CONEXIUNILE  JURIDICE  DINTRE  TRATATELE  DE
LA  SÈVRES  SI  LAUSANNE

La 24 iulie 1923 s-a incheiat tratatul de la Lausanne. Prin acest tratat, in esenta, Kemal Atatürk a facut ceea ce, dupa mai multi ani, urma sa faca Adolf Hitler [1]: a revizuit unele rezultate ale Primului Razboi Mondial. Cu toate acestea importanta tratatului de la Lausanne este supraestimata; el nu a mo­dificat, chiar si in privinta Turciei, toate re­zultatele Primului Razboi Mondial, ci acest tratat de la Lausanne, impreuna cu unele tari semnatare a supus revizuirii doar o serie de statuari ale tratatului de la Sèvres.
Desi Republica Armenia nu a fost parte la tratatul de la Lausanne, si acest document nu priveste tara noastra, cu toate acestea, el este strîns legat de poporul armean. Prin urmare vom analiza tratatul de la Lausanne din punctul de vedere al dreptului inter­national si intercorelarile sale juridice cu tratatul de la Sèvres.

Din punct de vedere juridic, tratatul de la Sèvres si tratatul de la Lausanne sint doua documente diferite nu doar prin prisma participantilor si a cuprinsului problemelor. Aceasta este de cea mai mare impor­tan­ta, intrucit, in timp ce in esenta si ca scop, tratatul de la Sèvres se refera la Primul Raz­boi Mon­dial, tratatul de la Lausanne se refera la ac­tiunile militare ce au avut loc in anii 1919-1923.
Astfel, daca scopul primordial al trata­tului de la Sèvres era incheierea razboiului, pe de o parte, dintre principalele puteri alia­te[2] (Principal Allied Powers)² si a pute­rilor aliate[3] (Allied Powers), iar pe de alta parte Turcia, si avea ca scop terminarea raz­boiului in mod oficial, si inlocuirea acestei stari cu o pace durabila, echitabila si stabila (by a firm, just and durable peace), scopul tratatului de la Lausanne era doar incetarea starii de beligeranta dintre Inaltele parti contractante[4] (High Contracting Parties) si Guvernul Marii Adunari Nationale a Tur­ciei (The Government of the Grand Natio­nal Assem­bly of Turkey), si nu cu guvernul Turciei, si avea deci strict doar scopul de incetare a starii de beligeranta. Din cele de mai sus este evident ca in tratatul de la Lausanne nu se vorbeste despre inlocuirea unui razboi declarat legal, cum era Primul Razboi Mon­dial, cu o pace, ci strict doar despre a pune capat starii de razboi din regiune ce exista din 1914-1915 (…to bring to a final close the state of war which existed in the East since 1914-1915). Adica, tratatul de la Lau­sanne se refera la actiunile de raz­boi ilegale ale kemalistilor de incalcare a armistitiului de la Mudros (30 noiembrie 1918) cu scopul de a le pune capat. Aceasta reiese din chiar primul articol al tratatului de la Lau­sanne care vorbeste nu despre instau­rarea pacii, ci restabilirea ei (…the state of peace will be definitely re-established[5]).

Aici este necesar sa fie subliniat ca drep­tul international diferentiaza strict notiunile de razboi (war) si stare de razboi (state of war). Numai statele autonome au dreptul de a purta razboaie, in cazul celorlalte conflicte armate (armed conflict) acestea se caracteri­zeaza prin stare de razboi[6]. In tratatul de la Lausanne inaltele parti contractante au ex­primat cu claritate vointa lor politica fata de kemalisti. Lor nu li s-a acordat statutul de reprezentanti legali ai unui stat ci doar statu­tul de parte beligeranta (recognition of beligerancy).

E cu totul alta problema faptul ca trata­tul de la Lausanne a supus revizuirii stipu­lari referitoare la tarile direct sau indirect participante la operatiunile militare din anii 1919-1922, la care s-a referit si tratatul de la Sèvres. Dreptul international nu se opune incheierii unui nou tratat cu modificarea stipularilor unui tratat anterior sau modi­fi­carea unui tratat multilateral (modification) in numele a doua sau mai multor parti par­ticipante la tratat. Insa aceasta este echiva­lent cu a spune ca noul tratat, ca orice alt tratat, poate sa se refere numai la participan­tii la aceste modificari[7], iar noile modifi­cari ale tratatului pot sa se refere doar la participantii la acestea si nu pot avea vre-o influenta asupra drepturilor si obligatiilor altor tari[8].
Astfel, Republica Armena fiind inva­da­ta, nu a participat la reuniunea de la Lausanne si nu a iscalit tratatul de la Lausanne. Ca atare acest tratat nu creeaza nici o obligatie pentru Republica Armenia. Functioneaza principiul de drept international Res inter alios acta (lat. nu esti parte, nu ai obligatii).

