Mihai Stepan Cazazian

„…Turcia nu are nici un drept să ne învinovăţească pe noi“ interviu pentru Euronews al presedintelui Armeniei Serge Sarkissian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Serge Sarkissian este preşedintele Armeniei, o ţară cu o istorie agitată, ca de altfel o bună parte din statele foste membre ale URSS. La începutul lui martie, într-o vizită oficială la Paris, preşedintele a vorbit pentru Euronews despre genocidul armean, relaţiile dintre ţara sa şi Turcia, şi despre conflictul îngheţat din Nagorno Karabah. Armenia este situată în Transcaucazia, acolo unde Europa se întâlneşte cu Asia.

Graniţa sa cu Turcia a fost blocată o dată cu începerea războiului in Nagorno Karabagh. Consecinţele acestui fapt sunt serioase pentru toţi cei implicaţi, incluzînd aici atât populaţia Armeniei de 3 milioane de locuitori cât şi cei 7 milioane de armeni aflaţi în diaspora.

Dom­nule preşedinte Sarkissian , Comitetul pentru Afaceri Externe al Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii a decis să declare că masacrarea a peste un milion de armeni de către turcii otomani în anul 1915 este un genocid, cu 23 de voturi pentru această rezoluţie şi 22 de voturi împo­trivă. De ce credeţi ca aceasta rezoluţie a fost votată de comitet acum?

Discuţiile cu privire la recunoaş­terea genocidului armean nu sînt noi în viaţa politică a Statelor Unite ale Americii.

De cîteva ori în ultimii 10 ani  Co­mitetul pentru Afaceri Externe al Came­rei Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii a încercat să voteze această rezoluţie.

Patruzeci şi două de state din SUA au recunoscut evenimentele ca fiind un genocid, aşa că rezoluţia de pe 4 martie nu este nici o surpriză, nici un lucru nou pentru noi.

Credeţi ca a existat un motiv anume pentru care au votat-o acum, în acest context al reconcilierii dintre Turcia şi Armenia?

În prezent ne aflăm în negocieri cu Turcia cu privire la restabilirea relaţiilor dintre noi. Acest lucru trebuie făcut fără precondiţii, şi cred că Turcia nu are nici un drept moral să ne învinovăţească pe noi pentru nimic sau să impună vreo con­diţie. Restabilirea relaţiilor fără precon­diţii înseamnă că nu sîntem obligaţi să evităm nici un posibil subiect.

Să spunem că printr-un miracol Par­la­mentul turc ratifică protocoalele, Parla­mentul armean face acelaşi lucru, resta­bilim relaţiile şi o a treia ţară, care este împotriva restabilirii relaţiilor dintre noi, repune în discuţie, în mod intenţionat, problema genocidului.

Vor folosi turcii atunci acest pretext pentru a rupe relaţiile?

Problemele principale ale Armeniei în prezent sînt şomajul, izolarea econo­mică şi disputele de lungă durată cu Tur­cia şi Azerbaidjanul, pot fi ele rezolvate mai uşor acum?

Problemele noastre cu Turcia nu sînt de ieri. Timp de 17 ani, Turcia a ţinut graniţa cu Armenia blocată. Exista o ase­menea rezoluţie acum 17 ani? Înţelegem că Turcia este o ţară mare – în ceea ce priveşte numărul de locuitori, suprafaţa şi puterea… mult mai mare decît Ar­me­nia. Şi dacă am trăi departe unii de ceilalţi am înţelege. Dar pentru că Armenia şi Turcia fac parte din comunitatea interna­ţio­nală, la fel şi Statele Unite, Franţa şi Uniunea Europeană, atunci comunitatea internaţională trebuie să evalueze eveni­mentele şi situaţiile în timp ce acestea se desfăşoară.

Aş reveni acum la recunoaşterea genocidului. Dacă această problemă este de maximă importanţă atît acasă cît şi în diaspora, ne puteţi spune de ce Uni­versitatea de stat din Erevan i-a înmînat o diplomă onorifică preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad în 2007? Pre­şedintele iranian neagă holocaustul.

