Giuseppe Munarini

24 Aprilie la Padova[1]

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Foto Nicoletta Prandoni

Foto Nicoletta Prandoni

          Așa cum este tradiția, de câțiva ani, ziua de 24 aprilie este sărbătorită și la Padova. În acest an se împlinesc 98 de ani de la „Genocid” sau „Marele rău”, așa cum se preferă să fie numit în lumea armeană.Ceremonia a avut loc într-o zi senină de primăvară, într-un mod sobru și în același timp solemn, lângă  Palatul „Bo”, din cadrul Universității din Padova, în fața Palatului „Moroni”, sediul primăriei orașului Sant’Antonio.

          Lângă scenă se puteau vedea steagul Universității din Padova, al Primăriei și Provinciei de Padova și cele ale asociațiilor de veterani și armament.

_DSC3306

Domnul Umberto Zampieri.
Foto Fabio Scarso

          La manifestare au fost prezenți: Dr. Umberto Zampieri, asesorul municipiului Padova, venit să-l reprezinte pe domnul primar Flavio Zanonato, președintele Consiliului Provincial, doamna Luisa Serato, Pr. Elia Kilighbian, Abatele General al Ordinului Părinților mechitariști armeni, dr. Vartan Giacomelli, reprezentantul comunității armenești din Padova și al Asociației „Italiarmenia”, pro-rectorul Universității din Padova, vice-prefectul, Chestorul, Directorul celui de al doilea Departament de întreținere a Armelor. Au fost prezente și alte personalități, între care amintesc: reprezentantul comunității evreiești, trimisul diecezei romano-catolice de Padova, don Giovanni Brusegan, care deține și funcția de delegat al episcopului Antonio Mattiazzo pentru Ecumenism și Dialog Interreligios. De asemenea,  a fost prezent și prof. univ. pr. Vardaped Boghos Levon Zekiyan, prieteni armeni, italo-armeni și italieni.

          Ceremonia a început prin depunerea unei coroane de flori în curtea Primăriei, unde se putea admira placa de bronz a sculptorului Movses Guloian. În timpul acestui moment a fost reprodusă piesa „Liniște în afara regulii”. Dr. Umberto Zampieri, reprezentantul primarului a ținut un discurs scurt, dar foarte bine documentat:

          «Prima considerare pe care doresc s-o fac în împrejurarea de față, adică amintirea genocidului armean – a început reprezentantul primarului -, este că fără o muncă constantă și obositoare concepută să readucă la lumină fapte istorice, care să păstreze memoria și s-o transmită unui număr mare de persoane, există riscul ca fapte cum au fost cele între 1915 și 1916 să se repete. Acest lucru îl demonstrează însăși istoria: la două decenii după masacrul guvernului Tinerilor Turci a fost rândul genocidului evreilor și, în ultimii ani, războiul din fosta Iugoslavia și Bosnia- Herțegovina ne-au arătat scene la care nu ne-am mai fi gândit. Chiar și astăzi, de la Siria la Africa, conflicte sângeroase luminează planeta noastră. […]
Au fost aproximativ un milion și jumătate victimele acelei dușmănii: astăzi gândurile noastre se îndreaptă spre ele și spre comunitatea armeană, care a știut – cu mare sobrietate și tenacitate – să se angajeze de-a lungul anilor, astfel încât responsabilitatea guvernului Tinerilor turci să fie cunoscută în lume. Pe această latură există încă multe de făcut: există încă multe State care nu au recunoscut genocidul armean și este necesar să se întreprindă acțiuni care să vizeze depășirea timidităților sau a pozițiilor de comoditate, care doresc să împiedice adevărul».

          Președinta Consiliului provinciei D-na Luisa Serato, printre altele, a remarcat:
«Genocidul este o tragedie care a lovit îndeaproape părinții, bunicii și străbunicii celor care au origini armenești, dar care rămâne ca un avertisment și un mesaj pentru toți cetățenii. În ciuda gradului de masacru, doar recent și numai datorită activității neobosite a comunității armenești, tragedia acestui popor începe să fie cunoscută.
          O dramă care a distrus nu numai vieți umane și populații, și ceea ce este mai rău, istoria lor, amintirile lor, tradițiile și obiceiurile, acele particularități care fac bogată însăși existența omenirii. În afara exterminării, deci, un altă mare tragedie experimentată de armeni a fost anularea apartenenței lor.