Celalalt aspect, asupra caruia socotim ca trebuie sa ne referim este confuzia conform careia tratatul de la Lausanne chipurile a anulat tratatul de la Sèvres. Acesta este un punct de vedere care nu rezista la critica si totodata este nefondat. Conventia de la Viena asupra tratatelor (Vienna Convention on the Law of Treaties, 1969) in care se reafirma procedura care este in vigoare de secole in relatiile internationale, este foarte clara pri­vitor la incetarea sau sistarea tratatelor. In special, punctul 2 din articolul 59 a susmen­tionatei Conventii stabileste fara echivoc: "Actiunea tratatului incheiat anterior se considera ca a incetat numai in cazul in care aceasta reiese cu evidenta dintr-un tratat incheiat ulterior, sau este certificata intr-un alt mod, ca aceasta a fost intentia partilor" (the earlier treaty shall be consided as only suspended in operation if it later treaty or is otherwise established that such was inten­tion of the parties).

Din tratatul de la Lausanne nu numai ca nu reiese cu evidenta ca partile aveau in vedere sa declare nul tratatul de la Sèvres ci in tratatul de la Lausanne in general nu se pomeneste nimic despre tratatul de la Sèvres. Mai clar spus, tratatul poate fi declarat nul nu altcum decît printr-o declaratie fara echi­voc a partilor care au incheiat tratatul si, tre­buie subliniat, a tuturor partilor semna­tare[9]. Este unul din principiile esentiale ale drep­tului international ca nici un stat nu poate fi exonerat de obligatiile ce decurg din tratat si nici nu poate schimba ulterior pre­vederile acestuia, atîta vreme cît nu are acor­dul expres a celorlalte parti contractante. [10].

Sa prezentam un exemplu simplu, dar elocvent. Prin tratatul de la München (1938) Zona Sudeta, (Sudetenland) a trecut de la Ce­hoslovacia la Germania. Dupa cel de al Doi­lea Razboi Mondial aceasta zona a fost restituita Cehoslovaciei. Insa, cu toate tra­tatele si acor­durile numeroase incheiate de Germa­nia, tratatul de la München nu a fost de­nuntat si prin urmare el ramînea in vi­goare. Abia in 1973, in decembrie, Ger­mania de Vest, ca urmasa juridica a celui de al trei­lea Reich, a incheiat un tratat cu Cehoslo­vacia prin care partile au declarat nul tra­tatul incheiat de ele in 1938 [11].

Desi cu privire la tratatul de la Sèvres nu putem afirma ca este in vigoare, intrucît procedura de ratificare nu a fost incheiata, si el de la bun inceput nu a intrat in vigoare, cu toate acestea este eronata afirmatia cum ca Lausanne a anulat Sèvres. Lausanne nu o pu­tea face deoarece acest tratat atît prin na­tura sa cît si prin cercul semnatarilor sai era in mod esential diferit de tratatul de la Sèvres. Adica, in prezent, tratatul de la Sèvres este un document autentic de drept international care a fost negociat, semnat, conform proce­durii legale, dar nu a intrat in vigoare (valid but not in force). Daca ne imaginam imposi­bilul, sa zicem ca toate tarile semnatare ale tratatului de la Sèvres l-ar ratifica, atunci el ar intra legal in vigoare.
Aici este necesar sa accentuam caracterul imperfect al tratatului de la Sèvres (unper­fected treaty), cum sint denumite tratatele neratificate, si ca el nu incalca drepturile Re­publicii Armenia, intrucît obligatiile Tur­ciei fata de Republica Armenia decurg nu din tratatul de la Sèvres ci din decizia ju­ridica decurgînd subsidiar din tratatul de la Sèvres a Presedintelui Statelor Unite a Ame­ricii, Woodrow Wilson (22 noiembrie 1920)[12].

