Vartan Martaian

24 APRILIE: ZI DE DOLIU?

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

24 aprilie 1915, ziua declanşării fazei finale a exterminării armenilor din Imperiul Otoman, a rămas în memoria şi conştiinţa armenilor – dar şi a lumii libere în cuget – drept ziua simbolică a comemorării victimelor Genocidului Armean. Pe tot globul, din Armenia şi pînă în Argentina sau Uruguay, armenii îşi aduc aminte de cei un milion şi jumătate de morţi şi de ţara pierdută. Peste tot în lume armenii îşi exprimă durerea pe fondul slujbelor de pomenire şi la lumina lumînărilor. Pierderea suferită nu poate fi înlocuită de nimic, golul lăsat nu poate fi umplut cu nimic, nici Armenia, nici armenii nu vor putea fi vreodată ce ar fi fost dacă Genocidul nu ar fi avut loc. Durerea lăsată în psihicul individual şi colectiv armenesc nu poate fi asemuită şi nici comparată cu traumele suferite de alte popoare în istoria relativ recentă. Holocaustul a curmat vieţile a milioane de evrei, probabil de vreo 3 ori mai mulţi decît armenii masacraţi de Junii Turci şi predecesorul lor la cîrma statului otoman. Nu se cade să comparăm durerea pierderii la armeni şi la evrei prin prisma numărului victimelor, dar o observaţie obiectivă ce deosebeşte radical cele două crime în masă nu poate fi trecută cu vederea: în timp ce naziştii le-au luat evreilor vieţile şi avutul, Junii Turci le-au luat armenilor în plus şi o ţară. Spre deosebire de evrei, care îşi pot alina durerea prin renaşterea Israelului, armenii au rămas doar cu amintirea patriei lor. În timp ce evreii, după Holocaust, au construit o ţară, după Genocid armenii au pierdut o ţara. Armenia occidentală nu mai există. Şi probabil (ca să nu spunem cu siguranţă) nu va mai exista vreodată. Vanul armenesc, Karinul sau Cilicia armenească mai există doar în memoria unei mici părţi a urmaşilor supravieţuitorilor. Pentru majoritatea armenilor Armenia occidentală şi cea mai mare parte a Armeniei istorice reprezintă doar un index toponimic ce umple o hartă. Plus o fototecă destul de săracă ce înfăţişează o lume dispărută. În timp ce restul lumii îşi şterge din memorie chiar şi entitatea geografică a Armeniei, asimilînd-o Anatoliei. Podişul Armeniei începe să dispară din cele mai multe atlase geografice ce consideră Armenia drept o “ţară caucaziană”. Recunoaştere internaţională, scuze oficiale, renaşterea unei ţări: nici unul din aceste “detalii” istorice, ce au mai putut alina din suferinţa evreilor după Holocaust, nu a venit să-i consoleze pe armeni şi să le uşureze sufletul după Genocid. Ba dimpotrivă: pe fondul amneziei internaţionale, timp de aproape 100 de ani armenii s-au izbit de cel mai dur negaţionism de stat. Negaţionism fundamentat nu pe o negare pură şi simplă, ci pe o întreagă teorie – alambicată, dar străvezie – a falsului şi a inversării rolurilor. Fisurile apărute în zidul negării sînt timide şi superficiale. Iluzia unei recunoaşteri a crimei de către Turcia însăşi nu zăpăceşte pe nimeni (sau, oricum, pe foarte puţini). Probabil că armenii nu vor avea parte niciodată de reparaţia morală cuvenită.

Cu toate acestea, 24 aprilie nu îşi pierde importanţa în mentalul colectiv armenesc. Dar ce este 24 aprilie pentru armeni? Zi de doliu? Cu siguranţă că da: amintirea milioanelor de morţi nu poate decît să întunece sufletele. Zi de revoltă? Tot atît de mult: nedreptatea comisă împotriva armenilor, ce continuă şi astăzi prin negare şi prin indiferenţa comunităţii internaţionale, nu poate decît să stîrnească indignare. Zi de doliu, dar şi de revoltă. Dar semnificaţia şi impactul lui 24 aprilie în conştiinţa armenească este în plină evoluţie. Doliul cedează, încet dar sigur, terenul în faţa militantismului. Tot mai puţine sînt lacrimile şi tot mai multe şi puternice vocile care cer dreptate. Astăzi marcarea simbolică a zilei de 24 aprilie nu mai zdrobeşte psihicul colectiv armenesc, aşa cum făcea în trecut, ci alimentează hotărîrea continuării revendicărilor naţionale şi întăreşte solidaritatea şi unitatea naţională. Atît în Diasporă, cît şi în Armenia. Armenii sînt conştienţi de forţa uriaşă ce le-o opune statul turc, dar sînt (aproape) vindecaţi de sindromul celui veşnic masacrat şi înfrînt. Marcarea zilei de 24 aprilie în lume este, practic, un barometru al stării de spirit a naţiunii armene. Doliu? Mai degrabă militantism şi hotărîre: acestea sînt, astăzi, ingredientele principale ale mentalităţii colective armeneşti cînd vine vorba de genocid. Ca să ne convingem este suficient să vedem marşul cu torţe al tinerilor la Erevan.

http://www.tert.am/en/video/iMpmOnBoHHE/?sw

vezi video

Vartan MARTAIAN

  •  
  •  

One Response to 24 APRILIE: ZI DE DOLIU?

  1. Cristina May 4, 2011 at 10:06 am

    Eu am fost acolo…