Ararat Newspaper. Publisher: Romanian Armenians' Union

In urma cu cîtiva ani comentam în paginile Ararat-ului o selectie nuvelistica din proza lui Aghasi Aivasian, unul dintre cei mai importanti scriitori ai Armeniei contemporane (Arminus, 2002). Iata ca Editura Ararat ne ofera acum – în traducerea aceluiasi neobosit Sergiu Selian – un alt volum antologic de „proze scurte“: Mesagerul. Aflata în continuarea celei dintîi, noua selectie reprezentativa din opera prozatorului a fost realizata pe baza volumelor Tata de familie (1967), Rolul vietii (19739, Luna dudelor (1989), O îndeletnicire pe fata pamîntului (1989), Alibi (200), Patima (2003) si din diverse publicatii literare. Tot Sergiu Selian este cel care semneaza textul „în loc de prefata“, evitînd sa reia „studiul introductiv sau informatia obiectiva anterior oferita“. Nu voi reveni nici eu asupra lor (am facut-o la momentul potrivit). Din nefericire, în timp ce alcatuitorul, traducatorul, si prefatatorul editiei în limba româna facea ultima corectura înainte de tipar, a sosit trista veste ca Aghasi Aivazian (n. 1925) ne-a parasit. Faptul, dureros, este cu atît mai regretabil cu cît autorul – care se interesa de aparitia acestei traduceri – nu a apucat s-o mai vada. Mesagerul de fata a devenit astfel o editie postuma, un „mesaj“ dincolo de moarte. Ca un fel de autoportret – noteaza Sergiu Selian - „sînt inserate aici, ca un epilog al cartii, doua interviuri cu Aghazi Aivazian, aparute în presa din Armenia la o distanta în timp de zece ani. Din ele se contureaza portretul creatorului, dar si al cetateanului, precum si imaginea patriei si a natiunii acestuia, scrutate de el cu dragoste si nepartinire în doua momente semnificative: la un an de la proclamarea noii Republici Armene independente (21 septembrie 1991) si dupa un deceniu de eforturi pentru consolidarea suveranitatii prin stabilizare politica si edificare economica“. Prozele din volum sînt, într-adevar, scurte si chiar foarte scurte – peste 80 la numar, într-un cuprins consistent de circa 480 de pagini. Multe dintre ele sînt antologice. Familia negrilor (avînd în centru un „Andranic al negrilor” de la jumatatea secolului al XIX-lea) este chiar o capodopera a genului, ca si emotionanta Cu buricul netaiat. Demne de retinut sînt si bucatile Dialog între Lev Tolstoi si calul sau sau Cele doua erori de stil ale lui Knut Hamsun. Gama este, oricum, foarte bogata, de la micronuvele si „povestiri exemplare“ la schite si instantanee prozastice. Multe dintre ele au drept cadru predilect orasul Tiflis. Desigur, de la un volum la altul maniera se schimba – ar fi fost, de aceea, indicat ca fiecare text sa contina o indicatie, oricît de sumara, cu privire la volumul sau periodicul din care a fost preluat. Cititorul român ar fi avut astfel o perceptie mult mai clara asupra evolutiei scriitorului. Fiecare text din culegere are, în fapt, clou-ul, tîlcul sau (ori mai multe), diversitatea tematica si stilistica fiind cuvîntul de ordine pe ansamblu. În mod esential, Aivazian este un povestitor, sau mai bine zis un „povestas“ experimentat. De regula, nu face parada de „tehnici“ moderne (printre exceptii, savuroasa Firmele Tiflisului sau colajul dramatic cu sugestii „biblice” din Tabel), dar stie întotdeauna sa mearga direct la tinta, în miezul fierbinte al întîmplarilor, al evenimentelor semnificative desprinse din viata si istoria real-imaginara a comunitatii. Perspectiva e întotdeauna proaspata si surprinzatoare, imaginatia narativa – neobosita. Iata un „tablou armenesc“ în care fabulosul oriental se simte acasa: „În tihna galbuie, din trupurile oamenilor ieseau aburi. Domeniile celor paisprezece manastiri, cele paisprezece sate, toate la un loc alcatuind pamîntul numit Armenia, pareau sa se fi-ntins: muntele era parca mai departe ca de obicei de celalalt munte, de la manastire la manastire se lasa un spatiu urias, bratele se deschideau larg, pasii calcau apasat…“ Incursiunile în istorie (secolul al XIX-lea, perioada stalinista, epoci mai vechi sau mai noi, de la istoria antica la prezent) sînt, ca sa spun asa, specialitatea casei. Piesa-titlu, cu aer straniu de legenda, ne poarta în vremurile de început ale crestinismului si mai demult, în perioada regatului Urartu. Miza – cautarea identitatii profunde, originare a armenilor, pe o linie care duce la biografia autorului/naratorului însusi: „În 1915, într-o grota din Armenia apuseana, se ascunsese un pribeag din Erzum. El îl strigase, de departe, pe bunicul meu ranit: «Am gasit o vagauna, ne ajunge la amîndoi»“.

„În satul Sasnasen, în 1983, am înregistrat pe un casetofon amintirile batrînei Mané, în vîrsta de nouazeci de ani, scapata ca prin minune din Sasun. Din confesiunile ei înlacrimate despre satul sau si despre salvarea sa, se desprinde o fraza cunoscuta: «Avem un necaz, ne ajunge la toti!»“

„«Ce pastreaza colectivitatea noastra etnica?» – se tot întreaba ai nostri în dreapta si în stînga, pretutindeni, oportun sau inoportun, emotionati sau indiferenti, ipohondri sau zîmbitori, nemultumiti de manifestarile ridicole, uneori centrifuge ale firii lor.
«Mesagerul» – cuget eu.

«De ce esti atît de optimist fata de firea noastra, fata de viitorul nostru?» – ma întreaba unii, luîndu-ma drept un ignorant naiv.
«Mesagerul se afla în noi, enigmatic si vesnic» – meditez eu calm si convins.“

Interviurile, de o cuceritoare naturalete si sinceritate, arata un amestec asumat de „cosmopolitism si nationalism“, care-si iubeste tara fara a evita critica aspra. Consideratii patrunzatoare, nu o data incomode, vizeaza situatia armenilor în cadrul Uniunii Sovietice, statutul familiei traditionale, diaspora sau destinul Armeniei ca stat. Si o profesiune de credinta: „Am 77 de ani si vreau sa am o tara. Un om de 77 de ani, ale carui zile sînt numarate, vrea sa aiba o tara – n-am nici un alt impuls. Si o sa am o tara dupa mine“.

Nascut în Georgia, absolvent al Facultatii de Filologie la Tbilisi si a Institutului de teatru si arta plastica la Erevan, autor a numeroase volume – povestiri, eseuri si romane - Aivazian a fost tradus în peste 15 limbi, unele de circulatie internationala. Prin prezenta editie, publicul românesc are acces la o imagine literara expresiva si memorabila a spiritului armean.