Mihai Stepan Cazazian

19 ianuarie 2017 / 10 ani de la asasinarea lui HRANT DINK

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

La 10 ani de la asasinarea lui Hrant Dink  redăm mai jos un fragment din articolul scriitoarei  Angela Furtună, publicat pe blogul ei în 2007,  intitulat  Hrant Dink, un nou martir al Genocidului Armenilor . Articolul a fost reprodus integral in revista Ararat ( nr. 13 din 2007)

În timp ce multă lume trece prin viaţă dormind sau picotind toropiți de abulie şi ignoranţă, există oameni a căror conştiinţă se trezeşte şi iradiază lumină orbitoare în jur, adevăr şi speranţă. Aceştia sunt „copacii din afara sezonului, cei care, păcăliţi de o vreme prea călduroasă, înfloresc înainte de adevărata venire a primăverii”, după cum spunea profesoara Dr. Deniz Ulke Aribogan, pro-rector de universitate şi editorialistă la ziarul turc Aksam. Dar aceşti copaci nu sunt o aberaţie, ci ei înfloresc cu un anumit scop. Şi anume pentru că sunt pur şi simplu diferiţi, curajoşi, plini de energie atunci când tot restul lumii doarme”.

Aşa a fost şi jurnalistul turc de origine armeană Hrant Dink, asasinat în faţa sediului hebdomadarului său, Agos, în plin centrul Istanbulului, la 19 ianuarie (împuşcat de trei ori de un tânăr extremist din Trabzon), şi lăsând în urmă o văduvă şi trei copii. Moartea sa a creat un val imens de simpatie, fapt care s-a văzut la funeraliile sale din 23 ianuarie, unde au participat peste 100 000 de persoane ce purtau pancarte cu sloganuri de solidaritate (scrise în turcă, armeană chiar sau kurdă), precum: „Cu toţii suntem Hrant”, „ Cu toţii suntem armeni”, „Iubitul meu frate”, „ 1.500.000 morţi”…

Hrank Dink, de origine armeană, a început să fie urmărit penal după o declaraţie făcută la o conferinţă la Urfa în 2002, când a spus „eu nu sunt turc, ci armean cetăţean al Turciei”, iar de atunci a început să fie acuzat de „insultare a identităţii turce”(art. 301, cod penal turc), în trei dosare penale. Ulterior a publicat articole despre istoria şi istoricul armenilor, cu analize şi referinţe la genocidul armenilor din Turcia anilor 1915-1917, când circa 1.500.000 de armeni au fost ucişi. Tonul său jurnalistic a fost mereu cald, empatic, dornic de adevăr şi nu de vendetă sau aţâţare la gesturi extremiste. Reprezentând interesele comunităţii armene din Turcia, înfiinţează în 1996 săptămânalul bilingv Agos, publicând în paralel şi la Zaman sau BirGün.

După primul dosar penal a fost achitat. A doua oară a fost condamnat la şase luni închisoare cu suspendare, fapt pentru care Dink a apelat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În al treilea dosar, coincizând cu momentul asasinării sale, procurorii se pregăteau să-l trimită în judecată. Acelaşi cap de acuzare: „insultarea identităţii turce” (art.301.c.p.turc).

Dink susţinea, despre identitatea sa: „DA, sunt cetăţean turc, dar de etnie armeană. NU, nu vreau să plec din ţara natală, pentru că o iubesc. Dacă aş pleca, ar pleca picioarele, dar inima ar rămâne aici. Turcii şi armenii se pot înţelege numai asumând trecutul şi respectându-se reciproc”. Dar din păcate politica educaţională a oficialilor turci se pare că a promovat exact contrariul, iar extremiştii naţionalişti guvernează expresia majoritară în spaţiul public.
Jurnalismul activ al lui Dink a avut la bază iubirea faţă de patria lui, animată de ideea reconcilierii dintre turci şi armeni prin dezvăluirile adevărurilor despre genocidul armenilor de către Guvernul Junilor Turci început în 1915.

În ultimul său articol, parcă premonitor, Dink scria: “Mă văd speriat ca un porumbel, dar ştiu că în această ţară oamenii nu se ating de porumbei. “ Era deja hărţuit la telefon şi prin email, pe stradă sau în societate, ameninţat cu moartea, şantajat:  “Este evident că aceia care au vrut să mă izoleze, să mă slăbească şi să mă lase fără apărare au reuşit. Prin informaţia falsă pe care au răspândit-o în societate, au creat un segment important al populaţiei care îl vede pe Hrant Dink ca pe unul care insultă identitatea turcă.  Memoria computerului meu este plină de mesaje furioase  şi ameninţătoare trimise de cetăţenii din acest segmen.”
(…)
Există, se pare, două Turcii, după cum semnalează Vartan Martaian. Iar acest lucru a ieşit mai bine la iveală prin asasinarea lui Hrant Dink a cărui moarte „ a căpătat o imensă valoare, nu numai simbolică, dar şi sociologică. Dink devine prin moartea sa un martir, un simbol al luptei pentru democraţie. Tot prin moartea sa, Dink a distrus imaginea unei Turcii-monolit. Sacrificându-se, Dink a dezvăluit existenţa a două Turcii, una veche, purtându-şi vechile etichete de naţionalism şi extremism, şi una nouă, ce încearcă să se facă auzită prin vocile intelectualilor şi militanţilor progresişti”.

Chiar înainte de moartea lui Dink, un sondaj naţional revela faptul ca numai 13 % dintre turci ar fi pentru o eventuală recunoaştere a genocidului armean. „Însă chiar dacă acest procent este mic, el înseamnă foarte mult în cifre absolute pentru o ţară cu peste 60 de milioane de locuitori”, conchide Martaian.

  •  
  •