Mihai Stepan Cazazian

File de istorie armenească din Bucovina: conducerea laică a bisericii armenești din provincie în perioada habsburgică

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 

Provincia Bucovina are încă un statut controversat și anumite aspecte trebuie să fie clarificate.

Ea face parte din vechiul principat feudal al Moldovei, menționată pentru prima oară în documente la finalul secolului al paisprezecelea drept “Țara de Sus”, Bucovina a primit un alt statut la finalul secolului al optsprezecelea, când a fost înglobată Imperiului Habsburgic.

Cea mai estică provincie de graniță necesita ample lucrări de reorganizare, căci zona fusese neglijată din pricina numeroaselor războaie ruso-austro-otomane. Provincia, denumită “Țara codrilor de fag”, a fost părăsită pentru o perioadă, datorită zvonurilor care circulau – autohtonii români se temeau de acțiunile de jaf și prădare, atât ale cuceritorilor cât și ale boierimii din țară și nu știau ce poate să le aducă viitorul!

Guvernarea militară a Bucovinei a trasat primele reguli de organizare a noii province austriece, iar aceste reguli nu au ocolit nici instituția bisericii, indiferent de confesiunea sau religia reprezentate!

Împăratul Iosif II era de părere că preoții, oameni știutori de carte, trebuie să fie responsabili cu instruirea maselor – să nu uităm că ne aflăm în plin Iluminism în Occidentul Europei, iar doctrina a fost aplicată cu succes în Prusia, Rusia și Austria! – și prin aceasta să contribuie la bunul mers al societății și implicit al țării!

În corespondența purtată cu contele Hadik, Împăratul, nemulțumit de starea Bisericii, ortodoxe mai ales,  în Bucovina și de echivocul stării ei, decide ca treburile administrative ale instituției bisericești să fie conduse de așa-numitele Epitropii, constituite din laici, demni reprezentanți ai comunității din care proveneau. Într-un document, Împăratul declară “Stimați reprezentanți ai clerului, pe lângă rugăciunea pe care cu râvnă o săvârșiti, cum vă câștigați existența?” La această întrebare, nu a primit răspuns….

bucovina 1

Comunitatea armenească din Bucovina a fost într-o situația similară provinciei: dezbinată, sărăcită, o parte era fugară. În ciuda acestei stări, rămânea, paradoxal,  una dintre cele mai mari comunități armenești din Estul Europei. Armenii din Bucovina au văzut un sprijin în Împărat, inițial în Împărăteasa Maria Tereza, și au inițiat un proiect de revitalizare a comunității: un anume Nikorovici scrie lui Iosif II în 1785 despre intenția armenilor din colonia din Constantinopol de a se așeza în Bucovina.

Biserica armenească din Suceava este condusă permanent de Epitropia laică până la debutul celei de-a doua conflagrații mondiale. Epitropi vestiți făceau parte din familiile Kapri și Prunkulian, la început, și luau decizii importante privind biserica: achitau salariile preotului și ale “servitorilor bisericești”, ale profesorilor de la școala armenească, supravegheau lucrările de la obiectivele religioase, rezolvau chestiunile administrative, organizau concursuri pentru ocuparea posturilor de preot. Epitropii erau aleși prin vot. În arhivele din Suceava și din Cernăuți se păstrează multe împuterniciri care erau emise de membrii ai comunității care nu puteau vota direct și autorizau pe o persoană din cadrul comunității să voteze și în numele său. Anexăm o asemenea împuternicire, scrisă în original în limba germană, tradusă în limba română.

bucovina 4

bucovina 2

Epitropia bisericii armenești bucovinene participa și la ședințe de interes general, pentru localitatea de reședință. Nu de puține ori epitropii armeni și-au acordat susținerea unor proiecte importante: de exemplu, din consiliul director al Reuniunii Muzical-Dramatice Ciprian Porumbescu din Suceava făceau parte, printre membrii fondatori, și cetățeni de origine armenească (profesorul Theodor Alaci). Decidea contribuția comunității armenești pentru întreținerea străzilor, pentru încălzirea localurilor școlare și pentru întreținerea spitalului (existau doi primari ai orașului: unul al comunității românești și celălalt al comunității armenești).

Tot epitropia gestiona moștenirile lăsate bisericii armenești de membrii ei. La începutul secolului al nouăsprezecelea, Maria Botușan lasă toată averea sa bisericii armenești din Suceava. Și acesta este doar un exemplu!

Anual, epitropia era obligată să raporteze activitatea către membrii comunității.

Astfel, comunitatea era cointeresată de tot ceea ce se întâmpla în interiorul ei, patrimoniul fiind gospodărit mai bine și mai eficient. Din păcate, acest model a fost distrus de comunism.

Spre binele comunității și pentru bunul mers al ei, sperăm că un asemenea model va fi revitalizat, adaptat vremurilor moderne în care trăim. Principiile de guvernare ale epitropiei rămân însă aceleași: transparență decizională și responsabilitate pentru patrimoniul comunității.

Corina DERLA

 

 

bucovina 3

 

  •  
  •