Desi in tratatul de la Lausanne nu exista nici o referire la Armenia si armeni, totusi el ne priveste sub doua aspecte. Tratatul de la Lausanne, in partea a treia a sa, in intre­gime, (articolele 37-45) se refera la mino­ritatile ne-musulmane din Turcia. Totodata articolelor ce se refera la minoritati li s-a dat putere de lege fundamentala (fundamental law), adica acestea trebuie sa ramîna intacte si nemodificate. De acest lucru se ocupa un articol special la care vom reveni ulterior.

Al doilea demers al Armeniei legat de tratatul de la Lausanne se refera la preve­derea care se ocupa de formularea juridica privind teritoriul republicii ce urma a fi creata in Turcia. Prima propozitie din arti­colul 16 a tratatului de la Lausanne pro­clama: "De aici inainte Turcia renunta la titlurile privind toate teritoriile si insulele si la toate drepturile privitoare la acestea, care se gasesc in afara hartii trasate din prezentul tratat, cu exceptia acelora in privinta carora prin acest tratat i s-a recunoscut autonomia. Viitorul acestor teritorii si insule se rezolva sau va fi rezolvat de partile interesate“ (Turkey hereby renounces all rights and title whatsoever over or respecting the territo­ries situated outside the frontiers laid down in the present treaty and the islands other than those over which her sovereignity is recognized by the said treaty, the future of these territories and islands being settled or to be settled by the parties concerned).

Intrucît tratatul de la Lausanne preciza granitele Turciei, cu Bulgaria (articolul 2.1) Grecia (articolul 2.2), Siria (articolul 3.1) si Irakul (articolul 3.2), rezulta ca drepturile si titlurile turcesti, conform tratatului de la Lausanne, sint recunoscute doar asupra teri­toriilor ce cad inlauntrul acestor limite. In afara granitei irano-turcesti, singura fron­tiera la care nu s-a referit tratatul de la Lausanne este frontiera armeano-turca. Cauza se datoreaza faptului ca aceasta (granita) fusese deja decisa odata pentru totdeauna de decizia irefutabila si juridic executorie a Pre­sedin­telui SUA, Woodrow Wilson (22 no­iembrie 1920). Deoarece teritoriile devenite aparti­na­toare de Armenia, ce-i reveneau prin forta unei decizii de drept, nu sint mentio­nate ul­terior (29 noiembrie 1923) ca fiind in inte­riorul granitelor Republicii Turcia, pe cale de consecinta la Lausanne, delegatia care re­prezenta acolo Turcia, prin articolul 16 [13], a renuntat la titlurile sale si la drep­turile aferente acestora. Cel de-al doilea aliniat din articolul 16 al tratatului de la Lausanne re­afirma aceasta realitate: "Prevederile pre­zen­tului articol nu prejudiciaza nici un aranja­ment special care rezulta din relatiile de buna vecinatate care au fost sau vor fi in­che­iate dintre Turcia si orice tara limitrofa" (The provisions of the prezent Article do not prejudice any special arrangements arising from neighbourly relations which have been or may be concluded between Turkey and any other limitrophe countries).

Trebuie sa atragem atentia asupra unei imprejurari importante, si anume faptul ca articolul 16 aliniatul 2, reafirma acea reali­tate conform careia referirea se face nu la precizarea frontierelor prin tratat sau acord ci prin "aranjamente speciale" (special arran­gements), printre care se numara si decizia juridica (Arbitral Award).
In acest fel, tratatul de la Lausanne prin articolul 16, a restabilit renuntarea Turciei, prevazuta in articolul 90 din tratatul de la Sèvres la toate acele teritorii care prin deci­zia de arbitraj a lui Woodrow Wilson au fost transferate Republicii Armenia.

Rezumînd cele expuse mai sus, se pot trage urmatoarele concluzii:

-Tratatele de la Sèvres si Lausanne sint doua documente juridice diferite.
-Tratatul de la Lausanne nu era indrep­tatit sa declare nul tratatul de la Sèvres si nici nu a facut-o.
-Tratatul de la Lausanne, printr-o lege fundamentala, a intarit drepturile minori­tatilor ne-musulmane.
-Tratatul de la Lausanne a reafirmat renuntarea Turciei la drepturile si titlurile privind teritoriile transferate Republicii Ar­menia prin decizia de arbitraj.

