu­ra acestei responsabilitati acum, asa cum voi fi si in urmatorii cinci ani, in fiecare zi. Voi purta cu cinste responsabilitatea de a fi presedintele tuturor cetatenilor Republicii Armenia“, spunea Serj Sarksian pe 9 aprilie, imediat dupa depunerea juramintului si a preluarii noii sale functii. Intentia declarata a lui Sarksian de a fi "presedintele tuturor cetatenilor" tarii suna ca o noutate in poli­tica interna armeneasca. Nici Levon Ter-Petrosian, in 1996, si nici Robert Kocearian, in 2003, nu au rostit asemenea cuvinte in momentele foarte tensionate de dupa reale­gerea lor ca presedinti, momente in care societatea era poate la fel de dezbinata si de polarizata ca astazi. "O parte a poporului a sustinut alti candidati, iar acum eu ma adre­sez acelor oameni. Aveati dreptul sa nu vo­tati pentru mine, dar eu nu am dreptul sa nu fiu presedintele vostru. Nu trebuie sa ne dezbinam, nu trebuie sa deschidem falii in­tre o parte si alta a poporului nostru", lan­seaza Sarksian catre contestatarii sai pe care ii invita sa darime "zidul neintelegerii" din societate.
Presedinte al tuturor cetatenilor, chiar si al celor circa o suta de arestati in urma in­fruntarilor singeroase din 1-2 martie? Atunci s-a vazut ca societatea armeneasca este braz­data nu numai de ziduri ale neintelegerii, dar si de ziduri ale urii. Ura care a mai facut inca doi morti, ridicind numarul victimelor la zece. Pe 11 aprilie, la numai o ora dife­renta unul de celalalt, mor in spital un po­litist de 19 ani si un civil rezident in pro­vincia Ararat. Primul in urma unei rani de glont! Asadar nu era manipulare a puterii si nu era gluma atunci cind presedintele Kocea­rian spunea ca nu pot fi tolerate atacurile cu arme de foc impotriva politiei. Arestarile se pare ca nu au incetat nici astazi, mai sint urmariti care se ascund. Unii au fost elibe­rati, dar pusi sub acuzare si isi asteapta procesele. Doar Levon Ter-Petrosian este liber si numai ca persoana, dar si ca insti­gator: purtatorul sau de cuvint ameninta ca manifestatiile ar putea fi reluate in iunie, in ciuda interdictiei oficiale.
Suficient de liber ca sa-si convoace in ziua de 3 mai un "congres" (numit "Miscarea de redes­teptare nationala") al taberei politice pe care o conduce. Unde? Chiar in sala de conferinte a... guvernului! Unde, in fata a partizanilor sai, propune crearea unei miscari unite a opozitiei, "Congresul National Ar­mean", care sa se transforme apoi in partid. Pe de alta parte, Levon Ter-Petrosian nu se arata dispus sa dia­logheze cu puterea pina cind nu sint eliberati toti "detinutii politici". Eli­berare ceruta si de Adunarea Parla­mentara a Consiliului Europei (APCE) care, pe 17 aprilie, adopta o rezo­lutie amenintatoare: in termen de trei luni Armenia trebuie sa-i eli­bereze pe toti cei arestati pe motive politice, sa ridice interdictiile im­puse manifestatiilor antiguverna­men­tale, sa permita o ancheta indepen­denta cu privire la violentele din 1-2 martie, altfel risca excluderea din Consiliul Europei (cu iz anecdotic doar: iata cum ar putea deveni Azer­baidjanul o tara mai europeana decit Ar­menia!). Dar oare sint "politici", sau pur si simplu infractori? Fo­losirea - confirmata a - armelor de foc arata ca intentiile partiza­nilor lui Levon Ter-Pe­trosian nu erau chiar atit de "dezintere­sa­te", doar pentru binele ta­rii, asa cum declarau. Revolutiile armate (fa­ra "catifea), rasturna­rile violente ale re­gimurilor dictatoriale nu sint o noutate. Dar se afla oare Armenia intr-o dictatura care sa justifice orice ac­tiune, cu orice pret, pentru inlaturarea re­gimului? Nicidecum! Da, o putere intr-ade­var corupta, dar nu mai mult decit cea de la Chisinau, Moscova, Kiev, Tbilisi sau Baku. Care ar fi fost inlocuita - eventual - de Levon Ter-Petrosian cu una la fel de corupta. Ca doar nu ar fi fost pentru prima oara. Usor de cerut eliberarea "detinutilor politici". Cel care sparge capete si trage cu arma mai este "politic"? Revendicarea nu se stie cit de "politica", dar evident prea putin matura "nu ii mai vrem pe astia" nu poate justifica provocarea infruntarilor ci­vile, mai ales in Armenia pindita de uriasul pericol extern. Iar instigatorul este cel putin la fel de vinovat ca si cel care apasa pe tragaci. "Crima este crima, nu este politica", spunea Margaret Tatcher confruntata cu greva foamei declansata in inchisori de pri­zonierii republicani (irlandezi) care reven­dicau un statut „politic" pentru incarcerarea lor. Si i-a lasat sa moara de foame, desi re­vendicarile nord-irlandezilor erau (si sint) intr-adevar nu numai politice, dar si natio­nale.
