Mihai Stepan Cazazian

ANUNȚ

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

ANUNȚ

 INSTITUTUL TEOLOGIC „KEVORKIAN”

AL BISERICII SFÂNTULUI SCAUN DE LA ETCMIADZIN

 Înscrierile în anul școlar 2011-2012

 

Prin prezenta, aducem la cunoștința tuturor enoriașilor noștri că Institutul Teologic Kevorkian, al Sfântului Scaun de la Etchmiadzin, își deschide porțile pentru o nouă generație de studenți.

 

Îi rugăm pe enoriașii noștri, care doresc să se înscrie la cursurile Institutului Teologic, să ne contacteze pe adresa de email arhiepiscopie@armeni.ro

Menționăm că vârstele candidaților pentru clasele de preoți sunt cuprinse între 17 și 40 de ani, iar durata acestor cursuri, excluzând anul de limbă, este de trei de ani.

Candidații pentru cursurile integrale ale Institutului trebuie să aibă vârste cuprinse între 14 și 25 de ani. Aceste cursuri durează patru ani, excluzând anul de limbă.

De asemenea, menționăm că tinerii candidați din diaspora nu vor susține examen de admitere iar dosarele se pot depune prin intermediul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România până la data de 20 august anul curent.

Actele ce trebuie depuse la dosar:

  1. Cerere de admitere
  2. Certificat de absolvire a școlii generale, a liceului sau a unui institut de învătământ superior (în funcție de vârsta candidatului),
  3. Recomandare din partea directorului ultimei forme de învățământ absolvite,
  4. Certificat medical,
  5. Două fotografii 3 X 4
  6. Copii după actul de identitate, C. I. și pașaport
  7. Curriculum Vitae,
  8. Recomadare din partea Arhiepiscopului eparhiei,
  9. Date sumare despre locul de reședință, (numărul de armeni, biserici, etc.)
  10.  Certificat de botez.

Cu binecuvântări,

 ARHIEPISCOPUL BISERICII ARMENE DIN ROMÂNIA

 ARHIMANDRIT DATEV HAGOPIAN

  •  
  •