Vartan Martaian

30 DE ANI DE LA POGROMUL DE LA BAKU

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

De comemorări triste calendarul armenesc nu duce lipsă, ba chiar este mult prea încărcat. Anul acesta este marcat cu încă o cruce neagră comemorativă: 30 de ani de la pogromul armenilor din Baku, măcel care, alături de celelalte pogromuri la care au fost supuși armenii din Azerbaidjan în perioada 1988-1990, a fost răspunsul cvasi-spontan al azerilor la revendicările armenești cu privire la Karabagh. Masacrele de la Sumgait (27-29 februarie 1988), de la Kirovabad (noiembrie 1988 – astăzi Gandja) și de la Baku (13-16 ianuarie 1990), dacă nu prin metode și consecințe, cel puțin prin intenție au dovedit că reflexele colective genocidare ale vecinilor noștri de la răsărit s-au menținut nealterate în timp. Într-adevăr, trebuie să ne gîndim că cei 30 de ani se referă doar la ultimul masacru al armenilor din Baku, nu și la cele din 1905 și 1918 (însoțite și de alte măceluri, în alte părți ale Azerbaidjanului de astăzi, care s-au soldat cu pînă la 30.000 de armeni uciși). Afirmația este susținută și de alte cazuri, petrecute în preajma centenarului Genocidului Armean, cum ar fi cel al hăcuitorului Ramil Safarov (locotenent azer care l-a asasinat cu toporul, în somn, în februarie 2004, pe tînărului ofiţer armean, Gurghen Markarian, cu care era coleg la cursurile de limbă engleză organizate de NATO la Budapesta, în cadrul programului Parteneriatul pentru Pace) sau al azerilor tăietori de capete în timpul războiului de patru zile din aprilie 2016 (cazul cel mai mediatizat a fost cel al soldatului armean de naționalitate iezidi, Kiaram Sloian, mort în acțiune și decapitat de inamicii care au cucerit poziția în care acesta se afla ; capului său tăiat i se alătură în macabra panoplie azeră și capetele maiorului Haik Toroian și șoferului Hrant Gharibian – trofee de mare preț pentru azeri, care au returnat părții armene doar capul unuia dintre cei trei militari).

Din seria recentă a masacrelor populației armenești din Azerbaidjan, cel de la Baku a fost de departe cel mai bine organizat, la care intenția genocidară a fost cea mai evidentă. La 30 de ani de la acest genocid în miniatură, nu știu la ce ar trebui să ne gîndim mai întîi: la ceea ce a fost, ori la ceea ce va fi? Să ne gîndim la conaționalii noștri pieriți în acele zile, la suferința umană pricinuită de masacratori, ori la viețile ce cu siguranță le va mai curma viscerala ură națională cu care sîntem priviți dinspre Azerbaidjan, unde decapitarea armenilor este încă și astăzi nu numai încurajată, dar și glorificată la cel mai înalt nivel în stat (cazul Safarov și al unuia din tăietorii de capete din 2016 atestă acest lucru)? Cu siguranță că acesta nu ar trebui să fie numai un prilej să ne gîndim preț de o zi la trecut și apoi să ne vedem de ale noastre, ci ar trebui să fie un îndemn spre luciditate cu privire la viitor, pentru a evita situațiile asemănătoare.

Fiind un eveniment punctual, restrîns în spațiu și timp, pogromul de la Baku este relativ bine documentat. Cu toată opacitatea regimului sovietic, istoria nu lasă loc de prea multe interpretări cu privire la măcelărirea armenilor din Azerbaidjan. Doar cifrele sînt disputate, căci acesta a fost, probabil, ultimul din evenimentele de acest gen care s-a petrecut departe de ochii lumii. Astăzi, în epoca circulației rapide a informației, cînd orice trecător este un potențial reporter și poate produce un material documentar, mușamalizarea sau minimalizarea unor asemenea crime ar fi mult mai grea, dacă nu imposibilă, iar vinovații ar fi supuși oprobiului public internațional, dacă nu chiar trași la răspundere penală (avem cazul războiului din fosta Iugoslavie).

Celor interesați de contextul și desfășurarea evenimentelor de acum 30 de ani le recomand un articol deja publicat în revista noastră: 1990 –2010: 20 de ani de la „Ianuarie Negru“. De atunci pînă azi nimic nu s-a schimbat: nici numărul victimelor, nici impunitatea masacratorilor. Însă, pentru o imagine cît mai completă, doar un mic, dar foarte grăitor detaliu: articolul recomandat trebuie citit la pachet cu acesta: Cazul Ramil Safarov : Tentația petrodolarilor și apologia crimei.

Vartan MARTAIAN

  •  
  •