Revenind la primul discurs public al lui Levon Ter-Petrosian de dupa 1 martie, primul presedinte da si semne (aparente) de ratiune: desi sustine in continuare ca sin­gurul mod de detensionare a societati arme­nesti este organizarea de alegeri preziden­tiale si parlamentare anticipate, Ter-Petro­sian spune ca trebuie evitat orice soc politic intern, intrucit Azerbaidjanul ar profita de instabilitatea interna din Armenia. Potrivit lui Ter-Petrosian, Azerbaidjanul trebuie sa stie ca, in cazul reluarii ostilitatilor, se va izbi de rezistenta poporului armean. Levon Ter-Petrosian asigura ca, in
cazul reizbuc­nirii razboiului, va insista ca partizanii sai sa renunte la lupta politica si sa se dedice apararii patriei. Da, dar cu ce moral? Cu ce motivatie? De ce? Ca sa ii apere pe "ban­ditii" din Karabagh, tocmai pe cei de care Levon Ter-Petrosian promitea ca va curata tara? Si de plecarea carora depinde chipurile prosperitatea Armeniei? Oare nu e mai simpla, rapida si concreta livrarea Karaba­ghului pe tava? Levon Ter-Petrosian sustine ca el va salva tara curatind-o de karabaghti. Atunci de ce ar mai trebui ca sustinatorii sai sa apere Karabaghul? Probabil ca sa aiba unde sa se intoarca karabaghti-i. Mai poate face apel Levon Ter-Petrosian la apararea "patriei", dupa ce unul din caii de bataie ai campaniei sale electorale a fost tocmai divizarea armenilor in sustinatori ai sai si „scursori“, in armeni si karabaghti? Dupa ce atita aversiunea fata de karabaghti, cit de sincer si credibil mai poate fi apelul lui Levon Ter-Petrosian la apararea "patriei"? Care "patrie"? Kara­baghul? Suna mai de­graba a demagogie.

In ciuda interdic­tiei, opozitia din ju­rul lui Levon Ter-Petrosian se folo­ses­te de portite admi­nistrative pentru a-si face simtita prezenta pe strazile Ereva­nu­lui. Pe 19 aprilie are loc prima manifes­tatie autorizata de dupa 1 martie, mani­festatie organizata de... Women for peace, la care sutele de participanti adunati intr-un parc public din Erevan - inclusiv sotiile opozantilor arestati sau cautati de politie - cer eliberarea "politicilor".
In acest context tensionat - atit intern, cit si extern: probabilitatea reizbucnirii raz­boiului cu Azerbaidjanul, amenintarea poli­tica a APCE -, al treilea presedinte al Ar­meniei independente se arata gata sa faca totul pentru cicatrizarea ranilor lasate de evenimentele din 1-2 martie. "Desi aceasta campanie electorala a fost dura si nu lipsita de jigniri, doresc sa ii felicit pentru lupta pe opozantii mei, multumirile mele adresindu-li-se in mod deosebit acelora care si-au acceptat infringerea cu demnitate, acelora care au strins mina intinsa pentru cooperare, acceptind propunerea sa dezvoltam impreu­na Republica Armenia", spune presedintele Sarksian care promite mari schimbari si reforme, fiecare cetatean trebuind sa fie gata sa se implice in transformarea tarii. Serj Sarksian: "Vom construi acea Armenie care sa ii uneasca pe toti armenii, o Armenie care va fi patria tuturor armenilor". Presedintele promite sa-si indrepte eforurile catre "reali­zarea telurilor intregii natiuni, intarirea lega­turilor intre generatii, aducerea la un numi­tor comun a intereselor grupouri sociale", catre "problemele minoritatilor nationale si ale conservarii identitatii armenesti", obiec­tive pe care spera sa le atinga prin coope­rarea cu toate fortele politice.
Sarksian nu se fereste sa vorbeasca di­rect nici despre evenimentele din 1-2 mar­tie: "Aceasta ceremonie [de depunere a juramintului] are loc la circa o luna dupa evenimentele regretabile care au lasat rani inca proaspete. Aceste rani ne-au provocat tuturor durere si amaraciune. Astazi va in­demn sa priviti inainte, sa gasim impreuna calea refacerii si a solidarizarii, calea Arme­niei de miine. Sint convins ca nu vom putea avea succese reale si palpabile pe viitor daca nu vom invata asa cum trebuie
lectiile trecutului. Cele intimplate trebuie sa fie o lectie de chibzuinta si vigilenta pentru noi toti, trebuie sa ne determine sa muncim cu de doua ori mai multa energie si daruire".

Desi destul de vagi, cuvintele lui Sark­sian suna generos si exprima - probabil - o intentie reala de reformare a tarii. Ca doar, in lipsa intentiei reale, unde ar duce ase­me­nea promisiuni daca nu la grabirea propriei discreditari? Iar de inteligenta si echilibrul noului presedinte nu avem pina acum nici un motiv sa ne indoim. Si nici de patrio­tismul sau sau de sinceritatea bunelor sale intentii declarate. Chiar daca e mai mult sau mai putin parte a relatiilor de clan care domina puterea de la Erevan - dupa cum il acuza Levon Ter-Petrosian. Relatii de clan care - sa nu ne amagim! - guverneaza in­treaga societate armeneasca. Din familie si pina la guvernare. Inclusiv in opozitie.