Mihai Stepan Cazazian

30 de ani / POGROMUL de la SUMGAIT

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

După ce în aprilie 1920 în Azerbaijan, iar în decembrie în Armenia a fost instituit regimul sovietic, granițele dintre Armenia și Azerbaijan au fost refăcute de bolșevici în favoarea Baku. Prin decizia arbitrară a Kavbiuro, în prezența lui Stalin, la 4 iulie 1921 Karabaghul armenesc (peste 94% armeni) este inclus în componența Azerbaidjanului (în anul 1923 printr-o decizie similară regiunea Nakhichevan a fost dată sub controlul administrativ al Azerbaijanului).

Armenii nu s-au împăcat niciodată cu frontierele nedrepte ale Armeniei sovietice și cu pierderea Karabaghului în urma capriciilor staliniste și, în cei șaptezeci de ani ai regimului sovietic, au reamintit în repetate rânduri – prin petiții colective sau individuale – puterii centrale de la Moscova că greșeala trebuie îndreptată.

În februarie 1988, profitînd de politica de deschidere glasnost lansată de liderul sovietic Mihail Gorbaciov, este declanșată o amplă mișcare pentru unirea Karabaghului cu Armenia. La Stepanakert (capitala Karabaghului), iar apoi la Erevan au loc mari manifestații în sprijinul cererii de unire, iar la 20 februarie 1988, în numele dreptului la autodeterminare al popoarelor, sovietul suprem al Regiunii Autonome Karabagh cere alipirea la Armenia.

La Stepanakert și Erevan manifestanțiile au loc sub sloganul „O națiune, o republică”. Manifestațiile zilnice de la Erevan ating apogeul la 26 februarie, când aproape un milion de oameni ies în stradă pentru a susține revendicările armenilor din Karabagh.

Ca răspuns la revendicările armenești, în Azerbaidjan izbucnesc violențe împotriva armenilor, violențe ce se transformă în omoruri de masă. Pe 27-29 februarie 1988 are loc POGROMUL DE LA SUMGAIT (un oraș industrial de pe litoralul Mării Caspice), în care peste o sută de armeni sînt uciși cu cruzime de gloata azeră. Azerbaidjanul instituie blocada împotriva Karabaghului și Armeniei, iar bandele azere lansează atacuri împotriva satelor armenești din Karabagh. La jumătatea lui ianuarie 1990, gloatele azere se năpustesc asupra armenilor din Baku și ucid sute de oameni. Atacurile împotriva armenilor se generalizează pe tot teritoriul Azerbaidjanului, între 1988-1990 circa 300 de mii de armeni din Azerbaidjan refugiindu-se în Armenia.

Pogromul de la Sumgait, unde locuiau 18.000 de armeni a fost prima crimă în masă comisă împotriva armenilor din Azerbaidjan odată cu readucerea în prim plan a chestiunii Karabaghului. Reacția deosebit de violentă, de tip medieval, a mulțimii azere din Sumgait care s-a năpustit într-o vînătoare de oameni, ucigîndu-i pe armeni atît în stradă, cît și în casele acestora, a luat prin surprindere întreaga lume. Fără precedent în Uninea Sovietică, pogromul de la Sumgait s-a soldat în mod oficial cu 32 de morți, dar analiștii sînt unanimi cu privire la numărul real mult mai mare, cel mai probabil peste sută. Violența deosebită a crimelor – însoțite de violuri, mutilări și incendieri de persoane – și caracterul lor deloc întîmplător a făcut ca pogromul de la Sumgait să fie considerat o formă de genocid. Anumite surse susțin că pogromul nu a fost o răbufnire spontană de violență, ci a fost organizat dinainte. Adresele armenilor erau știute, unele case sau apartamente fuseseră marcate dinainte, iar cei care în seara zilei de 27 februarie 1988 își stingeau lumina în case urmau să fie identificați drept armeni. În 28-29 februarie legăturile telefonice cu orașul au fost întrerupte, iar poliția a adoptat o pasivitate complice. După pogrom, odată cu venirea forțelor armate sovietice, toată populația armeană rămasă în oraș a fost scoasă din țară, răspândindu-se în întreaga lume, o parte în Armenia, Rusia, cealaltă în SUA sau Europa. Tribunalul sovietic a judecat zeci de ucigași, dar organizatorii au rămas pânâ astăzi nepedepsiți.

În ciuda sălbăticiei și numărului mare de victime, pogromul de la Sumgait nu a fost cea mai gravă răbufnire antiarmenească din Azerbaidjan. Atacurile ce au urmat în alte orașe din Azerbaidjan au culminat cu marele pogrom de la Baku, unde locuiau peste 200.000 de armeni, din ianuarie 1990 ce a produs sute de victime, doar pe criteriul apartenenței etnice și a cauzat  evadarea totală din țară a armenilor din Baku. Însă Sumgait rămîne un simbol al suferințelor recente ale armenilor și reprezintă reapariția spectrului genocidului de la începutul secolului trecut. Astfel, în fiecare an, armenii își comemorează morții nu numai pe 24 aprilie (data simbolică a declanșării genocidului din 1915), dar și pe 28 februarie.

articol publicat în Ararat  în 2017