Traducere din limba armeana
de Arpiar Sahaghian

REFERINTE:
[1] Hudson G.F., Turkey, Greece and the Eastern Mediteranean, Oxford, 1939, p.16.
[2] Imperiul Britanic, Franta, Italia si Japonia;
[3] Armenia, Belgia, Grecia, Polonia, Por­tugalia, Rom`nia, statul Sirbo-Croato-Slo­ven, Cehoslovacia si Hegiazul (in pre­zent Arabia Saudita care nu a semnat tratatul)
[4] Imperiul Britanic, Franta, Italia, Ja­po­nia, Rom`nia, statul Sirbo-Croato-Slo­ven (nu a semnat tratatul)
[5] Armed Conflict, in Encyclopedia of Public International Law, v.I, Amsterdam, 1992, p.250.
[6] Con­ventia de la Viena (1969), Arti­colul 34: „A treaty does not create either obli­gations or rights for a third State without its consent“
[7] Con­ventia de la Viena (1969) Arti­colul 41: „Two or more of the parties to a multila­teral treaty may conclude an agree­ment to modify the treaty as between themselves alone if: (b) the modifiation in question is not prohibited by the treaty and: (b) (i) does not affect the enjoyment by the other parties of their rights under the treaty or the per­formance of their obligations“
[8] Vezi punctul 1, art. 59 din Con­ventia de la Viena (1969)
[9] McNair (Lord), Law of Treaties, Oxford, 1961, p.230.
[10] Paul K.Huth, Standing Your Ground, Territorial Disputes and International Law: Constitutional Functions. Vanderbilt Uni­ver­sity, School of Law, Vanderbilt Journal of Transnational Law, Volume 35, Issue 3, 2002, pp.729.
[11] Despre situatia juridica a tratatelor neratificate vezi mai in detaliu in: W. Mi­chael Reisman, Unratified treaties and Other Unperfected Acts in International Law; constitutional Functions. Vanderbilt Uni­versity, School of Law, Vanderbilt Journal of Transnational Law, Volume 35, Issue 3, 2002, pp.729.
[12] Despre Decizia de Arbitraj a pre­sedintelui Woodrow Wilson vezi mai in detaliu in Decizia de arbitraj a lui Woodrow Wilson privind frontiera dintre Turcia si Armenia, „AZG“, 28 decembrie, 2006, p.3, si Constitutia SUA, „Chestiunea Armeana si decizia de arbitraj a lui Woodrow Wilson“ AZG, 28 februarie 2007, p.5.
[13] Printr-o coincidenta curioasa, in tr­a­­tatele internationale, articolele privind che­stiunea armeana, atit primul (vezi tratatul de la San-Stefano, 3 martie 1878) cit si ultimul (vezi tratatul de la Lausanne, 24 iulie 1923) poarta acelasi numar de ordine: 16.


¹ Fost ambasador al Republicii Armenia in Canada, si mai inainte fost consul la Ambasada Republicii Armenia din Bucu­resti.
² Aici si in continuare, citatele din pa­ran­teze sint in engleza in articolul original.

ARA  PAPIAN¹:

De cite ori, la o ceasca de cafea nu am auzit cite un domn "avizat" afirmind  doct cum ca tratatul de la Sèvres a fost anulat de tratatul de la Lausanne. Lipsa lui de informare  este consecinta faptului ca nimeni nu s-a preocupat sa ofere cititorului un volum de istorie recenta a armenilor, poate mai utila decit traditionalele "de la inceputuri pina astazi".

Iata insa ca dl. Ara Papian, fost consul al Ambasadei Armeniei la Bucuresti, iar mai apoi Amba­sador in Canada, vine cu competenta sa de specialist in materie sa aduca lumina in aceasta problema.

Socotim util sa punem la dispozitia cititorului acest articol de referinta in care sunt analizate cu obiectivitate toate aspectele legate de cele doua tratate.

Cititorul va vedea ca decizia de arbitraj a Presedintelui SUA  (22 noiembrie 1920) mai este in vigoare dar isi va aduce aminte, poate, de butada napoleoniana care spune ca tratatele sunt facute pentru a nu fi respectate…

A. Sahag