Comunitate/Cultura View all

CERCETARE / Două studii despre patrimoniul armenesc din România publicate în „Revue des Études Sud-Est Européennes”
În zilele de 2-6 septembrie 2019 a avut loc la București cel de-al XII-lea Congres Internațional de Studii Sud-Est Europene la care au participat numeroase…

FOTOGRAFIA şi povestea din spatele ei – ARNO BABAJANYAN AR FI ÎMPLINIT 100 DE ANI
Această imagine îi prezintă pe doi compozitori armeni de renume – Aram Haciaturian (1903-1978) şi Arno Babajanian (1921-1983), surprinşi la una dintre întâlnirile celor…

Rezultatele studiului privind Diaspora Armeană 2019, la care a participat și comunitatea armeană din România
În anul 2019 Armenian Institute din Londra, cu sprijinul fundației „Calouste Gulbenkian”, a organizat o cercetare cu privire la Diaspora armeană, axată pe completarea anonimă…
MIHAI EMINESCU / “Trecut-au anii” în limba armeană
Trecut-au anii Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri Şi niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară Poveşti şi doine,…
RUXANDRA CESEREANU : Modelul armean (Epica epopeică a lui Franz Werfel)
Când mi-a căzut în mână, la cincizeci de ani de la traducerea în limba română, romanul în trei volume al lui Franz Werfel – Cele…
TVR 1 / Despre armeni la Emisiunea CONVIEȚUIRI ( de la ora 15:10 )
Învățăm permanent din cultura etniilor care trăiesc alături în România. Ați auzit că armenii sărbătoresc pe 6 ianuarie Crăciunul? Poporul primului stat declarat creștin, locuiesc…
NOTE DE LECTOR / Jay Winter (redactare) : America și Genocidul armean din 1915
Jay Murray Winter (n. 1945) este istoric american, profesor la Yale University, iar obiectul studiilor sale îl constituie cu preponderență Primul Război Mondial și impactul…
S-a stins din viață prof.dr. ȘTEFAN PAMBUCCIAN

Din Statele Unite ne-a parvenit o veste tristă la acest sfârșit de an. Prof. dr.…
REVISTA STEAUA / Ruxandra Cesereanu : MODELUL ARMEAN ( Epica Epopeică a lui Franz Werfel )

Revista de cultură STEAUA care apare la Cluj sub egida Uniunii Scriitorilor din România publică în…
Donație pentru Armenia din partea doctorului Mircea Ghemigian

Doctorul Mircea Ghemigian a anunțat că donează suma de 5000 lei, aferentă Premiului Uniunii Armenilor…
BILANȚ / REZULTATELE UNIUNII ARMENILOR DIN ROMÂNIA LA ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 2020

În urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, Uniunea Armenilor din România a obținut 3820…
FONDUL ARMENIA /

CONFRUNTĂRILE ARMATE S-AU OPRIT DAR URGENȚA ȘI AMPLOAREA AJUTORULUI ESTE FOARTE MARE Reprezentanța din România…
FOTOGRAFIA şi povestea din spatele ei – SUB VRAJA LUI ARAM HACIATURIAN

Fotografia pe care v-o prezint astăzi este încărcată de amintirea marelui compozitor ARAM HACIATURIAN…
TVR 1 / Astăzi la „Conviețuiri” în direct cu deputatul Varujan Pambuccian

Duminică, pe 6 decembrie, au avut loc alegeri parlamentare. În cadrul emisiunii de azi de…
Mesaj din partea lui VARUJAN PAMBUCCIAN,

ales deputat pentru un nou mandat, din partea Uniunii Armenilor din România Vă mulțumesc mult…
NOTE DE LECTOR / Hilmar Kaiser : La răspântiile Der Zorului

Hilmar Kaiser (n. 1962) este istoric german rezident în Ankara (Turcia). Interesul pentru istoria otomană…