          Iată de ce este importantă transmiterea memoriei, conștienți de faptul că genocidurile sunt o amenințare permanentă, care poate lovi încă multe popoare. A însuși sarcina memoriei înseamnă și asumarea adevărului istoric, sau, cel puțin, tensiunea adevărului. Este vorba de un drept al victimelor și al întregului popor armean, care nu este dictată doar de o nevoie de dreptate, dar reprezintă și un element esențial al civilizației unui popor.

          În ciuda durității sorții poporul armean, contribuția pe care el a oferit civilizației este extraordinar: pentru arhitectura splendidă a bisericilor, pentru liturghia particulară celebrată, pentru miniaturile rafinate ale manuscriselor și pentru tradițiile artistice și literare ale unui popor pe care circumstanțele istorice nu au distrus-o și care reprezintă un far pentru creștinism și întreaga lume.

          Pentru mulți ani această infamie a fost ascunsă pentru a-i mulțumi pe cei pe care, din motive politice, nu aveau interes s-o amintească. Ca oameni liberi, avem datoria să prevenim ascunderea ei pentru aceleași motive. Cel mai bun mod de a onora victimele genocidului nu este acela de a le trece în optica ciocnirilor dintre islam și creștinism, ci în a sprijini poporul armean, încă risipit, în apărarea propriei identități, pentru a evita ceea ce s-a întâmplat 98 de ani în urmă din cauza fanatismului religios și naționalist.

          Însă, avem speranța că această țară, având în vedere extinderea Uniunii Europene, să se poată adapta parametrilor Statele europene în privința drepturilor omului.
          Chiar și în Italia, și la Padova, comunitatea armeană se luptă, pentru ca memoria genocidului să fie cunoscută și studiată. Este important ca acest apel să fie cules în principal de lumea școlii, pentru ca generațiile tinere să poată învăța din istorie și pentru ca ororile trecutului să nu se repete niciodată».

Abatele General P. Vart. Elia Kilaghbian Foto Fabio Scarso

Abatele General P. Vart. Elia Kilaghbian
Foto Fabio Scarso

          Părintele Abate General a rostit cuvinte emoționante, subliniind faptul că primul răul a fost făcut de către Cain când l-a omorât pe Abel. În acest fel a intrat răul în istorie, pentru că omul nu a ascultat Legea lui Dumnezeu. Armenii decedați, regiunile golite de locuitorii săi, în numele justiției, cer dreptate. Părintele Abate a amintit un fapt foarte semnificativ întâmplat în Mardin: o fată armeancă, deci o creștină, a fost luată în ​​harem de către un bogat musulman. Când i s-a cerut să îmbrățișeze Islamul a spus că trupul său a devenit posesia cuiva, dar nu și sufletul ei. Nimeni nu putea s-o priveze de libertate și astfel nimeni n-o putea sustrage de la Isus Mântuitorul. După aceste cuvinte, ea a preferat să-și sacrifice viața pentru Hristos decât să renunțe la libertatea spirituală. Ea a fost martirizată, adăugându-se, astfel, numărului mare de martiri creștini, preoți sau laici, bogați sau săraci, intelectuali sau ignoranți.

_DSC3372

Marina Pasqui, Roberto Bonaldi si elevii cu Piruza Nazaryan Foto: Fabio Scarso

Dr. Vartan Giacomelli, după ce le-a mulțumit autorităților și celor prezenți a subliniat importanța memoriei, pentru ca ea să nu fie uitată. După cum gradual ne îndepărtăm de genocid, momente în care supraviețuitorii deja au dispărut, cresc inițiativele culturale pentru a împărtăși valorile națiunii. El a continuat în felul următor:
«Antonia Arslan, într-o frază a cărții Mush, propusă în acest an, ne oferă o imagine frumoasă a armenilor care rezistă, dar, într-un fel, descrie o temă care este încredințată tuturor: să fim ca „boabele de grâu după furtuna care le-a zdrobit dar nu le-a crăpat, iar ziua următoare deja se leagănă în vânt”.

Ce este această furtună?

Este aceea a morților de pe străzile Anatoliei din 1915, este furtuna negaționistă a Statului, care durează de 90 de ani, este aceea a pogromurilor împotriva armenilor din Sumgait de acum 25 de ani (pe care am amintit aici la Primărie în 5 aprilie), este furtuna problemelor nerezolvate, mă gândesc mai ales la problema „Karabah”, care expune și astăzi riscul supraviețuirii armenii din acea regiune, în cele din urmă este furtuna infracțiunilor din 1900 care au urmat genocidului armean și sunt o leziune la umanitatea noastră comună. Iată atunci sarcina noastră: să nu fim striviți de greutatea fricii, indiferenței, apatiei și deziluziei, ci să ne dedicăm tinerilor, devenind pentru ei referințe credibile și ajutându-i să fie adevărate semințe de speranță.