Ştiţi, nu-i putem obliga pe vecinii ­noştri să gîndească la fel ca noi. Nu tre­buie să rezumăm lucrurile la o singură persoană. Să oferi unui lider al unei ţări un premiu onorific simbolizează  o recunoş­tinţă şi o apreciere pentru locuitorii acestei ţări. Iranieni sînt vecinii noştri de secole şi sînt foarte importanţi pentru noi.

Consideraţi decizia Universităţii de stat din Erevan o „realpolitik” armenească?

Consider că Universitatea de stat din Erevan a abordat într-un anumit fel, o anumită problemă, apelînd de altfel la o practică destul de des întîlnită în Europa în ţările dezvoltate şi democrate ale lumii.

Aţi fost citat spunînd la Londra, în februarie, că Nagorno Karabagh nu a făcut niciodată parte din Azerbaidjanul independent. Ei bine, se pare că comu­nitatea internaţională are o altă părere, o altă viziune.

Comunitatea internaţională nu are o viziune diferită. Istoria este bine cunos­cută… Nagorno Karabagh nu a făcut parte din Azerbaidjanul independent. Biroul Cau­cazian al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a fost cel care a ataşat Nagorno Karabaghul la Azerbaidjan.

De ce comunitatea internaţională a aclamat prăbuşirea Uniunii Sovietice şi nu a considerat Armenia, Azerbaidjanul, Georgia, Kazakhstanul şi Uzbekistanul parţi integrante ale Uniunii Sovietice? – spunînd în continuare că regiunea Kara­baghului este o parte integrantă a Azer­baidjanului? Nu e logic, nu?

Ce compromisuri sînteţi dispus să faceţi pentru a ajunge la o rezolvare paş­nică a acestui conflict?

Nu putem înlătura consecinţele acestui conflict fără a vedea care sînt cauzele lui. Şi cînd vorbim de cauze… vorbim de re­cunoaşterea dreptului oamenilor din Na­gorno Karabagh la autodeterminare… re­cunoaşterea acestui drept şi implemen­ta­rea lui. Celelalte probleme se vor rezolva foarte repede după aceea.

Părţile armeneşti ale acestui conflict, Armenia şi Nagorno Karabaghul, sînt profund interesate de o rezolvare rapidă a acestui conflict. Dar o rezolvare de durată care să permită pacea şi securitatea în acea regiune, nu renunţarea la Nagorno Kara­bagh în favoarea Azerbaidjanului, renun­ţare care ar duce la dispariţia acestuia.

Azerbaidjanul spune foarte clar că nu va accepta niciodată Nagorno Kara­baghul ca o entitate independentă. Nu vor renunţa niciodată la el.

Ce ne propune comunitatea interna­ţională? Să rezolvăm acest conflict în baza a trei principii de drept internaţio­nal: în primul rînd, autodeterminarea; în al doilea rînd integritatea teritorială; iar în al treilea rînd, nefolosirea forţei. Pro­pun, prin intermediul vostru, al mass-media să facem un apel la Azerbaidjan pentru a sem­na o convenţie de nefolosire a forţei. Acest lucru ar da încredere poporului armean din Karabagh şi Armenia. Şi în aceste condiţii de încredere am putea în­cepe negocierile pentru un acord. Noi ar­menii ştim foarte bine ce înseamnă inte­gritatea teritorială a Azerbaidjanului. Am vorbit despre acest lucru în mod deschis, de cîteva ori. Azerii… pot spune ei ce înseamnă dreptul la autodeterminare pentru populaţia din Nagorno Karabagh?

Cînd dăm declaraţii comune cu pri­vire la dreptul la autodeterminare, Azer­bai­djanul nu se referă la dreptul popo­ru­lui armean la autodeterminare ci la dreptul actorului principal în acest conflict… oamenii din Nagorno Karabagh.

Interviu realizat de Laura Davidescu pentru  Euronews 19 martie 2010

Traducere de Silvia Terzian

  •  
  •