_D706426

Piruza Nazaryan si elevi ( o parte) Foto Nicoletta Prandoni

          În scopul implicării tinerelor generații, a urmat o reprezentare la care au participat 52 de elevi de la Școala “Ardigò” din Padova, care are ca director prof. Giuseppe Mollica. (Clasa a 3-a A MAMELI, prof. MARINA PASQUI și clasa a 3-a C PASCOLI, LORENA TOAZZA).

          Tinerii au ieșit încet din Palazzo Moroni și au ajuns în liniște pe podium.
          ELEVII CLASEI A 3-a A de la ȘCOALA SECUNDARĂ de 1 GRAD „MAMELI”, mișcau pânze de culoare roșie legate între ele cu un lanț, intonând strofa:

Lumini, lumini stinse

în liniștitul rând în noaptea anatoliană.

Suflete, suflete de-a lungul străzii,

în șir ordinat în neant.

Fluiere de oase sună

cântece de casă și curte

fragede povești de lucruri.

(din  ELEGIA ARMEANĂ de Antonia Arslan)


Elevii CLASEI a 3-a C de la ȘCOALA SECUNDARĂ DE 1 GRAD „PASCOLI”, în schimb, mișcau porumbei albi de pânză care au apărut din spatele „lanțului” roșu, când s-au citit ultimele rânduri ale Elegiei:

Vino privighetoare a lui Dumnezeu

umple inima mea credincioasă

adu-mi focul și sacrificarea

trandafirii din sate și moartea.

La pământul verde a Armeniei

adu pace și binecuvântare.


          Profesoara Marina Pasqui și Dr. Roberto Bonaldi au citit stofele Elegiei armenești alternativ și la fiecare a două stofă tânăra armeană Piruza Nazaryan[2] din Erevan, cu domiciliul la Padova a redat cântece foarte emoționante.

          Directorul reprezentării este TERESA TENTORI, un fostă profesoară de Design și Istorie a Artei la Liceul Științific „Fermi”, astăzi președinta și „sufletul” Terepiei, un teatru de marionete. Este entitate înființată pentru cercetarea, organizarea și difuzarea formelor originale de divertisment, care combină teatrul, muzica, expresia fizică, caracterul animat și obiectele suprarealiste și aluzive.

          Cele 4 piese cântate de Piruza Nazaryan sunt: „Keler-Tsoler”[3], „Ervum em”[4] și „Hova Arek sare Gian”[5] de Komitas și „Eraz im erkir hajreni”[6] de Robert Amirkhanyan.

 

 

   Giuseppe Munarini – Padova

 


[1]Mulțumesc din inimă Dr. Umberto Zampieri, dr. Vartan Giacomelli, doamnei Anna Meneghetti de la Biroul Primarului de Padova, doamnei Roberta Zago de la Biroul de Presă al Provinciei de Padova și profesorului Marina Pasqui de la Liceu de Gradul I „Mameli” din Padova, pentru materialul pus la dispoziție cu amabilitate.

[2] A absolvit Facultate Lingvistică (engleză și italiană) la Universitatea din Erevan. Anul acesta frecventează la Padova un Master în Studii Interculturale (pentru a cunoaște alte culturi în afara celei proprii). În 2007-2008 a luat parte la un schimb de experiențe culturale între Universitatea Lingvistică din Erevan și Teatrul de Allienus din Verona și a reprezentat Armenia prin muzică (instrumentul tradițional “Kanon”, cântece tradiționale), în unele orașe din Italia (Verona, Perugia, Legnago).

[3]Keler-Tsoler” este un cântec de dragoste în care o fată cântă și își cheamă dragostea, un țăran care taie iarba cu coasa. El este un băiat blond (în armeană shek tgha, termen repetat de mai multe ori în cântec).

[4]„Ervum em” – „ard”. Ard pentru că piatra mea roșie este sculptată, este potrivită corpului meu. Ard, dar ce să fac dacă e deja sculptată. Ard, inima mea este epuizată.

[5]„Hova arek sare gian” –  Faceți răcoare munților și consolați-mă. Munții, însă, nu fac răcoare, nici mă consolează.

[6]„Eraz im erkir hajreni”- țara mea de vis. Pământ părintesc durerile tale sunt multe, dar speranța este mare. Țara mea este stâncoasă, dar eu sunt o sămânță din grădina ta, sunt o petală din floarea ta, copiii mei sunt ai tăi… Pământ patern Hayastan (Armenia).

  •  
  •